• Distracţie cu 4 roţi

      0 comments

    Pe măsură ce trece timpul, oraşele se schimbă, chiar şi cele din România. Şi nu vorbesc doar de aspect, ci mai cu seamă de trafic, care devine mai mult decât aglomerat în anumite ore ale zilei. De exemplu, în 1994 când mi-am luat permisul de conducere, rareori se întâmpla să ai parte de un ambuteiaj, iar atunci când totuşi se întâmpla, era din cauza unor restricţii de trafic făcut pentru a reabilita unele porţiuni de drum (de unde se vede că e boală veche asta la noi). După perioade mai lungi sau mai scurte în care am avut şi în care nu ce conduce, în 2008 mi-am luat maşină, devenind şofer de oraş cu normă întreagă. Nu credeam, deşi fusesem avertizat de către mai multă lume că traficul e demenţial şi că se cam dublează la cel mult doi ani (eu nu mai condusesem de vreo trei).

    Din 2008 şi până azi au mai trecut ceva ani, iar traficul a crescut şi el exponenţial. Cu toate lucrările făcute pentru descongestionarea traficului din Oradea, există în continuare blocaje, mai ales la ore de vârf. Am văzut fel şi fel de oameni stând în trafic la câte un “dop”, reacţionând în mii de feluri. Unii vorbeau la telefon, alţii fumau nervoşi, alţii dădeau muzica tare şi cântau şi ei cât îi ţineau bojocii. Cei mai mulţi stăteau şi aveau o privire ce îmbina resemnarea cu furia. Şi într-adevăr: ce poţi face în maşină stând într-un ambuteiaj? Cum poţi trece peste timpul pierdut în mod mai plăcut? Ar fi o variantă achiziţionarea unui smartphone. Sau îţi iei o Toyota Yaris Noua Generaţie şi ai din start o mulţime de posibilităţi, inclusiv conectare la internet (pe lângă camera video pentru marşarier, VSC şi sistem multimedia cu ecran tactil Toyota Touch, conectarea la telefonul mobil, trimiterea de sms-uri, căutarea de puncte de interes, etc.). Dacă mai iei în calcul consumul de combustibil şi faptul că Toyota este “brandul cel mai verde” dar şi că în 2012 modelul Yaris va avea şi o variantă hibrid, poţi spune că alegi un mod de-a dreptul “fun” de a petrece timpul în trafic. Sau în ambuteiaje…

     

     

    Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

  • Pimp my ride

      3 comments

    Ar mai putea fi incadrat si la categoria “cheap tuning”: un Opel Kadett din 1900-toamna cu fata de …. cine stie ce Read the rest of this entry »

  • Să învăţăm să parcăm…

      6 comments

    Nesimţirea e mare pe plaiurile mioritice. Şcoala de şoferi dă enorm de multe rebuturi…. Cel puţin direct proporţional cu nesimţirea românească. Aveţi alăturat un exemplu de Read the rest of this entry »

  • Pana unde mai poate creste pretul benzinei?

      9 comments

    Pana unde vor actionarii petrolistilor. Stim deja ca eterna scuza este cresterea pretului pe baril, urmata de cresterea cursului de schimb al euro si al dolarului. Dar cum barilul cam stagneaza, iar valutele o iau la vale (in special dolarul, care pierde constant teren fata de euro), sunt curios ce scuza se va mai gasi.

    In rest profiturile cresc.

    Sa auzim de bine.

  • Scurte (09.02.2011)

      1 comment

    Este că v-ar place aşa o maşină? Ce mişto ar fi! Mai ales la parcările noastre înguste.

    Singura problemă pe care o constat la prima vedere e că iarna ar ieşi instant toată cădura din maşină. Deşi ar mai fi câteva care acum îmi scapă…

  • Noul model C4 de la Citroen, lansat la Oradea

      2 comments

    De ani de zile, firma orădeană Top Motor, dealer Citroen, ne-a obişnuit cu lansări de noi modele. Astăzi a sosit rândul noului model C4 să fie “lansat la apă”. După cum spuneau reprezentanţii firmei, lansarea are loc astăzi în toată ţara, fiind un eveniment coordonat la nivel naţional de către Citroen.

    Modelul prezentat presei era unul de top, aşa că dotările puteau satisface toate gusturile şi pretenţiile clientelei. Iată câteva imagini:

    Maşinuţa arată extrem de bine. Cred că va face furori prin marile oraşe. Mi-au plăcut în mod deosebit două lucruri: avertizorul (un beculeţ în oglinzile retrovizoare laterale) pentru unghiul mort şi plafonul din sticlă. Dacă avertizorul este dotare standard, plafonul este doar opţional, dar vă asigur că face toţi banii. Detalii puteţi găsi la dealer.

  • Radare noi în Ungaria?

      8 comments

    Am primit pe mail (merci Rudy) nişte fotografii cu (posibile) noi radare ascunse ale poliţiei maghiare. Partea mişto e că pot supraveghea traficul într-un unghi de 180 de grade. Iată-le:

    Câteva întrebări care se ridică:

    1. E legal să fie încorporate astfel încât să depăşească limita exterioară din construcţie a maşinii?

    2. Care sunt zonele în care operează? (după cum se vede în imagini, sunt postate în zonele rezidenţiale, posibil în cele cu limitări de viteză sub 50 km/h)

    3. Oare chiar sunt în Ungaria? (numerele maşinilor din preajmă par a fi de Elveţia)

    Sper să nu le vină idei şi alor noştri….

  • Trafic oradean (III)

      7 comments

    Acum ca lucrarile in oras se incheie incet-incet (mult prea incet zic eu), se redeschid circulatiei drumurile care pana mai ieri ne faceau viata un calvar. Trecem peste faptul ca se raceste vremea dar asfaltarile continua. Acolo unde asfaltarile s-au terminat s-a instalat un alt fel de haos. Astfel, strada Primariei a redevenit sens unic incepand de azi dimineata, pe sensul Piata Independentei – bd. Decebal. Luni s-a revenit la sensul unic pe Jean Calvin (prin fata liceului Pedagogic) pe directia Iuliu Maniu -> Primariei. Atat eu cat si alti participanti la trafic nu stiam si am mers foarte hotarati ca pana acum cateva zile, de pe Primariei, pana am vazut semnul de acces interzis. A urmat un stanga-mprejur militaresc.

    Maxima idiotenie se gaseste in centru, unde odata cu redeschiderea strazii Iuliu Maniu (sens unic dinspre Decebal pana la biserica Sf. Nicolae, ca si pana inainte de lucrari) s-a modificat sensul de circulatie pe Cuza Voda, devenind sens unic dinspre Mihai Viteazul spre Decebal. De ce? Nu inteleg si nici macar nu are logica. Deci avem acum un sens unic spre centru, Decebal -> Iuliu Maniu -> Piata Independentei si doua sensuri unice dinspre Mihai Viteazul spre Decebal, unul dupa altul: Cuza Voda si Mihail Kogalniceanu. Nici macar nu conteaza ca ultimele doua strazi sunt la distanta de nici 100 de metri. Asta in conditiile in care si strada Sucevei este tot sens unic pana la bd.Decebal in portiunea ce trece pe langa parcul Balcescu, la fel ca si strada Primariei (pe intreaga ei lungime). In total patru sensuri unice de iesire din centrul orasului si doar unul de intrare.

    Sa fie asta o invitatie sa plecam naibii din Oradea?
    Vizualizare hartă mărită

    Bonus:

    Ca sa puna capac nervilor de dimineata, gasesc in parcare un cretinoid. Sunt curios daca il vedeti (calitatea pozei lasa de dorit ca e facuta rapid cu telefonul) si daca ghiciti cate locuri de parcare bloca.

  • Tulai! Am sfeclit-o! Se termina petrolul!

      3 comments

    Citesc azi in Capital ca mai avem rezerve de titei pentru 30 de ani. Partea mai naspa e ca dupa aia vor mai trebui 100 de ani sa acoperim necesarul prin energie reconversibila. Pai si acum am cam avea nevoie de surse alternative la cat a ajuns pretul benzinei. Cu mai multa vreme in urma citeam si pe Riscograma 3 variante in cazul in care ni se termina titeiul. Ce ma mira este ca nu se incearca introducerea pe scara larga a masinilor hibride, ca apoi sa avem un punct pentru trecerea la cele electrice (asa sau asa). Sau pe hidrogen (desi am inteles ca varianta asta nu e fezabila din pricina cantitatii de platina existente pe Terra). Sau poate descoperim un Perpetuum Mobile. Ce dracu’, doar n-au murit toti inginerii!

  • Anvelope de iarna? Pentru ce?

      2 comments

    Oare? Pentru montat la masini. Ca sa circulam cu ele iarna. Ca sa nu derapam ca si cum am fi cu saniuta. Ministerul Transporturilor zice ca vor fi obligatorii. Senatul zice ca nu se accepta amendamentul. Publicul (cititor sau votant, in functie de dispozitie) zice ca “huuooooo!!!” Adevarul e undeva pe la mijloc.

    In ultimele zile are loc pe bloguri o disputa aprinsa pro si contra gumelor de iarna pe care vor alesii neamului sa le faca obligatorii intre 1 noiembrie si 31 martie. Departe de mine gandul de a fi impotriva lor. Ce ma nemultumeste este ca din nou (pentru a cata oara?) se face o modificare de azi pe maine. Daca se incearca introducerea obligativitatii anvelopelor de iarna din 1 noiembrie, tin sa le comunic factorilor de decizie ca termenul a trecut (cel putin in anul asta) si asta numai pentru ca globul pamantesc nu prea are rabdare sa astepte dezbaterile din legislativul Romaniei.

    Sanctiunile sunt mari, incepand de pe la 540 de lei, adica aproape cat un set de 4 roti de iarna (150 lei/bucata, la oferta), ceea ce te cam face sa alegi rotile. Bine… probabil cu “o mica atentie” de 100 de lei scapi de amenda si esti pasuit pana data viitoare, dar macar ai timp sa ti le iei si sa le montezi.

    Mie imi este frica de altceva. De fapt sunt mai multe lucruri de care mi-e frica. Unul din ele ar fi ca Gigelu’ care nu are bani de o guma noua sau macar una SH buna, va cumpara o gioarsa cu profil de mai putin de 4 mm, iar masina se va comporta chiar mai rau decat cu gume de vara. A doua ar fi ca toti copilasii cu masinute de peste 150 de cai isi vor lua anvelope de iarna, poate chiar de marca (poate chiar si cu Swarowsky, mai stii?) si vor avea impresia ca e suficient pentru a conduce ca vara, fara sa se uite ca in fapt castiga doar 5% din distanta de franare. Nu mai vorbesc de pustanii cu masini cu tractiune spate, la care chiar nu conteaza nici daca isi iau gume cu crampoane (alea speciale de rally, dotate cu niste cuie de 5mm). Ideea e in felul urmator: ai bani de masina? intretine-o! nu ai? trage-o pe dreapta sau vinde-o! Ideal ar fi sa nu platim RCA pe lunile in care nu ne putem folosi masinile, dar…

    Una peste alta, daca vrei gume de iarna mai ieftine, le gasesti prin piete, aduse din Jermanika, la preturi relativ rezonabile (a luat o cunostinta cu 150 de lei / 2 bucati, chiar exceptionale), la un grad de uzura ce permite folosirea inca una sau doua ierni. Depinde de rabdarea fiecaruia de a scotoci. Oricum, sfinte raman lanturile, ca daca ajungi in nameti nu mai iesi nici cu gumele lu’ peste, nici chiar insotite de traditionala lopatica. Ca doar la noi intotdeauna vin iernile pe neasteptate, in special prin decembrie.

  • Cu DACIA din nou in top

      1 comment

    Ca marca romaneasca DACIA a facut un salt calitativ, nu se mai indoieste nimeni. Ma rog… poate cei care prefera marcile straine doar pentru ca nu sunt “Made in Romania”. Dar si pentru ei am o veste: DACIA nu mai este de multa vreme o masina fabricata strict in Romania. Multe componente sunt fabricate prin alte tari, poate chiar de pe alte continente. Nu sunt Daciile cele mai frumoase masini, dar in mod clar sunt practice si fiabile.

    Citim in Capital: “Faptul că Toyota se claseaza pe primul loc intr-un top care vizeaza calitatea masinilor din punctul de vedere al concesionarilor nu este o surpriza pentru nimeni, asa cum nu este o surpriza nici ca urmatorii doi clasati sunt producatori germani precum Opel sau BMW.” Ca sa vezi!

    Cititi tot articolul AICI.

    Nu-i asa ca e inca un motiv de a CUMPARA ROMANESTE?

  • Trafic oradean

      4 comments

    Nu ma deranjeaza ca se asfalteaza sau ca se reabiliteaza mai multe artere sau puncte principale, dar ma deranjeaza totala dezorganizare a santierelor pe care au loc lucrari. Cine merge prin zona centrului civic stie ce vorbesc: sensul giratoriu nou blocheaza traficul pe cateva artere mari, ceea ce duce la cozi de cate 15-30 de minute (in functie de momentul zilei).

    Din cauza lucrarilor de pe Iuliu Maniu, circulatia din centrul vechi e data de asemeni peste cap in asemenea hal, ca la ora de varf nu prea poti iesi din fata palatului episcopal greco-catolic (fosta Biblioteca Judeteana), decat daca – undeva in zare – trebuie sa treaca si tramvaiul, fapt care “sugruma” conducta cu masini ce vin dinspre Independentei si dinspre Teatru.

    Intersectia Decebal – Tudor Vladimirescu este dintre toate cea mai groaznica: aici nu au loc lucrari, dar traficul este blocat de la orele 9 pana la orele 17, pe motiv ca idiotii ce vin dinspre biserica Emanuel intra in intersectie (ca doar au verde) chiar daca nu se misca in fata lor coloana. In consecinta, pe Vladimirescu se face coloana pana la Primarie. Aici nu inteleg de ce drumarii nu deseneaza un raster in mijlocul intersectiei (ala care inseamna “nu bloca boule intersectia!!”) si de ce nu sta si cate un echipaj de “ghiocei” pe fiecare sens de mers ca sa opreasca imbecilii care forteaza intersectia (eventual niste camere de filmat autorizate). Practic totul se reduce in acest caz la DISCIPLINA IN TRAFIC, dar asa ceva romanul nu a invatat de cand e el. Oricum, podul Decebal este de departe cel mai solicitat pod din oras si nu prea inteleg de ce nu se fac inca doua poduri – in aval si in amonte – pentru descongestionare.

    Ei bine, acum urmeaza cireasa de pe tort: in toate ambuteiajele astea se gasesc destepti care sa ocoleasca coloana, sa intre pe contrasens, sa forteze intersectiile si semafoarele, sa dubleze, in general sa faca orice numai sa nu stea la coada. Din cauza unor astfel de imbecili, azi, pe Decebal, am vazut o salvare cu girofarurile pornite, stand in mijlocul traficului fara sa poata inainta. Pentru ca niste imbecili blocasera intersectia cu totul, iar drumarii, cu ani in urma, au pus bordura pe mijlocul drumului ca sa separe sensurile de mers. Fooooooarte inteligent, nu-i asa?

  • Idiotii lasa intotdeauna urme

      1 comment

    Unele se sterg altele nu. Unele pot face victime, altele doar neplaceri. Unele dor, altele doar ne enerveaza.

    Cea pe care am vazut-o eu de cateva zile (si de care primaria nu s-a ocupat, ca de! ei stau la birou nu circula) e lasata de vre-un chefliu (poate mai multi) care nu a incaput de oglinda de trafic de la intersectia strazii Mihai Viteazul cu Independentei, langa parcul 1 Decembrie. Partea proasta e ca nu ai cum sa vezi tramvaiele care vin din stanga (dinspre centru) decat daca iesi bine pe linii, caz in care risti sa fii si lovit de respectivele mijloace de transport.

  • Comunicat important pentru ţară!

      6 comments

    Din cauza reducerilor bugetare recente şi a creşterii preţului electricităţii, gazului şi uleiului, luminiţa de la capătul tunelului a fost stinsă.
    Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate.






    Semnat: biroul de presă al guvernului României





  • Da’ cu dragostea cum stai? Ha?!?

      0 comments

    Că în Germania se înregistrează vânzări constante ale Dacia, e un fapt cunoscut. Că reclamele germane la Dacia iau la mişto constructori locali (link) nu e o noutate, dar să te iei chiar de Porsche, parcă nu e de ici de colea… şi totuşi… (de aici – link)

SEO monitor Ping :)