aNDRIIpOPA's blog

Fiind un mare fan al automobilului, mă uit zi de zi pe net după informaţii şi istorioare despre zeul ultimului secol. Dau de o grămadă de saituri şi bloguri care mai de care “specializate” în istoria mersului pe patru roţi. “Copy-paste” e cuvântul de bază care le caracterizează pe toate cele prezente în online-ul românesc. Partea mai rea e că nici măcar copiatul nu e făcut cu cap, astfel încât povestea vitezei e trunchiată rău de tot. De multe ori ajung să îmi doresc să nu fie nici măcar un cuvânt scris, pentru că am prostul obicei de a nu lăsa nimic necitit (asta numai pe net, că de cărţi începute şi neterminate mi-e plin biroul). Şi atunci aş vrea doar să admir câteva poze ale bolizilor trecuţi, prezenţi sau viitori. Şi nu găsesc nimic să mă încânte. Asta până ce recent am dat de saitu’ ăsta, care deşi pare neterminat îmi place la nebunie.

Şi uite că am reuşit să am şi linişte.

Dacă până nu demult mergeu în cupele europene 2-3 echipe, din care una făcea figuraţie, anul acesta avem 5, din care una joacă iar restul fac figuraţie. Ce a demonstrat echipa naţională au demonstrat şi echipele de club: nimic. Suntem alături de Insulele Feroe, Lituania, Letonia, Estonia, Lichtenstein, San Marino şi alte câteva superputeri ale fotbalului mondial. Pur şi simplu ar trebui ca UEFA şi FIFA să înfiinţeze o nouă competiţie care să reunească aceste mari echipe: ospătarii sanmarinezi cu chefliii români, pescarii feroezi cu oierii din Carpaţi! Vă daţi seama ce derby-uri ar ieşi? Ar fi o piatră de încercare pentru forţele de ordine din întreaga lume să asigure securitatea la astfel de meciuri cu miza si de risc maxim!

Unirea din Urziceni e singura echipă care mai mişcă ceva şi asta cred că se datorează 100% antrenorului care are atât ştiinţa jocului cât şi ştiinţa motivării jucătorilor.

Dacă până acum mai erau contestatari ai latinităţii noastre (mai ales unii aşa-zişi istorici maghiari) care afirmau că românii sunt un popor venit, o insulă de latinitate într-o mare slavă, care ar fi în fapt un popor slav ce a adoptat o limbă latină (asta ca să poată susţine mai departe teoria “spaţiului vid”), acum au primit un răspuns ferm şi foarte tranşant. Cine le-a dat cu tifla iredentiştilor? Nimeni alţii decât vajnicii noştri tricolori, mândrii jucători ai echipei naţionale de fotbal. Cum altfel poate fi categorisit rezultatul din meciul direct cu sârbii, decât o delăsare mioritică, ce nu are absolut nimic de a face cu spiritul de luptă până la sacrificiu al slavilor? Deci, clar, nu suntem slavi!!!

Vă mulţumim iubiţi tricolori că ne-aţi reamintit din ce stirpe ne tragem, dar mai ales vă mulţumim pentru că aţi pus capăt unor teorii iredentiste, vechi de sute de ani. Din suflet vă mulţumim!

Şi acuma marş la munca de jos şi învăţaţi naibii fotbal sau apucaţi-vă de sportul naţional numit oină. Poate aşa nu o să ne mai bată nimeni în următorii 15 ani (până se prind care e regulamentul). Dup’aia inventăm noi un sport la care să nu ne bată nimeni câţiva ani… şi tot aşa.

Ca un făcut, poporul ăsta, german vreau să zic, nu prea râde. Rar vezi pe câte unul cu un rictus pe față, un ceva ce s-ar dori zâmbet. Seamănă dar nu răsare. Pare dar nu e.

Duminică am vazut un neamț râzând cu gura până la urechi. E vorba de Sebastian Vettel, pilotul de Formula 1. Mă gândeam deja să notez ziua asta în calendar ca fiind ziua în care s-a întâmplat o minune. Dar mi-a fugit gândul la un alt neamț care râdea la fel de sănătos. Michael Schumacher. Şi am început să fac paralele. Debut la echipă mică… victorie relativ timpurie… talent cu carul… seriozitate multă… muncă la fel de multă… formă fizică de invidiat… şi râs cu poftă… Păi, pentru un neamţ cred că e suficient ca să ajungă în topul ierarhiilor! Îi doresc să ajungă acolo unde a fost şi ilustrul său conaţional şi, de ce nu, să-l şi depăşească.

Acum mă gândesc la altceva: cum ar fi românii dacă ar fi serioși? Mai buni? Mai harnici? Mai cinstiți?