De ceva vreme am miiiici probleme cu accesul la calculator. Nu s-a mai stricat, dar a ajuns pe mâna Bulinei pe post de video-player sau, de cele mai multe ori, pentru jocuri online. Da, a descoperit jocurile online, iar acum se delectează cu cele de gătit, de colorat sau de machiat/îmbrăcat diverse păpuşi. La colorat se descurcă binişor, de multe ori surprinzându-mă cu imaginaţia pe care o are. Îmbrăcatul/machiatul păpuşilor e o chestiune delicată, ce necesită extrem de multă răbdare şi contemplare, drept pentru care nu mai pup laptop prea curând, decât atât cât să-i caut vre-un joc nou. Când pun mâna într-un final pe el d’abia reuşesc să citesc ce mai scriu alţii, da’ să mai şi scriu ceva…
În vremea adolescenţei şi tinereţii mele computerul nu era atât de prezent în activităţile curente, deşi jocurile, ca şi acum, erau în principal făcute să ruleze pe PC-uri (asta pentru fericiţii care aveau aşa ceva) sau pe renumitele “calculatoare personale” Felix compuse din tastatură specială, un casetofon cât mai bun, care se conectau la un televizor (de preferinţă color şi în mod necesar cu circuite). Ehe! ce vremuri! Când jocurile Mario erau vârf de lance… cu Pac-man deschizător de drumuri…. cu Prince of Persia ca model de grafică…. Acum grafica face ravagii, iar acţiunea pare desprinsă de multe ori din viaţa reală.
Cică şi amintirile astea sunt un semn de îmbătrânire…. Noroc cu Bulina, care mă mai aduce în lumea jocurilor online, care seamănă cât-de-cât cu ce jucam odată.





