aNDRIIpOPA's blog

Nu ma deranjeaza ca se asfalteaza sau ca se reabiliteaza mai multe artere sau puncte principale, dar ma deranjeaza totala dezorganizare a santierelor pe care au loc lucrari. Cine merge prin zona centrului civic stie ce vorbesc: sensul giratoriu nou blocheaza traficul pe cateva artere mari, ceea ce duce la cozi de cate 15-30 de minute (in functie de momentul zilei).

Din cauza lucrarilor de pe Iuliu Maniu, circulatia din centrul vechi e data de asemeni peste cap in asemenea hal, ca la ora de varf nu prea poti iesi din fata palatului episcopal greco-catolic (fosta Biblioteca Judeteana), decat daca – undeva in zare – trebuie sa treaca si tramvaiul, fapt care “sugruma” conducta cu masini ce vin dinspre Independentei si dinspre Teatru.

Intersectia Decebal – Tudor Vladimirescu este dintre toate cea mai groaznica: aici nu au loc lucrari, dar traficul este blocat de la orele 9 pana la orele 17, pe motiv ca idiotii ce vin dinspre biserica Emanuel intra in intersectie (ca doar au verde) chiar daca nu se misca in fata lor coloana. In consecinta, pe Vladimirescu se face coloana pana la Primarie. Aici nu inteleg de ce drumarii nu deseneaza un raster in mijlocul intersectiei (ala care inseamna “nu bloca boule intersectia!!”) si de ce nu sta si cate un echipaj de “ghiocei” pe fiecare sens de mers ca sa opreasca imbecilii care forteaza intersectia (eventual niste camere de filmat autorizate). Practic totul se reduce in acest caz la DISCIPLINA IN TRAFIC, dar asa ceva romanul nu a invatat de cand e el. Oricum, podul Decebal este de departe cel mai solicitat pod din oras si nu prea inteleg de ce nu se fac inca doua poduri – in aval si in amonte – pentru descongestionare.

Ei bine, acum urmeaza cireasa de pe tort: in toate ambuteiajele astea se gasesc destepti care sa ocoleasca coloana, sa intre pe contrasens, sa forteze intersectiile si semafoarele, sa dubleze, in general sa faca orice numai sa nu stea la coada. Din cauza unor astfel de imbecili, azi, pe Decebal, am vazut o salvare cu girofarurile pornite, stand in mijlocul traficului fara sa poata inainta. Pentru ca niste imbecili blocasera intersectia cu totul, iar drumarii, cu ani in urma, au pus bordura pe mijlocul drumului ca sa separe sensurile de mers. Fooooooarte inteligent, nu-i asa?

Joi seara am fost invitat la o iesire in oras mai speciala (in ultimele luni cam toate iesirile mele in oras cu prietenii sunt speciale si cu totul extraordinare). Desi locul de intalnire a fost cam micut, am avut parte de un spectacol mai mult decat urias. Mi-a placut pana si in momentele in care nu mi-a placut. Am asistat la un experiment de “arta compozitionala spontana”. Imaginati-va repetitiile unei trupe rock sau jazz, unde fiecare instrumentist improvizeaza asa cum crede de cuviinta, fie pornind de la o bucata cunoscuta, fie pur si simplu de la un ritm. Partea frumoasa incepe cand “se incalzesc” interpretii si poarta un “dialog” instrumental de toata frumusetea, uneori incununat de cate un solo. Scriu doar acum despre asta pentru ca mi-a trebuit ceva vreme sa rumeg spectacolul pe care l-am urmarit. Si stiu ca daca ar mai apare odata ocazia sa vad ceva asemanator…. desi, din spusele organizatorilor, acest gen de evenimente sunt pur artistice si “se intampla” daca ai norocul sa dai simultan in acelasi loc de mai multi instrumentisti buni.

Evenimentul acesta a beneficiat de participare lui Marius Pop, considerat de unii ca fiind unul dintre chitaristii de top 3 din Romania. Ascultandu-l am inteles si de ce. Lumea ce trecea pe strada se oprea pret de cateva momente (in ciuda orei tarzii) ca sa asculte muzica pura. Unii char intrau sa auda mai bine.

A fost o noapte de vis, pe care as dori-o de cat mai multe ori in Oradea. Poate putin mai multa promovare a evenimentului nu ar fi stricat. Sau un local putin mai mare. Sau poate se extinde PodZ. Mai stii. Daca ar fi pe bani, ar face toti banii pana la ultimul banut. Iata cateva instantanee de la fata locului:

Articolul de vineri legat de placutele bilingve si dorinta de AUTONOMIE dupa modelul Kosovo (adica INDEPENDENTA), a reusit sa nasca destule polemici pro si contra autonomiei pe criterii etnice, desi nu asta imi statea in intentie. Totusi iata ca la capitolul “asa da”, vreau sa arat ca se poate ca placutele bilingve sa respecte numele proprii, asa cum ar fi si normal:

Unele se sterg altele nu. Unele pot face victime, altele doar neplaceri. Unele dor, altele doar ne enerveaza.

Cea pe care am vazut-o eu de cateva zile (si de care primaria nu s-a ocupat, ca de! ei stau la birou nu circula) e lasata de vre-un chefliu (poate mai multi) care nu a incaput de oglinda de trafic de la intersectia strazii Mihai Viteazul cu Independentei, langa parcul 1 Decembrie. Partea proasta e ca nu ai cum sa vezi tramvaiele care vin din stanga (dinspre centru) decat daca iesi bine pe linii, caz in care risti sa fii si lovit de respectivele mijloace de transport.

Dupa avertizarile de ploi si codul galben din week-end, azi am avut de o zi noroasa peste poate. Mereu am avut certitudinea ca incepe din moment in moment o ploaie d’aia cu spume. Nu a inceput, iar norii s-au plimbat nestingheriti hai-hui pe cerul orasului. Iata cateva imagini:

Dupa ce s-a recunoscut de catre Curtea Internationala de Justitie legalitatea autonomiei Kosovo-ului, unii de pe la noi se intreaba de ce nu ar proceda intocmai. Ca urmare reactiile nu intarzie sa apara, dar raul e deja facut.

Oricum politicienii care mor de grija revizionismului au mai facut un pas mic la Oradea. Dupa schimbarea numelui strazii din “Craiovei” in “Jean Calvin”, a urmat si “personalizarea” pe intelesul alegatorilor lor, dupa cum se vede si in imaginea de mai jos.

Tin sa le atrag atentia ca dl. Jean Calvin e francez, iar numele lui este (destul de logic de altfel) frantuzesc. Deci il cheama Jean Calvin si nu Kalvin Janos! S-a inteles, da? Inteleg (pana la un punct) bilingvismul in inscriptiile publice, dar parca s-a mers prea departe.

Nu ma prea pricep la pictura, dar aseara la Centrul Cultural Posticum, in Aula Magna, am vazut cateva dintre panzele artistului timisorean (dar oradean de origine) Marc Kopil reunite sub numele “Who’s afraid of angels?” Picturile expuse nu sunt multe, dar unele m-au impresionat prin detaliu, care spunea mult mai mult decat desenul in sine (este cazul unei picturi numite sugestiv “Counterstrike”). Conform parerii generale a celor prezenti, am avut in fata un artist interesant, cu un viitor stralucit pe simeze.

Expozitia se intinde pe durata unei luni intregi, mai precis intre 22 Iulie – 22 August 2010, la Centrul Cultural Posticum
Oradea, Strada Teiului 26.

Iata si cateva fotografii de la evenimet:

Artistul impreuna cu panza “Becoming an Angel”

Marc Kopil – cuvant de deschidere la expozitia din Oradea

Mai multe detalii despre autor vor apare pe situl sau personal.

E un fel de-a spune ca s-a deschis. S-a deschis magazinul Billa de la parter plus cateva chioscuri de incinta (telefonie mobila, RCA, gablonturi, etc.). Oricum a avut doua runde de deschidere in ziua de ieri. Una la ora 12:00 pentru presa si una la ora 19:00 pentru mediul de afaceri si politic al orasului. Inutil sa spun, ca intocmai ca la toate deschiderile de pana acum, in timpul “manifestarilor de deschidere” se lucra la greu la finisaje (cladirea nefiind nici 80% terminata in opinia mea). Din prezentarea investitorilor, pe langa zona comerciala, complexul va mai avea si o zona de conferinte, dar si un hotel business (nu am reusit sa-mi dau seama din declaratii cand vor fi gata respectivele facilitati). Sa fie intr-un ceas bun!

Ce e bine, este ca amplasarea centrului comercial langa piata agroalimentara “Cetate” va usura putin munca de cautare a cumparatorilor oradeni. Un alt avantaj este ca se ascute concurenta in domeniul retailului alimentar. Oradenii au acces incepand de azi, 15.07.2010, de la ora 8:00 in incinta complexului. Iata si cateva imagini din interior:

Îmi cer mii de scuze celor ce îmi citesc blogul (da, ăia 2 sau 3 ) pentru că nu am mai scris. Motive am cu ghiotura, dar să încep cu începutul.

În primul rând mulţumesc celor ce m-au sunat să mă îndrume să fac rost de Flixotide (până la urmă am călcat-o pe Melinda de o vizită ca să o uşurez de cele două fiole pe care le avea). Tot ea a fost cea care a reuşit să dea de o urmă pentru medicamentul “minune” care lipseşte din farmaciile de pretutindeni (în disperare de cauză am fost şi în Ungaria, dar nici acolo nu este). Mulţumesc şi lui Teo (cel cu THEOriile), care a dat şfoară prin ţară, d’aici şi până în Italia. Nu mai vorbesc de colegii care stăteau călare pe telefoane să prindă un fir sau o fiolă de Flixotide. Le mulţumesc şi lor călduros prin mediul virtual, dacă prin viu grai nu am apucat de fiecare dată. Oricum am învăţat cu toţii ceva util: dacă te pui să cauţi pe paginile web ale lanţurilor de farmacii, ai şanse să găseşti unitatea la care se află medicamentul ce-ţi lipseşte şi să suni după el, fie să ţi-l trimită, fie să îl expedieze către cea mai apropiată de tine farmacie din lanţ.

Acuma urmează să-mi cer scuze faţe de cei care au citit articolul în care spuneam de întoarcerea la Evul Mediu: dintr-o eroare de judecată, aveam senzaţia că me îndreptăm spre evul mediu, dar din nefericire am ajuns şi chiar am depăşit de ceva vreme acea perioadă, îndreptându-ne cu paşi repezi spre Epoca Pietrei. Să mă explic: după alergia Andreei, cum sistemul ei imunitar e dat peste cap, a mai făcut şi o enterocolită (zice-se că ar fi virală…) ceea ce a însemnat joi încă o excursie-fulger la urgenţă, la spitalul de copii Read the rest of this entry »

Se ia o seară liniştită de vară. De week-end dacă se poate. Totul decurge liniştit, iar după lăsarea întunericului se încălzeşte şi apa pentru duş. Pe aragaz bineînţeles, că doar suntem în mileniul III şi vrem să fim eco, adică să ardem gaz acasă, nu păcură la CET. Vine ora de somn şi încep şi necazurile. Copilul începe să-ţi tuşească. Te gândeşti că a stat prea mult în fum cât ai făcut grătarele şi te iei în gând la înjurături. Dar nu, pentru că pe măsură ce trece timpul tuşeşte tot mai rău, iar într-un final vomită de la atâta tuse. Zici că nu-i nimic, schimbi aşternuturile şi Read the rest of this entry »