Întrebarea care se ridică este: ce vor face autorităţile cu mormanele de zăpadă adunate pe străduţe? Pentru că topirea că face din Oradea o adevărată Veneţie. Şi nu e vorba doar de Oradea, pentru că în Moldova dezgheţurile aduc în fiecare primăvară inundaţii mai mari sau mai mici, în funcţie de nivelul precipitaţiilor (da, şi zăpada tot precipitaţie se cheamă). Parcă văd că autorităţile vor fi total luate prin surprindere. În marea degringoladă de la conducerea ţării, cred că toţi au uitat de primăvară, sau dacă nu au uitat, se gândesc la ea doar ca la “anotimpul alegerilor locale”. Şi uite cum “fosila” detestată de toată lumea dă o lecţie de management “lupilor tineri” portocalii, galbeni, roşii sau vărgaţi, trăgând un semnal de alarmă. Da’ cine stă să îl asculte! Că doar avem probleme mai importante. Eu l-aş lua în seamă şi numai pentru faptul că e inginer în mecanica fluidelor şi ca fost şef de IELIF (intreprideri ce se ocupau fix cu corectarea şi stabilizarea cursurilor de apă).

Ce mi se pare îngrijorător totuşi este apariţia de aseară a tânărului ofiţer al armatei române, îmbrăcat frumos în uniformă, care se trezeşte să “cuvânteze” legat de legitimitatea celor ce ne conduc. Brusc, o grămadă de imbecili încep să-l ridice în slăvi pentru curajul său. Eu aş numi-o prostie, pe lângă faptul că nu consider salutară intervenţia m’nealui pe la protest. Armata are rolul de paznic al hotarelor ţării, aşa cum un câine are rolul de a apăra curtea stăpânului. Doar Turcia a stabilit prin Constituţie că armata e garantul şi la nevoie legatarul Constituţiei (mai ales în privinţa aspectului de “stat laic” cu care Turcia, ca ţară musulmană, are o problemă: în lipsa acestei prevederi ar putea deveni ca şi Iranul sau alte state din zonă, un stat islamic).

Imixtiunea asta a armatei în politică îmi sună cunoscută, iar sentimentul de dejá-vu m-a cam înţepat pe şira spinării. Parcă ar fi prea mult o întoarcere până în 1990.

În situaţi asta ingrată se află Graţian Lascu, ce nu reuşeşte să publice nicicum. E tânăr, deci nu are reputaţie (logic dealtfel), iar de bani… Ei bine, aici Graţian a luat o decizie ce mie ca posesor de bibliotecă mi se pare dureroasă, dramatică de-a dreptul:

Decizia am luat-o cu cateva zile inainte de 2012 si sunt pregatit pentru orice de data aceasta. Am scris Nici editurile nu ne vor in speranta ca voi primi unele raspunsuri. Le-am primit si m-am convins ca nu eu gresesc si nici calitatea carti mele nu-i pusă la indoiala. Concluzia finala: sistemul – editurile si tipografiile – librariile – Romania…

In acest moment am jumatate din suma de care am nevoie si cealalta jumatate spre sa o scot din cele 100 de carti pe care le-am pus la vanzare. Teoretic, daca le dau pe toate 100 am sanse ca sa imi public cartea intr-o luna.

Găsiţi articolul său pe această temă AICI. Să spun sincer, mi se pare trist. Dar e adevărat.

Acum 22 de ani au murit oameni. Cine i-a împuşcat nu ştim (sau nu vrem să ştim), dar ce au câştigat ei e enorm: libertatea. Libertatea de a vorbi e una dintre cele mai importante. În lipsa ei am fi acum exact ca şi nord-coreenii care se adună grupuri-grupuri (ar fi mai corect spus “sunt aduşi grupuri-grupuri”) să-şi jelească mult iubitul conducător. Noi acum putem chiar să-l şi înjurăm pe al nostru. Oare mai puteam fără libertatea câştigată în decembrie ’89?

Am câştigat libertatea de a ne exprima nemulţumirile în stradă, ceea ce şi fac acum “eroii” vii ai Revoluţiei care îşi cer înapoi beneficiile (mult prea uşor acordate). Din punctul meu de vedere eroi sunt cei ce au murit sau au fost grav răniţi, ceilalţi sunt doar participanţi.

Cinste tinerilor care încercă să nu uite că totuşi cineva a şi murit pentru libertăţile ce azi ne par fireşti… pentru că totuşi eroii mor de fiecare dată… puţin câte puţin. Ruşine, orădeni!

Întreb decât…

În primul dintre ele este vorba despre lansarea unui nou single al formaţiei VAMA, intitulat “Copilul care aleargă catre mare”, ce va avea loc pe 3 noiembrie la ora 22:00 la Silver Church în Bucureşti. Regret numai că formaţia nu a rămas în vechea componenţă şi cu vechea titulatură (Vama Veche)… Tot cu această ocazie va fi lansat şi videoclipul oficial al single-ului, ce îl va avea ca protagonist principal pe reputatul actor Victor Rebengiuc. Până atunci vă puteţi delecta cu noul stil al trupei lui Tudor Chirilă şi cu noul single AICI.

Al doilea eveniment ţine de o formaţie orădeană de prestigiu şi marchează 30 de ani de prezenţă pe scenele de concert. Este vorba despre Celelalte Cuvinte, una dintre cele mai longevive trupe rock din România. De această dată e vorba de un turneu ce cuprinde 12 oraşe din ţară astfel:

• 4 noiembrie, Oradea – Club Blue Monday
• 5 noiembrie, Cluj Napoca – Irish Music Pub
• 9 noiembrie, Sibiu – Vintage Pub
• 10 noiembrie, Timişoara – Setup
• 11 noiembrie, Reşiţa – Rock Cafe
• 18 noiembrie, Constanţa – Heaven’s Hell
• 19 noiembrie, Galaţi – Zodiar
• 25 noiembrie, Buzău – Cafeneaua Artiştilor
• 26 noiembrie, Iaşi – Club Hand
• 2 decembrie, Braşov – Centrul Cultural Reduta
• 3 decembrie, Târgovişte – La Scriitori
• 8 decembrie, Bucuresti – Sala Palatului

Trebuie să recunosc că de Celelalte Cuvinte mă leagă multe, începând de la primul album rock românesc, integral ascultat de zeci de ori (merci Dan), Marius Pop (fiul solistului Călin Pop şi unul dintre cei mai talentaţi tineri chitarişti din România), amintiri din copilărie alături de prieteni plecaţi peste mări şi ţări (tot de tine e vorba Dane!) şi muzica rock în general. O, dragi amintiri!

Aşadar turneul “Celelalte Cuvinte – 30 de ani” va debuta la Oradea, vineri 4 noiembrie, în clubul Blue Monday, deci “acasă”. See you there!

De multe ori stăteam de vorbă cu prietenii şi încercam să găsim modalităţi de a aduce turişti străini prin ţărişoara noastră. Pornind de la premisa că vesticii vin cu maşina (de cele mai multe ori închiriată) să-şi petreacă vacanţa pe cont propriu şi să descopere “things”, am ajuns la concluzia hilată că singurul turism rentabil şi de succes ar fi cel extrem. Şi aici începeam noi să râdem ca proştii şi să venim cu idei care de care mai trăznite: pescuitul la dinamită şi la curent electric; concurs de călcat găini pe uliţele satelor; cules de mure în apropierea bârlogurilor de urşi, etc, etc, etc. Dintre toate ieşea în evidenţă “a circula pe drumurile publice”. Trebuie să recunoaştem că e un sport extrem să circuli pe şoselele din România, aşa că sloganul turistic al ţării e cât se poate de potrivit: pe fundul craterelor din şosele poţi studia adevărate ecosisteme nederanjate de mâna omului!

Lăsând gluma la o parte, locuri de vizitat sunt foarte multe. Pornind de la Oradea, un turist ce intră în ţară pe la Borş, ar putea vira la dreapta înspre Beiuş pentru a ajunge în Pietroasa, la Peştera Urşilor. Ar fi indicat ca respectivul turist să închirieze o maşină, date fiind drumurile de pe la noi, să nu şi-o rupă pe cea personală. De la intrarea în ţară ar parcurge cam 100 de kilometri ca să ajungă la destinaţie, pe care îi face în aproximativ 2 ore. Ce ar avea de văzut? În primul rând peisajele (la viteza cu care circuli în siguranţă prin România ai timp să vezi toate detaliile), iar apoi ar fi peştera în sine, una dintre puţinele din lume în care se păstrează scheletul întreg al unui urs de peşteră (Ursus Spelaeus).

După un scurt popas prin localitatea Pietroasa, următorul punct de interes ar fi Padiş. Aici minunăţiile naturii sunt aproape la tot pasul, iar vizitarea lor ar cere mai mult de o zi, drept pentru care s-ar impune cazarea la o pensiune din zonă. Nu fac reclamă, dar recomand pensiunea Anett mai ales pentru bucătăria pe care o are. E fantastică! În fine, după ce laşi maşina în parcare şi bagajele în cameră faci o mică plimbare pe Valea Aleului, ca să te obişnuieşti cu aerul tare de munte. Seara, o masă copioasă la pensiune. Dimineaţa trebuie să fii pregătit pentru drumurile lungi care te aşteaptă: Cheile Galbenei, Cetăţile Ponorului, Gheţarul “Focul Viu”, Poiana Florilor, toate te aşteaptă cu privelişti minunate. Poţi alege oricare din traseele marcate. Pentru un turist cu puţin timp la dispoziţie, două zile sunt suficiente pentru a se îndrăgosti pe veci de zonă. Ultima oară am văzut grupuri de turişti cehi care spuneau că vin a doua oară şi mai vor să vină mulţi ani de aici încolo…

După două zile de hălăduit prin Padiş, turistul nostru poate urca în a sa maşină închiriată cu direcţia Izbuc. Aici ar fi de vizitat atât mănăstirea cât şi izvorul de al cărui nume se leagă numele localităţii. Aici găsim cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din România. Aşezarea este justificată de prezenţa izbucului cu o deosebită reputaţie, pe care şi-a câştigat-o datorită unui sistem interesant de ieşire a apei: 15 – 20 minute este sec, apoi cu un zgomot puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă micuţă; după 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 – 20 minute. “Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu (o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 – 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore), care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.”

Uite cum poţi face turism în România, fără să te depărtezi la mai mult de 150 de km de graniţă şi asta în doar 5 zile! Problema este lipsa infrastructurii care să pună în valoare toate aceste obiective şi lipsa de informaţii despre ele (sunt curios când va face Ministerul Turismului măcar un recensământ al pensiunilor, dacă nu a obiectivelor turistice). Pensiuni sunt, iar de maşină rezistentă poţi face rost uşor. Vacanţă plăcută!

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Bun! Aţi realizat despre cine e vorba. Deşi pare ridicol, ACEL Adi Mutu promite că va premia, după cum spuneam… Spun că pare ridicol, tocmai pentru că el nu poate fi chiar cel mai bun exemplu de urmat pentru tineretu’ studios, dar… Iată că se poate! Şi mai mult decât atât, găsesc gestul lui mai mult decât lăudabil şi mă întreb: oare câţi dintre românii care şi-au făcut un rost p’afară, dar cărora le e ruşine că sunt români (unul din motive putând fi şi rezultatele astea dezastruoase la BAC) ar fi în stare să facă un asemenea gest? Oare nu destul s-au plâns cei ce au plecat prin “ţări mai calde” că “în România nu reuşeşti nimic dacă te bazezi pe propriile merite”? Atunci de ce nu ar stimula în felul ăsta meritocraţia atunci când ea apare? Unii ar mai face un exerciţiu de imagine cu ocazia asta… Întreb şi eu, nu dau cu parul!

Până una-alta, bravissimo Adi Mutu!

În ele sunt reprezentate mai multe animale: rinoceri, bizoni, cai şi feline, iar specialiştii care le-au analizat bănuiesc că locul respectiv (…….) era folosit pentru ritualuri de vânătoare.

Între timp rinocerii şi bizonii s-au mutat pe şosele, iar oamenii, odată ce au terminat cu ritualurile de vânătoare, au încins grătarele la gura peşterii.

A mai scris şi TheFua.

Later edit: şi Dan-Marius. Cu cîteva ore mai repede…

Potrivit unui proiect înaintat de Poliţia Rutieră Ministerului de Interne, şoferii romani care îşi înmatriculează maşinile în Bulgaria sau în orice altă ţară a Uniunii Europene nu vor mai putea să circule cu autovehiculele în România mai mult de trei luni. Practic, la prima oprire in trafic, masina va fi introdusă într-o bază de date a poliţiei, iar după 90 de zile aceasta va trebui fie înmatriculată în Romania, fie scoasa din tară.

Sursa

Dacă nu se puteau până acum verifica actele maşinii, asigurarea sau impozitul, cum se va putea face asta dacă limitezi la 90 de zile circulaţia pe hârtoapele străzile din România? Tot ce obţii e o limitare a dreptului de liberă circulaţie şi nimic mai mult.

Eu mă mai gândesc şi la o altă posibilitate: se deschide calea unor “licitaţii” pentru implementarea de urgenţă a unui sistem de monitorizare a traficului la intrările/ieşirile din România. Asta după ce vom fi amendaţi la Bruxelles, ca să avem şi motivul perfect. Părerea mea…

În Stână, la Izvorul Minunilor.

Cred ca incep sa am o obsesie… E vorba de acelasi obiectiv turistic de mare interes al Oradiei. Cred ca in curand isi va face loc pe stema orasului.

P.S. În imaginea de faţă fumul o ia peste câmpiile româneşti, dar cred că imensa majoritate a orădenilor pot jura cu mâna pe inimă că trece şi peste oraş. Ungurii pot confirma printre înjurături că adeseori fumul trece fraudulos graniţa.

Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce “fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.

Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.

Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.

P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?

Alo! Trăiţi bine?



Sursa informaţiei.

Din punct de vedere al transformărilor ne e foarte greu nouă, din interior, să vedem întregul ansamblu. Dar evoluţii sunt. Şi asta o pot spune cel mai bine cei care au lipsit o vreme din ţară sau cei care vin din când în cînd pe la noi. DA, justiţia nu merge, poliţia e coruptă, funcţionarii (în marea lor majoritate) sunt sictiriţi şi vorbesc de pe poziţii de superioritate, serviciile publice sunt jalnice, politicienii sunt corupţi şi agramaţi. Dar noi ce am făcut în aceşti 21 de ani? Oare acei politicieni puşi să schimbe faţa României nu ne reprezintă? Nu i-am ales noi? După ce i-am votat odată, i-am tras la răspundere şi i-am penalizat nemaivotându-i? Avem spirit civic? Nu, nu avem! Aşteptăm şi acum ca cineva pus (ales) într-o funcţie să ne rezolve toate problemele fără ca noi să mişcăm un deget, pentru că “d’aia i-am ales!”. Suntem la fel de dependenţi de cei ce ne conduc ca şi acum 21 de ani. În schimb avem păreri. Foarte multe păreri: “statul trebuie să ne ajute, să facă ceva!”. CE? Noi trebuie să facem! Asta am cîştigat odată cu libertatea de exprimare: libertatea de a face orice, cu condiţia de a nu-ţi deranja aproapele. Facem asta? Mă îndoiesc! Îmi pică gardul, dar aştept ajutoare de la stat. Şi ce ar trebui să facă statul? Să-mi angajeze firmă de pază până catadicsesc să-l repar? Sau să plătească el lucrările de reparaţie?

Da, mai avem de tras cîteva zeci de ani să ajungem din urmă codaşele din 1990. Convingerea mea e că o vom face. Vor fi ca şi până acum ani cu transformări rapide urmaţi de scurte etape de respiro. De altfel, românii stabiliţi afară încep să vadă cu alţi ochi transformările de pe la noi. Dar bârfa şi “mioritismul” ne fac să vedem în propria ogradă doar cenuşiul şi mizeria. Şi în loc să punem mâna să o curăţăm nu facem decât să ne-o punem în cap unii altora, fără să ne gândim că poate dă şi pe lângă şi facem pagube colaterale.

Acum cand se vor implini 21 de ani de la evenimentele sangeroase, hadeti sa facem un efort minim si sa punem o candela aprinsa la statuia lui Mihai Viteazul, in seara zilei de 21 decembrie, iar cine doreste poate sa o faca si in 22 decembrie. Sa ne alaturam asadar celor ce au initiat avenimentul si sa-i dam o nota aparte: ei vor fi cu flori, iar noi venim cu candele sa luminam noaptea celor ce au murit atunci pentru ca noi sa putem vorbi si trai azi liber, sa avem bloguri pe care sa postam tot ce ne trece prin minte fara a fi “verificati” de militie, securitate si partid (ma rog, chestia cu partidul inca e valabila).