aNDRIIpOPA's blog

Dupa cum vedeti, nu prea am avut multa vreme pentru scris in ultimele zile. Motivul principal fiind reamenajarile pe care trebuie sa le fac (fara voie si fara prea mare bucurie). In schimb m-am lovit de tot felul de probleme. In primul rand neseriozitatea mesterilor de pe la noi, drept pentru care mi-am amintit de un interviu de-al lui George Pruteanu si Read the rest of this entry »

De fiecare dată când sunt întrebat ce părere am despre afacerile “româneşti 100%” îmi ridic în cap interlocutorii. Şi asta nu pentru că nu am încredere în potenţialul lor, cât nu am încredere în capacităţile manageriale ale întreprinzătorilor care le-au pus bazele. Întotdeauna am spus că afacerile româneşti suferă de lipsă de management sau mai bine zis de lipsă de manageri, cu toate că facultăţile economice din România scot pe bandă rulantă promoţii de absolvenţi de management. Marea majoritate a afacerilor rămân să fie conduse de către cei ce le-au înfiinţat şi care nu au Read the rest of this entry »

Dupa cum spuneam, m-am dotat cu un smartphone. Mai exact cu un Samsung Galaxy I5500. Frumos, mic dar mai ales simpatic. Si cu Android.
De proba, postez acum primul articol de pe el, impreuna cu o imagine ce mi-a ramas pe retina si pe papilele gustative. OZN-ul din imagine se cheama “papanas” si se gaseste la restaurantele Oscar si Casa Vanatorului din Iasi. Si e la fel de bun precum arata!

Stau şi mă uit râzând la lamentările patronilor din fotbalul autohton care au aflat de mega-eşecul licitaţiei pentru drepturile TV ale următorilor 3 ani. Chiar nu înţeleg cum se aşteptau la sume colosale când tot ce vedem e circul lui Becali, Iancu, Porumboiu, Copos şi alţi câţiva. Cum naiba aveau aşteptări să încaseze cât fotbalul englez de exemplu (care, fie vorba între noi, Read the rest of this entry »

Am şi eu o nedumerire: dacă tot există procedura divorţului amiabil (în cazul în care nu au copii minori), de ce Oana Zăvoranu şi Pepe apelează la procedura lungă şi costisitoare a divorţului pronunţat de instanţă… Să fie chiar aşa de mare nevoia de publicitate?

Am descoperit misterul gestului piţiponcesc de a ţine geanta de firma (vuiton de preferinţă) pe încheietura braţului, în forma de V, ca şi cum ar fi “mânuţa” ruptă! Şi pentru asta a trebuit să ajung la Türnitz, în Austria…
Carevasăzică, gestul este o reminiscenţă de pe vremurile în care femeile mergeau cu coşuleţul (paporniţa – pentru cititorii din Oltenia) la cumpărături. Adică la cumpărăturile pentru d’ale gurii. Gestul ancestral de a purta coşul de cumpărături a devenit mai sofisticat odată cu trecerea la generaţia globalizată, astfel în loc de coş avem gentuţa (în fapt getoiul) de marcă purtată cu mânuţa “ruptă” suav.
Mă simt de parcă aş fi descoperit America!

Ia uitaţi-vă la următoarele spoturi şi spuneţi la ce vă duce gândul (mă refer mai ales la generaţia 30+):

Asemenea reclame apăruseră după 90′ pe la noi şi făceau comparaţie între produsele Coca-Cola şi Pepsi. Sau invers. Diferenţa e că atunci comparaţia era explicită, iar acum doar se sugerează că “e altceva” mai bun, mai bla-bla. Şi mai ştiam că după acel război publicitar (ăla din 90′) a fost interzisă reclama comparativă (de atunci toate mărcile sunt “cele mai cele”).

Oare care o fi produsul “inferior” celui prezentat aici?

După toate mişcările de protest din Egipt, de ce să mai mergi acum acolo? Logica unei gagicuţe intervievate la TV a fost “că acum e foarte ieftin”.

Oare cât costă pielea sau viaţa stimabilei fufe?

Cred că toată lumea ţine minte reportajul în care se relata despre femeia care a fost muşcată de o haită de câini vagabonzi în curtea fostului sediu ADP al sectorului 5. Ei bine, femeia a murit în urma rănilor multiple şi deosebit de grave, în ciuda eforturilor medicilor.
Problema pe care vreau să o ridic este alta. Şi eu ca şi mulţi alţii am fost tentat în primă fază să mă întreb “ce căuta acolo?”. În reportajul de la ProTV apare şi o primă supoziţie a redactorilor bazată pe o altă supoziţie a unei păreriste ce se afla în zonă: “se pare că femeia sărise gardul ca să fure fier vechi”. La această opinie, prima reacţie a fost ca a imensei majorităţi a românilor: “aşa-i trebuie dacă fură!” Mă întreb care era reacţia (repet, atât a mea cât şi a celorlalţi 99% dintre români) dacă aflam de la bun început că femeia era în timpul serviciului. După câteva momente de reflecţie (atunci, după difuzarea ştirii) mi-am dat seama că fac o greşeală imensă aplicând dubla măsură, pentru că nu am făcut decât să discriminez în mintea mea omul cinstit de hoţ. Posibilul hoţ. Chiar dacă ar fi fost un hoţ la furat de fier vechi (nu mai contează motivele care împing pe cineva să fure fier vechi) tot suntem în prezenţa unei drame umane. Pentru că ar fi vorba de un om care ar primi mai mult decât o pedeapsă pentru fapta sa. Să fii sfârtecat până la os de către o haită de câini nu e o pedeapsă, iar cine mă contrazice nu ştie ce înseamnă să fii muşcat de un câine. În acest caz, simpla aruncare a cuvântului “hoţ” sau a verbului “a fura” nu a făcut decât să legitimeze oarecum în mintea unora (recunosc pentru a mia-suta oară că am făcut aceeaşi greşeală) carnagiul ce a urmat şi suferinţa femeii. Dar adevărul care trebuia subliniat indiferent de circumstanţe este că avem oraşe invadate la propriu de către haitele de câini fără stăpân, care pe străzi fiind de câteva generaţii au ajuns să se sălbăticească.

Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce “fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.

Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.

Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.

P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?

Ca un făcut, când totul părea să fie bine, m-am trezit duminică dimineaţa “fără semnal” la blog. Oricât aş fi încercat să-mi accesez pagina, nu reuşeam. Probabil aceeaşi situaţie aţi întâlnit-o şi voi (dacă nu cumva dormiţi până pe la ora 13:00). Cum nu e pentru prima oară, am început să mă lamentez că poate e timpul să schimb serverul până nu se întâmplă şi a treia oară.

Oferte de web hosting am găsit destul de multe, dar nu prea îţi vine să pui banu’ jos la orice, mai ales că am găsit şi saituri “de profil” ne-actualizate sau lăsate de izbelişte prin 1900-toamna. Ca fapt divers, mă gândeam “ce ar fi să iau şi un domeniu .eu, ca să-mi subliniez apartenenţa la Europa asta care nu ne mai vrea?” (asta dacă tot am rezervat pe lângă domeniul .ro şi pe cel .com) .

Are cineva idei? Nu de alta, dar împreună ne putem preface mai bine că gândim…

Nu cred că există ceva pe lume mai detestat de către un bărbat decât mersul la MALL cu o femeie. După maxim 20 de minute vine ideea salvatoare: “draga mea, mergi tu prin magazine şi când termini mă găseşti la o cafea/bere la barul X”. Răspunsul vine prompt: “OK dragă! Dacă găsesc ceva drăguţ te sun să vii să vezi dacă-ţi place.”

După câteva minute de relaxare la cafea, sună telefonul: “Dragă, am găsit ceva drăguţ….”

Cel puţin aşa ar trebui să sune următoarele articole ale presei din Italia. Şi nu pentru că l-ar trăda vârsta, fotbalul sau talentul. Nu. Doar pentru că el continuă să trădeze şi să sfideze fotbalul şi talentul. Mă îndoiesc că soţia, Consuelo, va mai rămâne alături de el, la fel cum mă îndoiesc de iertarea celor de la Chelsea, drept pentru care şturlubaticul fotbalist va rămâne şi fără izmenele de pe el. Greu de crezut că va ajunge la Galata, iar dacă o va face e şi mai greu de crezut că nu va face prostii mai departe. Cazul Dănuţ Lupu arată clar cum că “lupu-şi schimbă părul dar năravul ba”.

Am putea asista la neantizarea unui real talent. Păcat. Dar măcar va putea povesti celorlalţi homeleşi, cu care va împărţi conducta de încălzire şi aurolacul, câteva amintiri frumoase, pe care respectivii le vor lua drept delir. Încă un idol care va muri în mizerie. Sper să delirez doar eu acum…

Abia acum încep măreţele realizări post-decembriste. După 21 de ani de încredere, Europa decide că ar fi cazul să devină mai raţională şi lasă sentimentalismele în seama guvernului de la Bucureşti. Care guvern a şi reacţionat printr-un şantaj la adresa aderării Croaţiei. Dar cum Europa e deja un părinte versat şi nu se impresionează la urletele copilului rău şi pedepsit la colţ pe boabe de porumb. Cică “ulciorul nu merge de multe ori la apă”.

Alo! Trăiţi bine?



Sursa informaţiei.

Citesc zilnic (sau aproape zilnic) pe bloguri şi prin presă (online) cât de rău, cât de greu şi cât de najpa e să trăieşti în România. Că e o ţară de cacao, maro sau mai stiu eu cum. Adevărat că multe situaţii sunt nasoale şi prezintă tente vădit maronii, dar hai să încercăm să vedem şi lucrurile bune, atâtea câte sunt. Că economia, societatea şi politicul nu avansează în ritmul în care am vrea noi e una, dar hai să ne amintim că în 1990 eram consideraţi a ne afla la 80 de ani distanţă de cel mai înapoiat stat european (aici nu mai ţin minte dacă era vorba de Italia sau de Spania. Portugalia încă Read the rest of this entry »

Da, ştiu, nu e unul şi acelaşi lucru, dar se pare că încă multă lume nu înţelege.

Asistenţa socială constă în acordarea unor ajutoare materiale unor persoane ce nu se pot întreţine din varii motive (de obicei pe caz de boală, incompatibilă cu munca). În ultimii 20 de ani, au beneficiat de asistenţă socială diverse categorii de persoane, pe considerentul că România este un stat social şi că în Constituţie este scris dreptul fiecărui cetăţean de a avea un nivel de trai decent (art.43, alin.1).  Aşa s-a ajuns la stabilirea venitului minim garantat de către stat. Din punctul meu de vedere e bine că se pune o oarecare ordine în sistemul asistenţei sociale, reducându-se cazurile de acordare. Câţi nu am văzut oameni perfect sănătoşi, care nu muncesc, dar primesc venitul minim garantat? Aşadar hai să mai tăiem.

În privinţa şomajului, lucrurile stau puţin altfel: ai cotizat la un fond pentru a te asigura de riscului producerii unui Read the rest of this entry »