aNDRIIpOPA's blog

Aş fi vrut să spun că mă deranjează mult prea intensa mediatizare a evenimentelor de la 11 septembrie 2001 şi de aceea nu mai scriu nici eu nimic despre asta.

Aş fi vrut să spun că morţii trebuie lăsaţi să se odihnească în pace.

Aş fi spus că orice efect are o cauză, iar cauza lui 11 septembrie a fost chiar infatuarea Americii şi rolul de jandarm mondial pe care şi l-a asumat.

Aş fi spus multe, care pe unii i-ar fi enervat sau poate doar i-ar fi durut.

Dar ce poţi să mai spui când un copil îşi plânge părintele…

Şi mai ales ce să mai spui când ştii cum şi-a tratat America eroii…

1. Ce se întâmplă dacă mă înec în mijlocul Pacificului?
2. Da’ dacă mă atacă rechinii?

Mi-a lansat văru’ o invitaţie acum ceva vreme, aşternând la rându-i câteva lucruri care-l bucură. Probabil invitaţia era ca să vadă ce-mi mai place, având în vedere că în ultimii ani ne-am întâlnit… hai să spunem că nu atât de mult pe cât ar fi trebuit. Văzând lista lui, îmi aduc aminte că la 23 de ani şi au eram puţin cam idealist. Nu că mi-ar fi trecut complet, dar fiecare zi ce trece mă face să mă bucur în primul rând că sunt sănătos.

Iată aşadar plăcerile mele nevinovate:

1. O seară liniştită, sub clar de lună, e de nepreţuit, mai ales dacă îi ai pe cei dragi alături.

2. După o săptămână agitată, muntele e cel mai bun remediu.

3. Bucuria copiilor atunci când desfac un cadou pe care tocmai li l-ai oferit. Nimic nu poate egala emoţia şi licăririle din ochii lor.

4. Întâlnirile cu prietenii vechi, împreună cu care ai mâncat o grămadă de sare în viaţa asta. Deşi chestia asta te pune puţin pe gânduri, dar te consolezi rapid şi constaţi că ei au îmbătrânit mai tare decât tine şi că au burta mai mare.

5. Muzica. Mi se întâmplă câteodată să fiu complet absorbit de câte o melodie, chiar dacă în acel moment fac altceva. Da, recunosc, e cam periculos când conduc.

6. Dacă tot mă întâlnesc cu prietenii, îmi place să vorbesc. Îmi place dialogul, pe cât posibil cât mai în contradictoriu. Se spune că doar aşa se nasc idei cu adevărat importante.

7. De multe ori am senzaţia că mama mi-a dat nu doar “şapte ani de acasă” ci ceva mai mulţi, aşa că ori de câte ori văd câte o persoană tânără politicoasă, îmi tresaltă imina de bucurie. Nu sunt chiar o “rara avis“.

8. Sportul a fost dintotdeauna pasiunea mea. Pot spune chiar că m-a pregătit pentru viaţă mult mai bine decât a făcut-o şcoala. Din păcate nu sunt un la fel de mare consumator de sport la tv. Îl prefer pe cel practicat “LIVE“.

9. După o zi toridă de vară, ador să privesc cum plouă. De altfel, la fel de mult îmi place să privesc iarna, cum ninge. Curăţenia pe care o aduc ambele mi se pare o temă numai bună de filozofat.

10. Ca oricărui român sadea, îmi plac zilele petrecute lângă grătar. Dar cel mai mult îmi plac aripioarele de pui la grătar, cu ketchup picant (ăla de la Billa, “Clever” e unul dintre cele mai reuşite după părerea mea).

Dacă în ecuaţia asta adaugi familia şi sănătatea, tabloul este complet.

Când stai şi scrii ce te face fericit, constaţi că nu e vorba de lucruri multe sau complicate! Şi te întrebi atunci: de ce suntem totuşi atât de nefericiţi?

Observ in ultima vreme ca jocul de poker a prins aripi si pe intinsul tarisoarei noastre. Ma mir, pentru ca de mic copil am invatat ca pokerul este un joc de noroc pa care il practica indeosebi oameni fara capatai. E drept ca asta se intampla in anii ’80, iar pe atunci cam tot ce aducea cat de cat aminte de “imperialismul capitalist” era infierat aspru de propaganda si pedepsit destul de dur de lege. Tin minte povestile colegilor tatalui meu, care participau la partide ilegale de poker, desfasurate la cate o “gazda”, ce era foarte bine remunerata pentru acest “serviciu”. Se povesteau de averi (in banii aceia) pierdute la masa de joc. Dar mai tin minte ca se juca si “pentru revansa” unde se recastigau averile sau se mai pierdeau alti bani. Cel putin asa umbla pe atunci vorba. Erau unii care din asta traiau, iar la serviciu mergeau doar ca sa nu fie declarati “vagabonzi”, conform codului penal din acea perioada (orice persoana fara loc de munca putea fi acuzata de  vagabondaj).

Timpul a trecut si am auzit in epoca post revolutionara de alte averi pierdute. Dar de data asta la ruleta, barbut sau mai stiu eu ce jocuri de noroc. Tot atunci au inceput timid jocurile de carti sa iasa din ilegalitate. Primul a fost jocul de bridge, de care pana atunci nu auzisem. Incet dar sigur a iesit si pokerul, intrand sub incidenta jocurilor de noroc si putand fi jucat in locuri special amenajate, cu regim de cazino. In ultimii ani au inceput chiar si televizari ale unor partide internationale. Atunci am inceput sa aflu mai multe despre poker. Cum ca de fapt nu e un joc de noroc 100% ci depnde foarte mult de abilitatile jucatorilor. Ca este un joc de strategie ce necesita o foarte buna stapanire a psihologiei umane. Ca se pot castiga averi la turnee, dar se poat si pierde bani seriosi. Ca risti doar atat cat te duce capul, iar de pierdut “tot ce ai si inca ceva peste” poti doar daca esti nesabuit. Ca e un joc de memorie. In fine…

Si totusi in toti acesti ani nu am reusit sa invat sa joc poker. Poate ca de vina a fost si ce am invatat despre acest joc inca din copilarie, dar si ce am vazut prin filme (e drept ca mai mult in cele western sau cu mafioti): e un joc de noroc periculos. Ei bine, nu e asa. Poti juca si de placere, online, din confortul casei tale, iar daca te simti puternic si stapan pe tine, poti incerca si o varianta “pe bani”, in care joci cu alte persoane ca si tine. Miza o alegi singur, la fel cum alegi si daca vrei sa continui sau sa te retragi.  In fond, ce ma fascineaza la acest joc e faptul ca te determina sa inveti care-ti sunt limitele si cand e momentul sa faci pasul inapoi.

Let’s play poker! Responsible!

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit…. desi nu e o poveste in adevaratul sens al cuvantului, e totusi demn de povestit. Am dat acum mai bine de un an de un blog tinut de Lulu Cremeneanu. La vremea respectiva nu mi-a atras atentia decat prin faptul ca rememora cate ceva din vremurile cand in Oradea emitea un post de radio numit SONVEST. Zilele trecute am cautat din nou blogul defunctului radio oradean. L-am regasit cu articole noi, cu imagini, cu povestiri. De data aceasta erau mult mai multe articole si interviuri cu fosti realizatori. Pe multi dintre ei ii regasim si azi in peisajul jurnalistic, dar unii nu mai aduc aminte de euforia acelor ani. Si au fost cativa ani. Au fost ani in care eu mi-am trait adolescenta si prima tinerete, primele iubiri si primele despartiri, ani in care am trait vise si deziluzii. Poate singurul care nu m-a tradat in toti acei ani a fost SONVEST, prietenul de pe deal al oradenilor. Doamne, ce ani frumosi!

Astazi singura legatura cu acei ani a ramas Lulu si al sau blog de amintiri sonvestiste. I-am spus cat de mult am fost impresionat de scrierile lui. Nu i-am vazut fata cand mi-a raspuns (se intampla tot mai des in secolul asta internetizat), dar am simtit si la el o unda de regret, mai ales cand mi-a zis ca incet-incet va abandona acest proiect. “Pacat…” i-am zis, iar gandurile mi s-au intors la acei ani … Doamne, ce ani frumosi!

Aici radio SONVEST Oradea! 71,81 megaherzi! (link)

Din pacate povestea nu s-a mai incheiat cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”…

Sursa foto

Pentru ca nu muncim. Sau pentru ca atunci cand muncim ne doare capul, mana, piciorul sau pur si simpl in p**a. Sau nici macar acolo ci la cativa metri in fata. Pentru ca avem un aparat birocratic cat China, care stie sa te puna pe drumuri ca nimeni altul. Pentru ca avem servicii publice care numai gratuite nu sunt (sa nu-mi spuna mie cineva ca n-a dat niciodata o spaguta, ca nu-l cred).

Citeam articolul lui Sebi Bargau, legat de aventurile sale cu inmatricularea motorului. De fapt aventurile erau cu functionarii RAR care s-au ocupat de Read the rest of this entry »

O scurtă trecere în revistă a istoriei americane relevă influenţa imensă pe care au avut-o emigranţii români la înfiinţarea celei mai puternice (a se citi războinice) naşiuni ale acestui secol.

Astfel aflăm că oraşul Detroit, unde şi în prezent se găseşte o importantă comunitate românească, a fost întemeiat Read the rest of this entry »

Nu sunt un mare fan al Eurovisionului, după ce, cu mult timp în urmă, constatam că jocurile de culise au conotaţii politice şi/sau economice. Anul ăsta nu a fost o excepţie din acest punct de vedere.

Hai să rememorăm participările României la finalele Eurovisionului:

1. 1994 – Dincolo de nori – Dan Bittman, la final locul 21;

2. 1998 – Eu cred – Mălina Olinescu, locul 22;

3. 2000 – The Moon – Taxi, locul 17;

4. 2002 – Tell me why – Monica Anghel & Marcel Pavel, locul 9;

5. 2003 – Don’t Break My Heart – Nicola, locul 10;

6. 2004 – I Admit – Sanda Ladosi, locul 18;

7. 2005 – Let Me Try – Luminita Anghel & Sistem, locul 3;

8. 2006 – Tornero – Mihai Traistariu, locul 4;

9. 2007 – Liubi, Liubi, I Love You – Todomondo, locul 13;

10. 2008 – Pe-o Margine De Lume – Nico & Vlad, locul 20;

11. 2009 – The Balkan Girls – Elena, locul 19;

12. 2010 – Playing With Fire – Paula Seling & Ovi, locul 3.

DE AICI

După cum se vede, nu întotdeauna când am avut şi voci şi melodii bune, am fost printre primii, şi abia în ultimii ani am început să ne obişnuim cu “fruncea”. Dar hai să analizăm acest an. Melodia a fost bună, nu strălucită (nu cred că peste 10 ani îşi mai aminteşte cineva de ea), dar într-o interpretare de excepţie şi …. inspirată, ca să nu spun tactică. Pentru cine nu ştie, Ovi e norvegian, drept pentru care după concurs a rămas acasă la Oslo… Aşadar din nordul Europei au venit puncte preţioase şi datorită prezenţei lui Ovi, nu neeapărat datorită interpretării (deşi interpretarea Paulei Seling a fost excepţională). Că interpretarea sau melodia nu au fost criterii primiordiale o reflectă şi clasarea sub aşteptări (ale mele) a Albaniei, care a beneficiat de o voce cu un timbru oarecum asemănător Patriciei Kaas şi de o melodie excepţională. Oricum peste cea a Turciei (care a eşuat pe locul 2). M-a surprins total (în sens negativ) prezenţa Marii Britanii, care deţine industria muzicală No.1 din Europa! În rest am văzut o împărţeală frăţească şi tovărăşească a punctelor în funcţie de alianţe politice, naţionale şi interese economice. Spun asta pentru că mie personal nici melodia câştigătoare, a Germaniei, nu mi-a lăsat o impresie de “WOW!”. Poate pur şi simplu nu e genul meu de muzică, dar nu m-a impresionat cu nimic.  Dezamăgit am fost de dansul Franţei, ce se dorea probabil o capoiera… Probabil că Charles Aznavour şi Patricia Kaas au făcut infarct la vedera reprezentanţilor Hexagonului.

Revenind la concurenţii României, nu am ce să le reproşez, dimpotrivă, îi felicit şi le mulţumesc în calitatea mea de român că m-au reprezentat la un asemenea nivel şi cu un asemenea rezultat. Nu de alta, dar dacă mai observă şi altcineva, singurele domenii în care românii şi România mai au un nume bun sunt cele ştiinţifice şi artistice. Poate că brandul de ţară al României ar trebui construit şi în jurul acestui aspect: muzică şi film. E doar o părere…

Un şoricel îşi făcea veacul la casa unor gospodari. Oamenii, fiind harnici, aveau o gospodărie frumoasă şi plină cu de toate. Atât de plină încât şi şoricelul o ducea bine de tot. Dar faptul că el o ducea bine nu era pe plac oamenilor. Într-o zi, şoricelul trăgea cu ochiul printr-o crăpătură a zidului şi i-a văzut pe gospodari deschizând un pachet. “Oare ce-o fi în pachet!”, s-a gândit şoricelul, dar s-a cutremurat văzând pe cei doi soţi scoţând o cursă de şoareci. Soricelul panicat a ieşit în curte şi a început să strige şi să ceară ajutor în dreapta şi în stânga, dar nimeni nu părea prea impresionat de drama lui. Găina şi-a ridicat capul şi i-a zis:

- Stimate şoricel, eu ştiu că-i o nenorocire pentru tine, dar pentru mine nu are absolut nici o importanţă!
Şoricelul s-a îndreptat către purcelul din curte, care părea să-i arate mai multă simpatie, dar şi acesta îi spuse:
−  Îmi pare aşa de rău domnule şoricel, dar nu pot decât să mă rog pentru tine.
Şoricelul s-a îndreptat spre vacă, dar ea l-a privit bovin şi i-a spus:
−  Ţi se pare că pentru mine este un pericol acea cursă de şoareci? HA, HA!!!
Trist şi speriat de moarte, s-a întors şoricelul acasă să se descurce singur cu capcana de soareci ce-i ameninţa viaţa.
Noaptea s-a auzit un clic, ca atunci când se închide o capcană de şoareci. Nevasta gospodarului a sărit din pat să vadă ce s-a prins în capcană. Spera să fie şoarecele care îi mânca zilnic din cămară. În întuneric nu a văzut că în capcană se prinsese un şarpe extrem de veninos. Şarpele a muşcat-o, iar femeia a fost transportată la spital. A fost tratată şi apoi lăsată acasă cu temperatură mare. Ştiind că cel mai bun tratament în caz de temperatură e supa proaspătă de găină. A luat gospodarul găina şi a tăiat-o ca să facă supa. Vecini şi prieteni au venit de departe să viziteze bolnava şi stăteau cu ea cu schimbul. Ca să-i hrănească, gospodarul s-a văzut nevoit să taie porcul. Femeia se simţea tot mai rău, iar nu după mult timp a murit. Mulţi cunoscuţi au venit, iar pentru masa de după înmormântare a trebuit gospodarul să taie şi vaca.

MORALA: Dacă veţi auzi că cineva are o problemă şi vi se va părea că ea nu vă va atinge, amintiţi-vă că atunci când cel mai slab e ameninţat, toţi suntem în pericol!

Azi am avut de luptat cu un militant ecologist, mai ceva decat cei din Greenpeace! M-am apucat sa tai iarba din fata casei si de prin curtea bunicii sotiei. O sa ziceti ca-s baiat bun, dar fiica-mea nu a fost de aceeasi parere: cum am bagat trimmerul in functiune, a inceput sa vocifereze ca o dor urechile, iar in momentul in care am trecut pe o portiune unde erau ceva flori salbatice, m-am trezit apostrofat si amenintat “sa nu-mi tai florile…!” O si vedeam legandu-se cu lanturi de fiecare firicel de musetel, gata sa stea si sa infrunte fortele de represiune a spiritelor libere si justitiare. Parca si amenintarea neterminata sugera asta. Sau pur si simplu sugera represiuni mai diabolice, mai bine ticluite, care sa-mi dea cosmaruri pentru nenorocirea pe care am adus-o florei din Giris. Si acum ma chinuie gandrile “cum va razbuna Bulina florile taiate? Daca ma leaga in somn si ma tortureaza pana promit solemn sa nu mai tai niciodata flori? Sau mai grav, daca nu mai vorbeste cu mine niciodata?” La aceasta ultima intrebare, trebuie sa recunosc ca m-am cutremurat si am trecut la planul B, adica i-am lasat o portiune, unde cresteau mai multe flori si mai dese, neatinsa, ca sa imi ierte nitelus din pacate.

Sper sa dorm bine la noapte si sa ma trezesc liber dimineata si nu prin cine stie ce temnita intunecata! Daca nu scriu mai mult de zece zile, e vai de capul meu si am fost pedepsit la aspra osanda!

Cand vorbesc de educatie, nu ma refer in mod specific la unitatile de invatamant ci cuprind aici mai ales educatia primita in “cei sapte ani de acasa”. Ei bine, aici avem o foarte mare problema, noi, romanii, ca popor, iar problema Read the rest of this entry »

Cel putin luand in calcul apetitul finantelor pentru stabilirea de noi taxe si impozite (vezi impozitarea pensiilor sau stabilirea alocatiei copiilor in functie de veniturile parintilor), as putea spune ca Read the rest of this entry »

Seara de ieri, parea sa incepa ca orice seara linistita in familie, cu atat mai linistita cu cat obosit fiind dupa expozitia din week-end, m-am intins in pat cu speranta ca voi dormi. Cum altfel sa poti dormi decat la televizor? Si cum altfel decat la Discovery? Butonand asadar in cautarea unui program interesant pe Discovery, aud pe strada niste urlete de te treceau transpiratiile. Cum vecinii mei mai au obiceiuri d’astea, am iesit la geam sa le spun, la acelasi nivel sonor, ca la ora 21:00 nu prea e decent sa trezesti cartierul. Read the rest of this entry »

BINE
Acesta este cuvantul pe care femeile il folosesc ca sa incheie o discutie, cand ele au dreptate iar tu trebuie sa taci din gura . Read the rest of this entry »

Discutie intre doi embrioni
(autor necunoscut)

“- Si tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate? Read the rest of this entry »