aNDRIIpOPA's blog

Aseară am ascultat discursul Preşedintelui. Până la un punct am reuşit să-l urmăresc, deşi era compus în cea mai pură “limbă de lemn”. După acel punct mi-a fost din ce în ce mai greu: generalităţi fără prea mare legătură cu “şocul” anunţat de băselu’ cu o zi înainte, amalgam de idei înşiruite cum i-au venit în minte vorbitorului, lipsa unor soluţii concrete şi multe alte lipsuri ale unui discurs de “importanţă capitală”.

În schimb au fost câteva idei care nu îmi ies nici acum din cap şi care mă cam înfioară: Preşedintele nu înţelege nici acum că rolul lui este să asigure un echilibru democratic, că scopul său este acela de mediator între puterile statului şi de a garanta respectarea Constituţiei. Ce mi s-a părut cu adevărat halucinant este că nu reuşeşte să înţeleagă ce înseamnă politicianul şi funcţionarul public în general. A dat-o înainte cu “căpitanul ce-şi duce nava în port”, uitând că între funcţia de căpitan de navă şi cea de Preşedinte al unei ţări democratice există deosebiri esenţiale, ce le fac incompatibile:

1) Căpitanul are drept de viaţă şi de moarte asupra echipajului, Preşedintele nu;

2) Căpitanul este numit, Preşedintele este ales;

3) Ordinul căpitanului e lege pentru echipaj pe când dorinţa populară e lege pentru Preşedinte.

Doar faptul că-şi închipuie că cele două funcţii sunt identice, îl fac să fie (nu doar să pară) un dictator. Cel puţin asta e părerea mea.

După un astfel de discurs confuz şi plin de inepţii, m-ar mira ca românii să nu continue protestele.

Văd că totuşi manifestanţii din piaţa Universităţii nu au de gând să se lase şi cer în continuare demisia. Deja începe să nu se mai înţeleagă a cui, dar important e că cer o demisie.

Ce mi se pare îngrijorător totuşi este apariţia de aseară a tânărului ofiţer al armatei române, îmbrăcat frumos în uniformă, care se trezeşte să “cuvânteze” legat de legitimitatea celor ce ne conduc. Brusc, o grămadă de imbecili încep să-l ridice în slăvi pentru curajul său. Eu aş numi-o prostie, pe lângă faptul că nu consider salutară intervenţia m’nealui pe la protest. Armata are rolul de paznic al hotarelor ţării, aşa cum un câine are rolul de a apăra curtea stăpânului. Doar Turcia a stabilit prin Constituţie că armata e garantul şi la nevoie legatarul Constituţiei (mai ales în privinţa aspectului de “stat laic” cu care Turcia, ca ţară musulmană, are o problemă: în lipsa acestei prevederi ar putea deveni ca şi Iranul sau alte state din zonă, un stat islamic).

Imixtiunea asta a armatei în politică îmi sună cunoscută, iar sentimentul de dejá-vu m-a cam înţepat pe şira spinării. Parcă ar fi prea mult o întoarcere până în 1990.

Mă întreb dacă măreaţa opoziţie a luat în calcul noţiunile de şah. Mai exact cea în care negrul sacrifică regina. Adică “Băsescu îşi dă demisia, iar noi rămânem să furăm organizăm alegerile”.
Nici nu ar fi o pierdere prea mare pentru PDL, ar asigura Blaga interimatul conform Constituţiei. Dacă s-ar întâmpla aşa, pedeleii şi unepereii ar dă dovadă de un spirit de echipă ieşit din comun.

Mă distrează cum se dau reprezentanţii jandarmeriei cu curu’ de pământ şi ameninţă că vor amenda organizatorul marşului de la Arcul de Triumf pentru “dezertorii” care s-au dus în Piaţa Universităţii via Piaţa Victoriei.
Acuma stau şi mă întreb dacă n-ar trebui amendat şi organizatorul marii adunări din 22 decembrie 89′, de la care nea’ Nicu a fugit cu elicopterul? Doar aţi văzut cum a degenerat!

Dacă tot încep să se cristalizeze doleanţele manifestanţilor de prin toată România (ţineţi minte ce spuneam ieri legat de întreaga clasă politică?), poate că “imnul” demonstranţilor ar trebui să fie…
 

După cum evoluează lucrurile, guvernul e pus acum în faţa celor faţă de care şi-a asumat de câteva ori raspunderea.
Părerea mea.

Ca un preambul, aş dori să spun că manifestaţiile din ţară ar trebui să fie semnale de alarmă nu doar pentru PD ci şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai clasei politice. Timp de peste 20 de ani nu au făcut altceva decât să devalizeze bugetul României.

În ce priveşte manifestaţiile ar fi multe de spus, dar primul şi cel mai important lucru este că au reuşit (cel puţin până acum) să-i închidă gura atotştiutorului Băse. I-aţi mai auzit pe undeva hăhăiala, că eu nu? Un alt lucru demn de luat în seamă e că scânteia a fost un personaj perceput de opinia publică drept singurul membru competent al guvernului. În plus de asta, acest personaj, Raed Arafat, este şi întemeietorul SMURD, serviciu ce apare ca fiind alături de pompieri pe prima treaptă a încrederii românilor, cu o treaptă mai sus chiar decât biserica!. Aşadar forţarea demisiei lui Arafat a fost doar gazul de pe focul nemulţumirilor ce ardeau mocnit. Şi nu atât demisia, cât modul în care a fost determinată ea: public, printr-o intervenţie în direct la televiziunea care dezbătea subiectul legii sănătăţii. Ce a înfuriat şi mai mult a fost finalul “discursului” prezidenţial: “cine va demisiona, ghici ghicitoarea mea”. Încă aşteptăm răspunsul final al şaradei.

Departe de mine ideea de a aproba actele de violenţă ale unora dintre manifestanţi, dar aşa cum ne-a obişnuit traiul nostru de pe plaiurile mioritice, adevărul e undeva la mijloc. Personal, având ceva treburi neterminate prin zonă, am trecut duminică seara prin faţa Universităţii. Era după primul val de pietre, dar drumul era liber, iar demonstranţii pe o parte şi pe alta a drumului (în faţa Teatrului Naţional şi în faţa Universităţii), păziţi de jandarmi. Din giratoriul de la Universitate vedeam pe Unirii, undeva între Colţea şi Cocor, ceva ce semăna a război în toată regula, drept pentru care  a trebuit să ne şi îndreptăm către Calea Victoriei. Mie personal mi s-a părut că jandarmii nu stăpânesc deloc situaţia, altfel nu înţeleg de ce s-a dat drumul circulaţiei în condiţiile în care lumea putea reveni oricând pe carosabil (dealtfel colegii mei care fuseseră cu jumătate de oră înaintea noastră în zonă s-au trezit în câteva secunde înconjuraţi de lume, doar una din cele două maşini reuşind să întoarcă şi se evite a fi înconjurată de mulţime).

Spuneam că adevărul e undeva la mijloc. Nu am fost în zona de luptă, dar iniţial am preluat şi eu discursul jandarmeriei, care a fost ulterior preluat şi de mass media: cei puşi pe harţă şi pe distrugeri sunt membrii ai galeriilor echipelor Steaua şi Dinamo. Ei bine, ulterior am descoperit pe blogul unui jurnalist independent relatări de la “ground zero”. Este vorba despre Vlad Ursulean, care s-a avântat cu aparatul foto în mijlocul acţiunii, iar cele descrise de el contrastează cu declaraţiile jandarmeriei.

Ce s-a putut în schimb vedea cu ochiul liber este că jandarmeria română ştie şi acum ca şi acum 15 ani la mineriade doar “să bată” nu şi “să se bată”. Mă îndoiesc sincer că dacă ar fi avut cu adevărat cele două galerii în faţă (chiar şi numai 20-30 de oameni) ar fi reuşit să le pună pe fugă. În al doilea rând mă îndoiesc că membrii celor două galerii nu s-ar fi încăierat între ei dacă s-ar fi întâlnit.

Dintre toate specializările facultăţilor din România este una care îmi ridică mereu semne de întrebare: politologia (sau ştiinţele politice).

Ce se învaţă? Doctrine politice? Alea le faci şi la istorie. Drept? Mă îndoiesc. Administraţie? Există facultăţi mult mai cuprinzătoare ale acestui aspect. Management? Ăsta îl înveţi mai degrabă cu ştiinţele economice şi cu niţică practică “în câmpul muncii”. Atunci ce? Politică? Adică ce mai exact? Dacă e să extrapolăm zicerea care spune că “politica e o curvă”, ajungem la concluzia că e o şcoală de ştoarfe…

Să mai spună cineva că e ilegală prostituţia în România!

Ce vi se pare ciudat că plâng nord-coreenii de “se rupe chimeşa pe dânşii”? Credeţi că noi nu făceam la fel dacă în ’89 rămânea tovarăşu’ la putere? Multă lume uită că acel cult al personalităţii ce exista în România de dinainte de ’89, era de inspiraţie nord-coreeană 100%.

În altă ordin de idei, mâine  se împlinesc 22 de ani (wow!) de la revoluţia din ’89. Cei ce doresc să comemoreze în vreun fel victimele de atunci, o pot face miercuri, 21 decembrie, începând cu ora 19:00, la statuia lui Mihai Viteazul cu o candelă sau o lumânare. Pentru că “Eroii nu mor niciodată!”

Că avem un preşedinte groaznic, cred că ştie deja toată lumea. Zilele trecute afirma la un supermarket că preferă să ocolească legumele olandeze, cu aluzie la refuzul Olandei de a ne primi în Schengen. Până aici nimic deosebit, mai ales că şi eu, ca mulţi alţi români dealtfel, caut să cumpăr legume şi zarzavaturi româneşti. Singura problemă e că această declaraţie vine de la un şef de stat. Stat al Uniunii Europene. Cu alte cuvinte urmează nişte sancţiuni de la aceeaşi Uniune. Sancţiuni pe care le vor suporta TOŢI românii, indiferent de culoarea politică, convingeri religioase sau ce alte criterii mai vreţi voi.

Ce nu prea mai înţeleg în momentul ăsta (fără să fiu un euro-sceptic) este ce naiba mai căutăm noi în Uniunea asta care nu ne vrea: nu avem drept de muncă în majoritatea statelor europene, nu suntem acceptaţi în tratatul Schengen, avem o grămadă de restricţii la exportul de alimente (nu ştiaţi de restricţia la export a cărnii de porc – cauză a nerentabilităţii fermelor de profil?) şi câte şi mai câte minunăţii. Ca să fie capac la toate astea, vom şi contribui la stabilitatea şi consolidarea monedei Euro, fără ca aceasta să ne fie monedă şi fără o garanţie că vom accede la zona Euro. Pentru că cine crede că scăpăm de contribuţie doar pentru că suntem într-un acord de asistenţă cu FMI se înşeală amarnic.

Aşadar, ce naiba căutăm noi în Uniunea Europeană?

Că mâncăm tot felul de imbecilităţi şi chimicale ştim deja de multă vreme. De ce am ajuns să mâncăm imbecilităţi şi chimicale… e o altă problemă: reducerea costurilor de producţie, prin asta înţelegîndu-se de fapt creşterea profiturilor producătorilor. Cum? Păi nu mai bagă materie primă carne (în cazul mezelurilor de exemplu) ci un amestec de făină, zgârciuri şi soia, la care adaugă ingredientele minune numite E-uri, ce dau gust “identic natural”. Şi la urma urmei e şi mai uşor aşa că nu mai angajezi zeci de oameni să proceseze, ci bagi totul în malaxor, adaugi colorantu’ şi gata mezelu’, numa’ bun de injectat cu aromă de fum.

Zilele astea va intra în vigoare o normă europeană ce prevede interzicerea E-urilor în unele alimente. E bine, zic eu. Dar vine PETA (ştiţi voi, ăia cu protecţia tuturor animalelor) şi încearcă să obţină oprirea definitivă a sacrificării animalelor. Campania de anul ăsta îi vizează pe americani, mari consumatori de curcani (ce bine rimează!). Uite aici cum!

Dilemă: dacă nu mai creştem animale pentru a fi sacrificate şi consumate, ce vom mânca? Plante sau E-uri? Mă întreb dacă PETA n-o fi cumva aservită intereselor industriei chimice…

Mă înfior când revăd imaginile de ieri, de la meciul Petrolul – Steaua. Mă înfioară gândul că sportul e viciat de imbecili care se răfuiesc cu lumea doar pentru un minut de glorie. Încerc să îmi imaginez o scenă asemănătoare celei de aseară, undeva într-o arenă romană, unde un cretinoid din public al sări să hăcuiască gladiatorul…

Ca fost sportiv, mă dezgustă profund duşmănia pe care o poate dezvolta suporterul meu împotriva adversarului meu şi a suporterului său. Este adversarul meu, nu al tău măi imbecilule! Eu lupt cu el, nu tu! Tu doar plăteşti să vezi un spectacol, după care poţi să mă aclami sau să mă huidui. Ce bine îmi faci tu mie atacându-mi adversarul?  Da, adversar! Nu mi-e inamic, nu mi-e duşman, nu îl urăsc şi nu caut să-l omor! Atunci de ce ai face-o tu? Ţi-a omorât familia? Nu pot să cred că un gest de o asemenea violenţă îndreptată împotriva adversarului meu (care în particular ar putea să-mi fie chiar prieten) este făcut în numele “marii şi necondiţionatei iubiri” pe care mi-o porţi tu, suporterule! Este doar un semn al iubirii tale faţă de violenţă.

Se tot vehiculează prin presă cum că cei doi jucători stelişti ce au primit cartonaşe roşii nu vor fi suspendaţi, pentru că au reacţionat în legitimă apărare. Fals! Prima reacţie o fi fost cea de apărare, dar următoarele nu se justifică. Trebuia pus la pământ, iar apoi imobilizat. După ce a ajuns pe jos, idiotul nu mai era un pericol, deci loviturile “la coaste” au fost în plus.

Se mai găsesc şi deştepţi care să afirme că arbitrul a scăpat controlul şi că trebuia să suspende direct jocul. Fals din nou! A dat un răgaz de câteva minute organizatorului să rezolve problema ce se ivise şi abia apoi a decis oprirea definitivă a jocului. Perfect regulamentar şi în spiritul sportiv. În rest e gargară. Şi dacă tot am deschis subiectul arbitrilor, hai să mai fac o precizare: brigada de arbitri este asimilată completului de judecată. Aşa cum hotărârile instanţei le poţi contesta în instanţa ierarhic superioară, aşa şi deciziile brigăzii de arbitraj pot fi contestate într-o primă fază chiar în raportul jocului, la care se poate adăuga un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal sau la Federaţia Română de Fotbal (după caz, în funcţie de nivelul la care se desfăşoară competiţia). Atunci ce de ne apucăm de comentarii pe la tv? E mai importantă o greşeală a arbitrului decât faptul că jucătorul tău nu poate prelua o minge din zece? E mai important că nu primeşti un fault când îţi cade jucătorul ca o plăcintă, deşi abia a fost atins, sau că că acelaşi jucător trage zece din zece şuturi la kilometri de poartă? Nu mai bine ţi-ai folosi energia să antrenezi jucătorul să ştie cu mingea decât să-l mângâi pe creştet şi să-i găseşti scuze la orice greşeală?

Pe vremea când mai concuram, un coleg de club pierdea finala unei probe, “ajutat” de arbitraj, în faţa unui adversar vizibil mai slab. Am sărit repede să-l consolăm, dar reacţia lui a fost cea care ne-a readus urgent cu picioarele pe pământ: “înseamnă că nu am fost suficient de bun, din moment ce au putut să-l ajute”. Din momentul ăla am luptat toţi ca nişte lei ca să demonstrăm că nu putem fi furaţi.

Dacă tot a zis poliţia română că principala cauză a accidentelor de pe plaiurile noastre e viteza, UE s-a gândit să o reducă, mai ales pe străzile cu sens unic nedotate cu pistă de biciclete. Încerc să îmi imaginez cum ar fi traficul cu 30 km/h în aproape toată Oradea. Hmmm… practic e de neînchipuit!

În aşteptarea verdictului că utilizarea telefonului mobil în timpul condusului este următoarea cauză de producere a accidentelor, Nokia a decis să fie cu un pas înaintea UE: mută producţia de la Jucu în Asia, înainte de a apărea recomandarea interzicerii telefoanelor mobile în maşină.

Doar zic.

Mă gândeam aşa… ca exerciţiu de imaginaţie (sau de PR):

Dacă tot se schimbă gazonul pe National Arena, de ce nu ar face cineva un pustiu de bine să-i deconteze lu’ Jiji cheltuielile, ca să nu mai aud condiţionări de genu’ “eu plătesc, eu o să încasez banii din biletele meciurilor viitoare”.

Se aude la RCS-RDS? (Bogdan, ia aminte şi dă-i pontul lui Teszary) Poate se va numi Digi Arena.

E doar o idee…

Din toate ştirile văicăreţe în care se plânge soarta “unei întregi generaţii” de elevi picaţi la BAC, răzbate una care parcă are darul de a aduce puţină lumină pe feţele noastre (pe a mea în mod sigur): Adrian Mutu oferă un premiu elevului care primeşte cea mai mare notă din această sesiune de toamnă de BACALAUREAT! Cum care Mutu? Ăla cu cocaina! Ăla cu beuturica în cantonament! Ăla care bate chelneri albanezi!

Bun! Aţi realizat despre cine e vorba. Deşi pare ridicol, ACEL Adi Mutu promite că va premia, după cum spuneam… Spun că pare ridicol, tocmai pentru că el nu poate fi chiar cel mai bun exemplu de urmat pentru tineretu’ studios, dar… Iată că se poate! Şi mai mult decât atât, găsesc gestul lui mai mult decât lăudabil şi mă întreb: oare câţi dintre românii care şi-au făcut un rost p’afară, dar cărora le e ruşine că sunt români (unul din motive putând fi şi rezultatele astea dezastruoase la BAC) ar fi în stare să facă un asemenea gest? Oare nu destul s-au plâns cei ce au plecat prin “ţări mai calde” că “în România nu reuşeşti nimic dacă te bazezi pe propriile merite”? Atunci de ce nu ar stimula în felul ăsta meritocraţia atunci când ea apare? Unii ar mai face un exerciţiu de imagine cu ocazia asta… Întreb şi eu, nu dau cu parul!

Până una-alta, bravissimo Adi Mutu!