aNDRIIpOPA's blog

Plouă. De dimineaţă plouă într-una. Cum avem birourile în mansardă, pot spune că-mi plouă în cap. De fapt în geam, dar geamul e deasupra capului meu. Şi mai sunt trist că nu am colegi astăzi. Nici şefi. Sunt singur şi trist. În tentativa de a mă lăsa de ţigări, m-am lăsat fără sfanţ în buzunar şi fără ţigări. Colegii din redacţie, ca nişte scumpi ce sunt, au făcut chetă şi mi-au trimis două ţigări: un Winchester lung, marca Caesar şi un fir de Glamour subţirel, marca Lia. Merci copii (Lia, Dana, Suzi şi Caesar)!

Şi mai sunt trist că mă doare iar dintele. Cu intermitenţe.

Nu e vorba să fi fost în ghips sau alte d’astea. Pur şi simplu mi-a decedat laptopul. Acum am alt computer, dar desktop. Macar nu se va mai strica la drum.

Cu ocazia asta ţin să-i spun “La mulţi ani!” Mirelei. Nu, nu e ziua lu’ Băselu’. Hai, treacă de la mine, e şi ziua lui, dar lui nu-i urez nimic. Că nu vreau!

Ne revedem zilele care urmează!

Stau de multe ori şi mă întreb de ce advertiserii şi mai ales copywriterii din agenţii lovesc în copii pentru a ajunge la buzunarele părinţilor. Nu le e ruşine să atace aşa pe faţă? Ca să dau un exemplu recent: cum îi explic eu fiicei mele că “Abonamentul Panteră” nu e o panteră sau “Abonamenul Delfin” nu e un delfin, iar “Abonamentul Fluture” nu e deloc un fluture. Astea toate regăsindu-se acum în oferta Orange. Ce să fac acuma cu ea dacă vrea o panteră, un delfin sau un fluture? E normal să vrea jucării cu animăluţe, că e copil! Dar cum să-i explic că nişte neni sau tanti, în încercarea lor de a fi creativi au dat-o în bară şi i-au creat speranţe false că poate cumpăra o panteră, un delfin sau un fluture de la Orange? Dar mai ales cum să-i şterg lacrimile şi să-i alung dezamăgirea că nu îi pot lua ceva ce ea vede la televizor că există? Cum am eu sufletul ăla de câine să-i refuz o bucurie? Telefon sau abonament de telefonie mobilă sigur nu-i voi lua, dar nu-mi spală Dunărea păcatele pe care le-am făcut încercând să o conving că astea nu există aşa cum şi le închipuie ea: panteră, delfin şi fluture.

Dragi creativi, fiţi mai creativi şi încercaţi ceva mai abstract. Dacă nu vă vor înţelege potenţialii clienţi, poate nu e chiar atât de rău: poate că nu îi vreţi de clienţi. Dacă nu puteţi, poate ar fi timpul pentru o reorientare profesională.

Dacă au văzut cei de la editura Cartea Copiilor ca nu mă ţin de cuvânt să comentez chestii mai grele (vezi aici), mi-au făcut o ofertă de nerefuzat, probabil ca să redobândesc tainele cititului. Oferta consta intr-o cărticică pentru Bulina Atomică, pe care să o comentez. Având în vedere că nu am avut mult de citit, am comentat-o urgent.
Iată, dar, cum am devenit şi critic literar. De acum încolo doresc să fiu numit “MAESTRE”, iar ca nume de alint accept “micul Călinescu” sau “micul Manolescu”. Aşadar luaţi aminte!

E tot mai plină lumea de ele. Sunt la tot pasul. Sunt din ce în ce mai tinere, dar toate sunt la fel.

Azi nu m-am putut abţine să fac o mică măgărie. Doo astfel de specimene, cam pe la vârsta la care io mă pregăteam să dau admitere la liceu, se plimbau precum nişte rumegătoare care vin de la păscut. Asta se întîmpla pe lângă staţia de lângă biserica Emanuel. Şi cum treceau ele aşa agale drumul (e drept că pe trecerea de pietoni, dar fooooaaarte tactios) una se opreşte şi se uită luuuung în zare după ceva (o fi fost vre-un cocalar… nu ştiu), dar în direcţia opusă celei din care veneam eu. Pe trecere. Sens unic (ca în orice sens giratoriu dealtfel). Io veneam cătinel ca să nu o calc, că deh, era pe trecere, eu urma să intru în giratoriu, iar ea dădea semne că s-ar opri (pe aceeaşi “zebră”). Încep un monolog ce suna cam aşa: “mişcă-te ca şi cum ai trăi!”, dar ea pesemne că nu m-a auzit, aşa că i-am tras un claxon scurt (aşa zice la lege, că ai voie numai ca să eviţi un eveniment). Am fost măgar, recunosc, dar ea a fost vită, pentru că la aceeaşi lege spune cum că pietonii trebuie să traverseze în pas alert. A tras o sperietură şi a grăbit pasul.

Mă întreb: când se vor sancţiona şi pietonii care fac mişto de şoferi şi traversează ampulea precum nişte vite? Că de şoferi sancţionaţi că nu au oprit la trecere am tot auzit, deşi respectivul pieton pentru care s-a aplicat “constituţia” era la mii de ani lumină. Cât de imbecili puteţi fi, dragi pietoni şi “pietoane”, ca să vă uitaţi în direcţia opusă celei din care vin maşinile pe un drum cu un evident sens unic?

Nu e prima oară când păţesc din astea, cu acelaşi gen de tipe. Ieri am mai păţit una, cu o tipă (după uniforma colegelor părea liceancă la “Aurel Lazăr”) care după ce face câţiva paşi pe trecere, se opreşte în faţa maşinii mele să-şi aştepte colegele. Şi stau ca un prost până trece vita, că legea mă obligă, iar ea ştie. Dar nu ştie şi obligaţia ei. Noroc că nu eram grăbit sau nervos, dar erau ăia din spatele meu şi mai şi arătau asta. Le-a aruncat o privire bovină, după care a aşteptat liniştită mai departe sosirea colegelor. Abia apoi s-a urnit. E oare vinovat un şofer că-şi pierde minţile când întâlneşte astfel de piţipoance? Eu nu l-aş condamna. Am fost şi eu pieton şi nu mi-am bătut joc în halul asta de cei de la volan. Chiar dacă nu ştiam regulile de circulaţie, mi s-a părut de bun simţ să grăbesc pasul, să-i las şi pe ei să treacă, că “e şi ei oameni” şi poate se grăbesc undeva sau pur şi simplu pot prinde o breşă în trafic să se strecoare.

Da, ştiu, azi am fost rău şi măgar spre deosebire de ieri, dar nu m-am putut abţine!

De fiecare dată când “nu se mai poate aşa”, “cineva” începe să cârtească. Dacă nivelul lui “nu se mai poate aşa” devine insuportabil, numarul de “cineva” începe să crească exponential. Şi atunci cârtirile sunt tot mai multe, mai zgomotoase, devin un zgomot de fond insuportabil, pe care ”organele abilitate” se simt datoare să îl atenueze. Metoda se numeşte de obicei ”pumnul în gură”. Se aplică pe scară largă în ROMÂNIA noastră cea de toate zilele.
De ce au dreptul autorităţile să înăbuşe cârtelile? Pentru că pot şi pentru că e mult mai simplu decât să dea explicaţii. În plus, puterea obişnuinţei e prea mare ca să opereze modificări comportamentale. Ca să nu mai spunem că autorităţile sunt în esenţă cam aceleaşi.

P.S. Ăsta e un articol scos de la naftalină, scris prin iunie 2008. Dacă tot fac curăţenie, trebuie să intru serios în “draft”, poate găsesc ceva de actualitate. Şi iată că acum am găsit.

Dacă până acum mai erau contestatari ai latinităţii noastre (mai ales unii aşa-zişi istorici maghiari) care afirmau că românii sunt un popor venit, o insulă de latinitate într-o mare slavă, care ar fi în fapt un popor slav ce a adoptat o limbă latină (asta ca să poată susţine mai departe teoria “spaţiului vid”), acum au primit un răspuns ferm şi foarte tranşant. Cine le-a dat cu tifla iredentiştilor? Nimeni alţii decât vajnicii noştri tricolori, mândrii jucători ai echipei naţionale de fotbal. Cum altfel poate fi categorisit rezultatul din meciul direct cu sârbii, decât o delăsare mioritică, ce nu are absolut nimic de a face cu spiritul de luptă până la sacrificiu al slavilor? Deci, clar, nu suntem slavi!!!

Vă mulţumim iubiţi tricolori că ne-aţi reamintit din ce stirpe ne tragem, dar mai ales vă mulţumim pentru că aţi pus capăt unor teorii iredentiste, vechi de sute de ani. Din suflet vă mulţumim!

Şi acuma marş la munca de jos şi învăţaţi naibii fotbal sau apucaţi-vă de sportul naţional numit oină. Poate aşa nu o să ne mai bată nimeni în următorii 15 ani (până se prind care e regulamentul). Dup’aia inventăm noi un sport la care să nu ne bată nimeni câţiva ani… şi tot aşa.

Nu că ar interesa prea multă lume, dar am introdus moderarea comentariilor. Intrau pe lângă Akismet şi câteva spamuri ruseşti, aşa că de acum încolo totul va trebui moderat. Asta este viaţa. Nu am multe commenturi, dar după un articol nou mă asalteză 10-15 spamuri, din care 1-2 trec de filtru.

Mai știe cineva despre cartea de alegător? Dar că ea este prevăzută expres de Legea electorală? Oare mai știe cineva unde și-a pus cartea de alegător, prin ce sertar? Dar mai ales știe cineva la ce se folosește? Sau de ce nu se folosește?

Până la revoluție circula bancul legat de diviziunile unității de măsură “țian”.Acestea erau: kilo-țian; hecto-țian; deca-țian; țian; deci-țian; centi-țian și  mili-țian.

Ei bine, acum România însăși se împarte și nu în hectare sau metri pătrați. Nooo! Că doar ne-am orășenizat! Se împarte în apartamente. Și ca să vă dați seama cât de aproape am fost de “epicentrul” țării, poftim dovada.

Oare cum or fi celelalte (primele) 138 de apartamente ale României? Și mai ales, cine stă în ele?

Mă tot uit de 2 luni la statisticile blogului. Şi mă minunez. Cei mai mulţi intră căutând informaţii despre Certeze. Am avut la începutul lunii mai o serie de 3 posturi cu şi despre localitatea sus-numită şi de atunci nu mai scap de amatorii de poze cu vile gigantice. (pentru cei care le-au ratat, luaţi de aici: 1, 2, 3).

Ce neam de coca….

Nu m-am dat pe englezisme, ci pur şi simplu nu ştiam cum să numesc fotografiile care urmează. Se putea numi si “Cel mai tare din parcare”

Indiferent cine ai fi, câţi bani ai avea sau pe ce loc ai fi în top 300, nu cred că ţi-ai face o astfel de casă decât dacă ai fi din Certeze:

Oare ce o fi fost în mintea ăstuia?

Nu cred ca am vazut pana acum in vre-o tara a Europei atatea case “mijto” ca si in Certeze. Laudabila pana la un punct harnicia oamenilor locului, dar ce rost are sa-ti faci palat daca esti plecat la munca prin strainataturi si nu prea mai ai de gand sa revii ? (aproape 60% din populatie lucreaza sau are firme de constructii in afara tarii).

Inca ceva ce mi-a placut in Certeze: portile larg deschise acolo unde gazdele sunt acasa, masinile deschise si cu geamurile lasate si NICI O URMA DE TIGAN.

Am fost luni la Certeze. Pana aici nimic deosebit … decat ca a fost cu o zi inainte (in 3 mai) aproape toata protipendada politica a Romaniei. Nu am fost sa le miros urma ci pentru ca aveam treaba. Totusi nu am putut sa nu ma intreb de ce tocmai Certeze si tocmai Sambra Oilor a fost tinta politicienilor nostri major (vezi Base si Prostanacu’). Raspunsul pe care l-am gasit eu e cutremurator de simplu: aici se traieste bine! Cel putin asa arata casele in care stau localnicii. Nu credeti? Ia priviti!

Asadar sloganul “sa traiti bine” are acoperire!

Voi reveni

Dupa cum bine stiti, de multa vreme, pe la noi se vorbeste in concluzii. Sau mai bine zis incepem cu concluziile: “deci” este mai prezent in orice fraza decat oricare alt cuvant al limbii romane. De ce sa nu incep si eu cu o concluzie: “asadar”, care este un soi de sinonim al lui “deci”.

“Asadar si prin urmare” sau “prin urmare si-asa deci”. Nu m-am hotarat cum sa incep, drept pentru care o las pe alta data. Deci, pe curand!