În cele ce urmează, voi face o selecţie cu preferinţele mele, pentru fiecare locaţie în parte:

1. PodZ

Mai multe puteţi vedea (şi vota) aici.

2. Lactobar Retro Bistro

Mai multe desene de la Lactobar găsiţi aici.

3. Lord’s

Celelalte desene ce pot fi votate le găsiţi aici.

4. Columbus Cafe

Puteţi alege şi din cele de aici.

5. Fabrica de Bere

Dar puteţi şi altceva, dintre cele de aici.

6. Lazy Corner

Mai multe aici.

7. Moszkva Cafe (de departe cel mai prolific şi cu cele mai bune desene!)

De aici aveţi în ce alege!

8. Queens

Mai multe desene din Queens aveţi aici.

9. Juice Cafe

Desene din Juice mai găsiţi aici.

10. Abyss Metal Pub

Din Abyss mai găsiţi aici.

11. Yellow Submarine

Mai multe de la Yellow Submarine aveţi aici, dar nu prea multe…

12. Chanson Cafe

Teoretic aici ar trebui să aveţi în ce alege. Dar nu prea aveţi. Puteţi totuşi să vă uitaţi.

Nu uitaţi că doar mâine mai contează voturile voastre!

Ce e şi mai incitant, e că poţi câştiga un premiu şi mai mare! Un job de designer la agenţia de publicitate Utopium (cool, huh?), deci şi mai mulţi bani (în timp, lojic)!

Aşadar, lasă liberi viermii ce te chinuie şi câştigă odată jobul!

Am ajuns la clipul următor citind un articol de-al lui Manafu, în care îşi explică dragostea faţă de advertising. Da, publicitatea pune într-un mod extrem de delicat multe probleme pe tapet. Probleme care sunt ale noastre şi care există zi de zi alături de noi, deşi ne prefacem că nu le vedem sau le atribuim altora. Vă rog doar să priviţi tot clipul.

După cum spuneam, aceste produse sunt destinate specialiştilor HORECA, dar asta nu înseamnă că de acum încolo mâncărurile vor avea acelaşi gust în toate restaurantele. Dealtfel nici până acum nu aveau. Aceste sosuri au doar rolul de a uşura munca bucătarilor (şi de a scurta aşteptarea noastră, a clienţilor), dar nu înlocuiesc în totalitate talentul culinar: fiecare bucătar va da mâncărurilor gătite de el o aromă ce îl caracterizează (sau caracteristică localului), lăsând loc şi de “variaţiuni”.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost degustarea de după demonstraţie: s-au pus în paralel sosuri identice, unul preparat din concentratele Knorr şi unul preparat tradiţional. Fiecare dintre cei prezenţi a fost liber să guste, iar apoi să indice care dintre cele două sosuri este “tradiţional” şi care “concentrat”, opiniile (sau criticile) fiind apoi notate într-o fişă a produsului, ce urma  a fi analizată ulterior de către specialiştii Knorr.

Ce mi-a plăcut la restaurantul ăsta, au fost mâncărurile: au exact gust de bucate făcute în casă! Absolut delicioase! Am gustat ceea ce noi în Ardeal numim “toroş”, adică varză murată apoi călită cu carne. Absolut bestial făcută. Cei care au încercat alte feluri au declarat cu mâna pe inimă că şi acelea sunt bestiale, aşa că nu pot face o recomandare anume, toate fiind făcute “ca la mama acasă” sau … mă rog… ca la bunica acasă…

Chiar dacă bucătăria e excelentă, cred că va avea o imensă problemă în a-şi ţine promisiunea de a avea zilnic 80 de feluri de mâncare. Dacă nu chiar imposibil, cel puţin în timpul săptămânii, mai ales că se folosesc doar ingrediente naturale sau semipreparate făcute în casă (în casa lui Imre-Papa, bineînţeles).

Merită încercat, mie mi-a plăcut la nebunie, chiar dacă preţul nu e tocmai mic!

Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, a demarat, în data de 01 octombrie 2010, proiectul cu titlul: „Practica studenţilor economişti. Parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri” (acronim: PRACTeam), Cod proiect (ID): 64150,cofinanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa Prioritară 2 – „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la scoală la viaţa activă”. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 36 de luni.

Surse de finanţare: Proiectul beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 98% din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).

Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, în calitate de solicitant în cadrul proiectului, responsabil pentru implementarea activităţilor de publicitate, informare şi diseminare în proiect, respectiv, pentru efectuarea achiziţiilor propuse în cadrul proiectului, conform bugetului aprobat în baza Contractului de finanţare cu nr. de identificare POSDRU/90/2.1/S/64150 din data de 14.07.2010, lansează procedura licitaţie deschisă pentru care a fost publicat la adresa www.e-licitatie.ro anunţul de participare nr. 128984/24.08.2011.

În vremea adolescenţei şi tinereţii mele computerul nu era atât de prezent în activităţile curente, deşi jocurile, ca şi acum, erau în principal făcute să ruleze pe PC-uri (asta pentru fericiţii care aveau aşa ceva) sau pe renumitele “calculatoare personale” Felix compuse din tastatură specială, un casetofon cât mai bun, care se conectau la un televizor (de preferinţă color şi în mod necesar cu circuite). Ehe! ce vremuri! Când jocurile Mario erau vârf de lance… cu Pac-man deschizător de drumuri…. cu Prince of Persia ca model de grafică…. Acum grafica face ravagii, iar acţiunea pare desprinsă de multe ori din viaţa reală.

Cică şi amintirile astea sunt un semn de îmbătrânire…. Noroc cu Bulina, care mă mai aduce în lumea jocurilor online, care seamănă cât-de-cât cu ce jucam odată.

Până una-alta, PC-ul meu a murit. Temporar, pentru că sunt în căutarea unui service de calculatoare (aţi remarcat probabil că în ultima vreme am scris tot mai puţin, nu?) iar acum depind de laptopul nevestei. Problema e că scăderea vânzărilor din ultimii doi ani a magazinelor de profil a făcut ca multe dintre ele să se închidă, majoritatea fiind dintre cele mici, “de cartier” cu mici meseriaşi care făceau şi configuraţii la cerere, recuperări de date sau depanari de calculatoare, unde ajunsesem să mă cunosc cu oamenii. A rămas varianta marilor magazine de electronice, care fac doar – aţi ghicit – vânzare. Pentru alte cele te trimit la câte un service autorizat, care nu prea are de niciunele (în afară de timp), dar care îţi încarcă factura sau îţi fac reparaţii ce nu erau necesare sub pretextul că “piesa arăta rău” sau “urma să cedeze”.

Aşadar, intenţionez să-mi resuscitez PC-ul, ca să pot urmări mai departe programele tv pe TV tunner-ul instalat, iar dacă nenea Goagăl face şi el televiziune, să pot urmări şi canalele lui. La o conexiune fiber-link, pentru că pe modemurile 3G nu m-a mulţumit niciodată viteza. Problema e să găsesc un service de calculatoare care să-mi inspire încredere, aici în Oradea, aşa cum există prin oraşele adevărate din România. Pam-pam!

P.S. Mi-am luat şi un smartphone, aşa că în curând (după ce mă obişnuiesc cu el) o să postez şi “mobil”. Da’ d’aia tot vreau PC-ul meeeeeeuuu!!!

Mulţumim Lulu, ai rămas acelaşi suflet mare alături de Oradea şi de orădeni! Bună să-ţi fie inima! Oriunde te-ai afla!

Asemenea reclame apăruseră după 90′ pe la noi şi făceau comparaţie între produsele Coca-Cola şi Pepsi. Sau invers. Diferenţa e că atunci comparaţia era explicită, iar acum doar se sugerează că “e altceva” mai bun, mai bla-bla. Şi mai ştiam că după acel război publicitar (ăla din 90′) a fost interzisă reclama comparativă (de atunci toate mărcile sunt “cele mai cele”).

Oare care o fi produsul “inferior” celui prezentat aici?

Modelul prezentat presei era unul de top, aşa că dotările puteau satisface toate gusturile şi pretenţiile clientelei. Iată câteva imagini:

Maşinuţa arată extrem de bine. Cred că va face furori prin marile oraşe. Mi-au plăcut în mod deosebit două lucruri: avertizorul (un beculeţ în oglinzile retrovizoare laterale) pentru unghiul mort şi plafonul din sticlă. Dacă avertizorul este dotare standard, plafonul este doar opţional, dar vă asigur că face toţi banii. Detalii puteţi găsi la dealer.

Oferte de web hosting am găsit destul de multe, dar nu prea îţi vine să pui banu’ jos la orice, mai ales că am găsit şi saituri “de profil” ne-actualizate sau lăsate de izbelişte prin 1900-toamna. Ca fapt divers, mă gândeam “ce ar fi să iau şi un domeniu .eu, ca să-mi subliniez apartenenţa la Europa asta care nu ne mai vrea?” (asta dacă tot am rezervat pe lângă domeniul .ro şi pe cel .com) .

Are cineva idei? Nu de alta, dar împreună ne putem preface mai bine că gândim…

Timpul a trecut si am auzit in epoca post revolutionara de alte averi pierdute. Dar de data asta la ruleta, barbut sau mai stiu eu ce jocuri de noroc. Tot atunci au inceput timid jocurile de carti sa iasa din ilegalitate. Primul a fost jocul de bridge, de care pana atunci nu auzisem. Incet dar sigur a iesit si pokerul, intrand sub incidenta jocurilor de noroc si putand fi jucat in locuri special amenajate, cu regim de cazino. In ultimii ani au inceput chiar si televizari ale unor partide internationale. Atunci am inceput sa aflu mai multe despre poker. Cum ca de fapt nu e un joc de noroc 100% ci depnde foarte mult de abilitatile jucatorilor. Ca este un joc de strategie ce necesita o foarte buna stapanire a psihologiei umane. Ca se pot castiga averi la turnee, dar se poat si pierde bani seriosi. Ca risti doar atat cat te duce capul, iar de pierdut “tot ce ai si inca ceva peste” poti doar daca esti nesabuit. Ca e un joc de memorie. In fine…

Si totusi in toti acesti ani nu am reusit sa invat sa joc poker. Poate ca de vina a fost si ce am invatat despre acest joc inca din copilarie, dar si ce am vazut prin filme (e drept ca mai mult in cele western sau cu mafioti): e un joc de noroc periculos. Ei bine, nu e asa. Poti juca si de placere, online, din confortul casei tale, iar daca te simti puternic si stapan pe tine, poti incerca si o varianta “pe bani”, in care joci cu alte persoane ca si tine. Miza o alegi singur, la fel cum alegi si daca vrei sa continui sau sa te retragi.  In fond, ce ma fascineaza la acest joc e faptul ca te determina sa inveti care-ti sunt limitele si cand e momentul sa faci pasul inapoi.

Let’s play poker! Responsible!

Pana aici toate bune. Dar daca tu cumperi produsul pentru calitatile lui si nu musai pentru marca? De aici se nasc cateva dileme: de ce platesc mai mult pe un produs de marca? Pentru ca se cheltuie mai mult in cercetare? Pentru ca se investeste mai mult in publicitate? Pentru prestigiul marcii? Faptul ca firma respectiva cheltuie mai mult in cercetare si dezvoltare se reflecta in calitatea produsului, ceea ce te si indeamna in final sa cumperi, deci e posibil sa fie asta cauza. Investitia in publicitate ar fi a doua, dar nu prea sta in picioare multa vreme. Asta pentru ca odata cumparat produsul, chiar tu ii faci reclama mai departe, deci… tu cumperi, tu faci reclama pe banii tai. Prestigiul marcii? Pai si aici esti la fel de “raspunzator” de popularizarea marcii ca si in cazul reclamei: porti brandul cu tine, la vedere si tot pe banii tai

Acuma vine si intrebarea: de ce sa nu fim platiti ca purtam siglele la vedere? In fond nu facem decat reclama. Da, pe banii nostri. De ce nu s-ar acorda un discount pentru reclama sau chiar sa fii platit? Sau pur si simplu sa se scoata marca pusa la vedere. Oricum, eticheta de pe produs iti spune cine e producatorul (asta daca il iei de nou), deci pentru sufletul tau cred ca ar fi suficient.

Avand in vedere ca in marea majoritate a timpului ascult muzica in timp ce navighez sau scriu cate ceva (mai exact la boxele de la computer ), am decis sa renunt la magaoaia pe care oricum nu o mai foloseam de ani buni. Am gasit la un magazin online mai multe feluri de boxe bune care ar putea suplini cu brio sistemul, daca nu chiar ar putea sa imi si ofere ceva superior calitativ, fara sa mai deschid inca un aparat electric prin casa (oricum melodiile le am in calculator, la fel si tunnerul TV sau alte alea). Ma bate gandul chiar de niste boxe cu sateliti surround 5.1.

Stie cineva pe altcineva care ar avea nevoie de magaoaia mea? Ca-mi ocupa locul degeaba.

Citim in Capital: “Faptul că Toyota se claseaza pe primul loc intr-un top care vizeaza calitatea masinilor din punctul de vedere al concesionarilor nu este o surpriza pentru nimeni, asa cum nu este o surpriza nici ca urmatorii doi clasati sunt producatori germani precum Opel sau BMW.” Ca sa vezi!

Cititi tot articolul AICI.

Nu-i asa ca e inca un motiv de a CUMPARA ROMANESTE?

Inca nu s-au racit tastele redactorilor de tabloide, ca vine si un ziarist care “a inregistrat o convorbire” in care se intelege cu “diva” (ce mult si-a pierdut sensul acest cuvant!), contra unei modice sume de 1500 de oiro sa regizeze o sedinta foto pentru paparazzi, in care ea si Liviu sa fie “surprinsi” la starea civila, cu verighetele pe deget, iar ca bonus paparazzo sa “surprinda” si un sarut intre cei doi porumbei. POC! Uite cum se fac stiri! Cu numai 1500 de euro!

Ce ma face pe mine sa rad e altceva: daca tot i-a propus “vedetei” sedinta foto cu pricina, de ce a mai dat-o in vileag (fata avea oricum o varianta de back-up sau blufa)? Nu i-a convenit pretul? Sunt convins ca Adelina a inaintat suma conform mercurialului din acest moment, dupa o atenta cercetare a pietei. Sunt convins ca astea sunt practicile in presa mondena. Atunci la ce folos sa-ti dezvalui “modus operandi“? De ce ti-ai taia singur craca de sub picioare (si a intregii industrii de scandal din Romania)?

Cu dezvaluirea inregistrarii respective nu s-a facut altceva decat putina lumina (pentru cine nu vroia sa creada) ca atunci cand nu au stiri, ziarele de scandal si le creeaza. Nu e vorba de o vedeta cazuta in uitare, ci de un “scandal” cat se poate de actual. Deci nu femeia e de vina ca a cerut cat a cerut, ci a celor care au creeat piata si implicit preturile. Nu de ea trebuie sa radem, ci de presa care plateste ca sa aiba ce vinde. Parerea mea.