În schimb au fost câteva idei care nu îmi ies nici acum din cap şi care mă cam înfioară: Preşedintele nu înţelege nici acum că rolul lui este să asigure un echilibru democratic, că scopul său este acela de mediator între puterile statului şi de a garanta respectarea Constituţiei. Ce mi s-a părut cu adevărat halucinant este că nu reuşeşte să înţeleagă ce înseamnă politicianul şi funcţionarul public în general. A dat-o înainte cu “căpitanul ce-şi duce nava în port”, uitând că între funcţia de căpitan de navă şi cea de Preşedinte al unei ţări democratice există deosebiri esenţiale, ce le fac incompatibile:

1) Căpitanul are drept de viaţă şi de moarte asupra echipajului, Preşedintele nu;

2) Căpitanul este numit, Preşedintele este ales;

3) Ordinul căpitanului e lege pentru echipaj pe când dorinţa populară e lege pentru Preşedinte.

Doar faptul că-şi închipuie că cele două funcţii sunt identice, îl fac să fie (nu doar să pară) un dictator. Cel puţin asta e părerea mea.

După un astfel de discurs confuz şi plin de inepţii, m-ar mira ca românii să nu continue protestele.

Ce mi se pare îngrijorător totuşi este apariţia de aseară a tânărului ofiţer al armatei române, îmbrăcat frumos în uniformă, care se trezeşte să “cuvânteze” legat de legitimitatea celor ce ne conduc. Brusc, o grămadă de imbecili încep să-l ridice în slăvi pentru curajul său. Eu aş numi-o prostie, pe lângă faptul că nu consider salutară intervenţia m’nealui pe la protest. Armata are rolul de paznic al hotarelor ţării, aşa cum un câine are rolul de a apăra curtea stăpânului. Doar Turcia a stabilit prin Constituţie că armata e garantul şi la nevoie legatarul Constituţiei (mai ales în privinţa aspectului de “stat laic” cu care Turcia, ca ţară musulmană, are o problemă: în lipsa acestei prevederi ar putea deveni ca şi Iranul sau alte state din zonă, un stat islamic).

Imixtiunea asta a armatei în politică îmi sună cunoscută, iar sentimentul de dejá-vu m-a cam înţepat pe şira spinării. Parcă ar fi prea mult o întoarcere până în 1990.

Ce nu prea mai înţeleg în momentul ăsta (fără să fiu un euro-sceptic) este ce naiba mai căutăm noi în Uniunea asta care nu ne vrea: nu avem drept de muncă în majoritatea statelor europene, nu suntem acceptaţi în tratatul Schengen, avem o grămadă de restricţii la exportul de alimente (nu ştiaţi de restricţia la export a cărnii de porc – cauză a nerentabilităţii fermelor de profil?) şi câte şi mai câte minunăţii. Ca să fie capac la toate astea, vom şi contribui la stabilitatea şi consolidarea monedei Euro, fără ca aceasta să ne fie monedă şi fără o garanţie că vom accede la zona Euro. Pentru că cine crede că scăpăm de contribuţie doar pentru că suntem într-un acord de asistenţă cu FMI se înşeală amarnic.

Aşadar, ce naiba căutăm noi în Uniunea Europeană?

Întreb decât…

Ca fost sportiv, mă dezgustă profund duşmănia pe care o poate dezvolta suporterul meu împotriva adversarului meu şi a suporterului său. Este adversarul meu, nu al tău măi imbecilule! Eu lupt cu el, nu tu! Tu doar plăteşti să vezi un spectacol, după care poţi să mă aclami sau să mă huidui. Ce bine îmi faci tu mie atacându-mi adversarul?  Da, adversar! Nu mi-e inamic, nu mi-e duşman, nu îl urăsc şi nu caut să-l omor! Atunci de ce ai face-o tu? Ţi-a omorât familia? Nu pot să cred că un gest de o asemenea violenţă îndreptată împotriva adversarului meu (care în particular ar putea să-mi fie chiar prieten) este făcut în numele “marii şi necondiţionatei iubiri” pe care mi-o porţi tu, suporterule! Este doar un semn al iubirii tale faţă de violenţă.

Se tot vehiculează prin presă cum că cei doi jucători stelişti ce au primit cartonaşe roşii nu vor fi suspendaţi, pentru că au reacţionat în legitimă apărare. Fals! Prima reacţie o fi fost cea de apărare, dar următoarele nu se justifică. Trebuia pus la pământ, iar apoi imobilizat. După ce a ajuns pe jos, idiotul nu mai era un pericol, deci loviturile “la coaste” au fost în plus.

Se mai găsesc şi deştepţi care să afirme că arbitrul a scăpat controlul şi că trebuia să suspende direct jocul. Fals din nou! A dat un răgaz de câteva minute organizatorului să rezolve problema ce se ivise şi abia apoi a decis oprirea definitivă a jocului. Perfect regulamentar şi în spiritul sportiv. În rest e gargară. Şi dacă tot am deschis subiectul arbitrilor, hai să mai fac o precizare: brigada de arbitri este asimilată completului de judecată. Aşa cum hotărârile instanţei le poţi contesta în instanţa ierarhic superioară, aşa şi deciziile brigăzii de arbitraj pot fi contestate într-o primă fază chiar în raportul jocului, la care se poate adăuga un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal sau la Federaţia Română de Fotbal (după caz, în funcţie de nivelul la care se desfăşoară competiţia). Atunci ce de ne apucăm de comentarii pe la tv? E mai importantă o greşeală a arbitrului decât faptul că jucătorul tău nu poate prelua o minge din zece? E mai important că nu primeşti un fault când îţi cade jucătorul ca o plăcintă, deşi abia a fost atins, sau că că acelaşi jucător trage zece din zece şuturi la kilometri de poartă? Nu mai bine ţi-ai folosi energia să antrenezi jucătorul să ştie cu mingea decât să-l mângâi pe creştet şi să-i găseşti scuze la orice greşeală?

Pe vremea când mai concuram, un coleg de club pierdea finala unei probe, “ajutat” de arbitraj, în faţa unui adversar vizibil mai slab. Am sărit repede să-l consolăm, dar reacţia lui a fost cea care ne-a readus urgent cu picioarele pe pământ: “înseamnă că nu am fost suficient de bun, din moment ce au putut să-l ajute”. Din momentul ăla am luptat toţi ca nişte lei ca să demonstrăm că nu putem fi furaţi.

pese: a se observa cacofonia din denumire. Se pare că nici după “Banca Comercială Carpatica” bancherii români nu au învăţat limba română.

Dar de fapt totul merge anapoda în ţara asta, iar viitorul are nuanţe maronii cu uşoare dunguliţe portocalii. Nu că celelalte culori (galben, roşu şi ce alte culori mai au partidele politice de pe la noi) nu ar fi prezente.

Am citit în dimineaţa asta o scrisoare deschisă a unui dascăl român. Îmi pare a fi de o vârstă cu mine, iar ceea ce spune acolo despre învăţământul românesc este cât se poate de adevărat şi pot confirma prin prisma experienţei mele de fost dascăl. Mă simt de parcă mi-ar fi furat cuvintele când a compus acea scrisoare. Păcat este că spune şi că s-a hotărât să emigreze. Iar ca el sunt din ce în ce mai mulţi. Oarecum trăiesc aceeaşi situaţie: mulţi dintre prietenii, rudele şi foştii colegi sunt plecaţi de multă vreme. În fiecare săptămână mai aflu despre câte un prieten din copilărie că a emigrat. Încet dar sigur pleacă intelectualitatea şi rămânem pe mâna unor nulităţi ce au singurul merit de a fi membi ai unui partid politic sau de a avea sprijinul unui partid. Partidul e în tot şi în toate, indiferent despre care partid e vorba. Şi aici nu mă refer doar la partidul de la putere, ci şi la “puterile locale”. Credeţi că în Oradea lucrurile stau diferit? Vă spun eu că nu, iar cei care au ochi să vadă şi ceva creier să gândească ştiu despre ce vorbesc.

Scrisoarea lui Vasile Pop (nu ştiu dacă numele e real) mi-a readus în minte cretinismele care se petrec în învăţământul românesc şi care poartă denumirea mult prea pretenţioasă de “reforme”:

România 2007. Noi, dascălii, suntem obligaţi a urma un curs de Consiliere şi orientare fără de care nu mai puteam fi diriginţi. Deh, ne vom alinia standardelor europene. Ce am aflat la acest curs? Printre altele, ni s-a spus … profesorul nu are voie niciodată să contrazică elevul. Am scris cu caractere italice deoarece e citat, nu reproducere a ideii. Am cerut nişte lămuriri, deoarece nu mi se părea chiar în regulă. Ni s-a reprodus citatul de mai sus, cu unele amănunte: când un elev spune un lucru greşit, începi să-l iei prin metoda învăluirii, ceva de genul: hai să vedem cum ar fi dacă am lua în considerare şi alt aspect sau poate că ai dreptate, dar să vedem ce alternative ar mai exista, etc. Adică: ai o clasă de 25-30 de elevi. Unul iţi spune o prostie. Întrerupi cursul lecţiei, pentru ca 15-20 de minute să-l îndupleci pe elevul respectiv să ia decizia corectă sau să raspundă corect la întrebări. Şi dacă ar fi numai unul pe care ar trebui să-l îndrepţi! Dar sunt mulţi. Ba încă şi numărul de ore scade. De la două ore pe săptămână la una.

Ce îţi fac ei ţie, dulce Românie….

Trăiesc cu speranţa că revoluţia din decembrie 89 nu a fost decât începutul schimbărilor. A adevăratelor schimbări, pentru că ceea ce s-a petrecut în ultimii 22 de ani sunt doar bulversări.

Dacă mai există puţin spirit civic în oraşu’ ăsta, ar trebui preluat clipul ăsta până la refuz şi băgat pe gât autorităţilor!

Via Orădeanul.

Nu era decât o chestiune de timp să se întâmple asta. Şi e abia începutul…

După câteva ture pe la alte raioane, timp în care am observat că METRO din Oradea s-a stricat rău de tot, am plecat dezamăgit şi foare hotărât să nu mă mai întorc. Indiferent de ofertă. Că poate “exact asta nu o avem”…

Între timp, la SELGROS:

E de bine!

Theo (da, cel cu theoriile) a venit şi el cu nişte propuneri de imn, dacă tot e aşa… la liber… Cum el e puţin pudic, o să vă rog să lăsaţi propunerile voastre aici pe blog.

Jucătorii

N-avem! Mai simplu de atât nu cred că poate fi sintetizat. Generaţiile de aur, argint, platină, titan şi mai ştiu eu ce metale preţioase nu mai sunt, iar din urmă nu vine nimic. Cauzele ar fi multe, dar principala este lipsa centrelor de copii şi juniori. Şcolile şi academiile de fotbal sunt prea puţine şi prea legate de posibilităţile financiare a personalităţilor fotbalistice care le-au înfiinţat şi le patronează (vezi cazurile Hagi şi Gică Popescu). Unde mai pui că la puţinele centre existente pe lângă cluburi, promovarea valorilor se face cu plasa sau cu plicul. Că “tre’ să mâncă şi gura lor ceva”…

Faptul că au apărut trei jucă tori noi care “au confirmat” nu mă încălzeşte şi nu îmi dă încredere deloc, având în vedere adversarul slab (Luxemburg) sau imposibilitatea de a juca ceva din cauza terenului (Franţa). Confirmările ar putea veni de-abia mai încolo, cînd se va juca cu adversari valoroşi, care vor şi putea să-şi pună în valoare calităţile pe un teren de joc, nu pe un teren desprins din filmele cu bombardamente.

Campionatul

Jalnic! Vizibil cu ochiul liber. Adică nu mi se pare normal ca jucătorii să fie extenuaţi după câteva săptămâni în care au de jucat două meciuri pe săptămână. La urma urmei în fişa postului de fotbalist scrie negru pe alb şi cu caractere bolduite “alergare 90 de minute plus prelungiri, dacă este cazul”. Practic pentru asta se pregătesc o viaţă şi pentru asta câştigă mult peste cât câştigă un muncitor cu sapa, care are de muncă 12 ore pe zi. O să spuneţi că are carieră scurtă şi se expune accidentărilor, d’aia e câştigul pe măsură. Vă contrazic şi vă rog să întrebaţi un muncitor la salubritate (care lucrează în condiţii muuuult mai periculoase) sau chiar un miner (mina nu e cel mai sigur loc de muncă) cam în cât timp câştigă aceiaşi bani pe care îi ia cel mai prost plătit jucător de la Dinamo pe an.

Capac, vine şi decizia “oamenilor de fotbal” care desfiinţează campionatul de tineret-rezerve la nivelul Ligii I. Decizia are vechime de câţiva ani, exact bine cât să culegem acum roadele.

Terenurile de joc

Sunt puţine, prea puţine chiar şi pentru anemicul campionat românesc. Naţional Arena şi cele câteva stadioane aflate în construcţie sunt doar nişte floricele pricăjite în deşertul sportiv numit România. Oricum lucrurile oricât ar fi de bune, tot româneşte sunt făcute (vezi cazul gazonului de aseară de la meci sau problemele de autorizaţie de la Cluj Arena). Ca o paranteză, dacă aseară, după “doar o lună” de la montarea gazonului, era impracticabil (sau cum spun jurnaliştii francezi – “câmp de cartofi”), cum ar fi fost acu’ o lună la anulatul meci cu Argentina? Oare nu cumva ştia federaţia argentiniană ceva şi nu a vrut să fie acuzată de cluburi că nenoroceşte jucători de zeci de milioane de euro pentru un moft de câteva sute de mii?

Cluburile

Praştie! Achiziţii făcute după ureche, transferuri făcute la nervi, antrenori schimbaţi la apelul de seară. “Oameni de fotbal” ahtiaţi doar după propria imagine (în culori cât mai pastelate), deşi ei ca oameni sunt destul de pestriţi şi cu un trecut mai mult decât pătat. Profesionalism ZERO sau chiar sub această valoare.

Viitor?

Sumbru. Şi nu e vorba de viitorul imediat ci de cel îndepărtat şi foarte îndepărtat. Faptul că se construiesc câteva stadioane nu rezolvă problemele de fond, ci nu fac decât să pună un ambalaj frumos unei mizerii, cam în modul în care o face un coş de gunoi făcut de un artist plastic: frumos afară, dar în interior tot resturi găsim…

Mulţi comentează că a lipsit Mutu. Doar că o echipă nu o faci cu unul, doi sau trei jucători, ci cu unsprezece, plus rezerve, iar dacă nu ai de unde să-i iei, îţi rămâne soluţia naturalizării. Dar de unde? Au şi africanii mândria lor!

Sfârşitul de săptămână ar trebui să fie relaxant şi liniştit, ca o recompensă după o săptămână de alergături şi agitaţie. Week-end-ul trecut, până la un punct, a fost. Punctul acela s-a întâmplat să fie duminică diiiiis de dimineaţă. Mai exact pe la ora 5:30, când un taximetrist imbecil opreşte în faţa geamului de la dormitor, care din motive de căldură excesivă era laaaaarg deschis. Drept pentru care am auzit de câteva ori toată gama de cărnuri şi acţiuni erotice pe care le scotea individul pe post de interjecţii, împreună cu tovarăşul său de discuţie. Logic, totul se făcea la un nivel sonor demn de o conversaţie într-un mediu înalt poluat fonic, gen circuit de Formula1.

Rezist eu cît rezist, dar într-un final mă trezesc şi fac ce orice om normal ar face: scot capul pe geam şi ÎI ROG pe vorbăreţi să se mute o idee mai încolo, unde nu am geam şi implicit nu sunt deranjat de nivelul sonor al discuţiilor, mai ales că e ora 5. “E şase!” mi-a replicat imberbul vizitiu motorizat, aruncându-mi cuvintele ca un fel de ocară peste umăr, fără măcar să se uite înspre mine. “Poate vrei să dau la maxim staţia” a continuat în acelaşi stil. După ce rezistasem eroic aproape 45 de minute (abia atunci am văzut că într-adevăr trecuse ora 6), replica boului m-a făcut să-mi ies instant din fire şi să-i răspund şi eu obraznic: “Al cui eşti tu, că şmecher te-a făcut?”

Din acel moment, birjarul din el s-a dezlănţuit, fără să mi se adreseze direct, dar ridicând tonul discuţiei şi mai tare, ca să “îmi arate el” că nu am ce să-i fac. Printre altele auzeam cum sunt un nesimţit că nu las oamenii în pace să discute în voie, că e libertate şi face ce vrea şi multe alte chestii minunate augumentate din plin cu epitete şi organe lesne de ghicit, dovedind încă odată (dacă mai era cazul) că astea erau cuvintele de bază ale vocabularului său.

După încă 5 minute de parlamentări cu interlocutorul său, se urcă în maşină şi urlă să-l aud din partea cealaltă a oraşului: “Sunaţi la 112 şi spuneţi că City 138 cu numărul BH 49 BGM!” Toate astea se întâmplau în timp ce îşi “încălzea” motorul turându-l la maxim. Am ieşit pe balcon şi l-am anunţat că mi-am notat, iar ca bonus am reţinut şi bulina – 404 – aşa, ca fapt divers, ca să fiu sigur pe cine reclam, iar dacă se va trezi fără ea să nu se minuneze prea tare. A plecat în trombă, cu scârţâit de roţi şi motor turat (bietu’ motor cred că mai avea puţin şi scuipa pistoanele prin capotă), că deh! el are ultimul cuvânt.

De ce am scris despre incident? Păi… dacă veţi auzi la ştiri zilele astea că “în Oradea, pe strada Fagurelui, un taximetrist a fost nenorocit în bătaie de un dement” să ştiţi că eu am fost. Pe de altă parte, poate cineva de la Poliţie sau Primărie citeşte, poate îi face un pustiu de bine imbecilului şi îl lasă pieton şi fără bulina de taxi.

Deci atenţie la mine: City 138, cu bulina 404!

1. Numărul de ordine, obţinut telefonic, se ridică de la “triaj”, care e la mama dracu’ fix la cea mai îndepărtată intrare. Asta în condiţiile în care dacă ai nevoie la ortopedie înseamnă că nu prea eşti cel mai sprinten fecior din sat.

2. Ortopedul te consultă, dar pentru că nu vede în interiorul articulaţiilor (din păcate specializarea “Superman” nu există nici la facultăţile de medicină de peste hotare) eşti trimis la radiografie.

3. La radiografie eşti pus în faţa unei situaţii inedite (inedite pe dracu’, sistemul în sine e inedit) şi anume ţi se spune “avem fonduri pentru filme, dar din păcate s-au schimbat recent formularele, iar noi încă nu am primit formularele noi”. Ca orice chestie inedită, costă: 40 de lei / 2 (doi) genunchi.

4. Ineditul devine sublim când primeşti filmele (de la developat, biensur) cu propriile-ţi oscioare: curge apa de pe ele ca din cascada Niagara. “Nu avem cu ce să le uscăm”. Acuma mă gândesc că dacă nu eram acolo cu taică’miu, nu ştiu cum pana mea stătea în mână cu bastonul şi cu trei filme (care nu trebuiau să se atingă între ele ca să nu se deterioreze). Ca să nu mai întreb cum stătea în picioare…

Dacă nu vă e cu supărare, vin şi io cu o rugăminte: puneţi mâna pe telefoane şi căutaţi printre cunoscuţi care au sau au avut laborator fotografic (d’ăla vechi, pentru prelucrat filme şi hârtie foto) şi poate găsiţi careva un “uscător de film” (nu ştiu dacă se numeşte aşa, dar cine a avut ştie despre ce e vorba). Nu de alta, dar cam toţi cei ce umblau prin cârje  la ortopedie întâmpinau reale probleme de a mai ţine şi filmele în mână. Hai facem un pustiu de bine şi facem rost de uscătoru’ ală şi-l facem cadou celor de la radiologie, ca să nu mai fie nevoiţi bolnavii să facă balet.

Până atunci încep să apară abuzurile. Uite de exemplu ce a descoperit Piticu’. Şi ăsta e doar începutul. Oricum angajaţii nu vor mai avea prea mult curaj să caşte gura pentru drepturile lor, pentru că vor zbura în stradă în secunda doi, fără prea multe explicaţii, deoarece legea le permite patronilor. Pentru că sindicatele sunt cvasiinexistente sau se ocupă de alte chestii mai avantajoase (a se citi profitabile), cum ar fi încasarea cotizaţiilor şi participarea la şedinţele consiliilor de administraţie. Sindicaliştii să mai aştepte!

Românii din Spania simt deja pe pielea lor modificarea legii privind angajaţii străini şi nu le place, doar că ei ştiu că există cineva care să se ocupe de cazurile lor. Cu mai mult sau mai puţin succes, dar se ocupă.

În orice ţară în curs de dezvoltare, în care clasa de mijloc încă nu s-a aşezat temeinic, vor apărea abuzuri faţă de angajaţi atâta vreme cât legea va fi laxă. Nu spun că trebuie apărat orice angajat şi cu orice preţ, dar nici lăsat de izbelişte în faţa unora dintre angajatori care văd doar banul, iar pentru el calcă orice drept în picioare.

Aşadar ne pregătim de o nouă epocă a sclavagismului?

Potrivit unui proiect înaintat de Poliţia Rutieră Ministerului de Interne, şoferii romani care îşi înmatriculează maşinile în Bulgaria sau în orice altă ţară a Uniunii Europene nu vor mai putea să circule cu autovehiculele în România mai mult de trei luni. Practic, la prima oprire in trafic, masina va fi introdusă într-o bază de date a poliţiei, iar după 90 de zile aceasta va trebui fie înmatriculată în Romania, fie scoasa din tară.

Sursa

Dacă nu se puteau până acum verifica actele maşinii, asigurarea sau impozitul, cum se va putea face asta dacă limitezi la 90 de zile circulaţia pe hârtoapele străzile din România? Tot ce obţii e o limitare a dreptului de liberă circulaţie şi nimic mai mult.

Eu mă mai gândesc şi la o altă posibilitate: se deschide calea unor “licitaţii” pentru implementarea de urgenţă a unui sistem de monitorizare a traficului la intrările/ieşirile din România. Asta după ce vom fi amendaţi la Bruxelles, ca să avem şi motivul perfect. Părerea mea…

Nu pot însă să nu fac o remarcă după ce am studiat listele candidaţilor de la liceele orădene: unde se face şcoală şi există interes, au fost şi rezultate. Iată ce am văzut eu (iau doar liceele din Oradea, în ordinea în care sunt afişate pe situl Ministerului Educaţiei):

1. COLEGIUL ECONOMIC “PARTENIE COSMA” ORADEA – 256 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 179. Rezultă un procentaj de reuşită de 69,92%.

2. COLEGIUL NATIONAL “IOSIF VULCAN” ORADEA – 90 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 87. Rezultă un procentaj de reuşită de 96,66%.

3. COLEGIUL NATIONAL “EMANUIL GOJDU” ORADEA – 182 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 176. Rezultă un procentaj de reuşită de 96,70%.

4. COLEGIUL NATIONAL “MIHAI EMINESCU” ORADEA – 277 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 257. Rezultă un procentaj de reuşită de 92,77%.

5. COLEGIUL TEHNIC “ANDREI SAGUNA” ORADEA – 231 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 18. Rezultă un procentaj de reuşită de 7,79%.

6. COLEGIUL TEHNIC “CONSTANTIN BRANCUSI” ORADEA – 230 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 83. Rezultă un procentaj de reuşită de 36,08%.

7. COLEGIUL TEHNIC “DIMITRIE LEONIDA” ORADEA – 180 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 4. Rezultă un procentaj de reuşită de 2,22%.

8. COLEGIUL TEHNIC “MIHAI VITEAZUL” ORADEA – 390 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 48. Rezultă un procentaj de reuşită de 12, 30%.

9. COLEGIUL TEHNIC “TRAIAN VUIA” ORADEA – 527 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 179. Rezultă un procentaj de reuşită de 33,96%.

10. COLEGIUL TEHNIC “TRANSILVANIA” ORADEA – 220 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 39. Rezultă un procentaj de reuşită de 17,72%.

11. GRUP SCOLAR SANITAR “VASILE VOICULESCU” ORADEA – 73 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 39. Rezultă un procentaj de reuşită de 53,42%.

12. GRUPUL SCOLAR IOAN BOCOCI – 44 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 1. Rezultă un procentaj de reuşită de 2,27%.

13. LICEUL “DON ORIONE” ORADEA – 46 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 19. Rezultă un procentaj de reuşită de 41,30%.

14. LICEUL CU PROGRAM SPORTIV “BIHORUL” ORADEA – 65 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 47. Rezultă un procentaj de reuşită de 72,30%.

15. LICEUL DE ARTA ORADEA – 104 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 90. Rezultă un procentaj de reuşită de 82,56%.

16. LICEUL HENRI COANDA ORADEA – 58 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 8. Rezultă un procentaj de reuşită de 13,79%.

17. LICEUL PARTICULAR “GEORGIANA” ORADEA – 32 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 1. Rezultă un procentaj de reuşită de 3,12%.

18. LICEUL TEOLOGIC BAPTIST “EMANUEL” ORADEA – 57 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 57. Rezultă un procentaj de reuşită de 100%.

19. LICEUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC ORADEA – 39 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 35. Rezultă un procentaj de reuşită de 89,74%.

20. LICEUL TEOLOGIC ORTODOX “EPISCOP ROMAN CIOROGARIU” ORADEA – 11 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 8. Rezultă un procentaj de reuşită de 72,72%.

21. LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL “BETEL” ORADEA – 62 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 60. Rezultă un procentaj de reuşită de 96,77%.

22. LICEUL TEOLOGIC REFORMAT “LORANTFFY ZSUZSANNA” ORADEA – 57 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 26. Rezultă un procentaj de reuşită de 45,61%.

23. LICEUL TEOLOGIC ROMANO CATOLIC “SZENT LASZLO” ORADEA – 48 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 8. Rezultă un procentaj de reuşită de 16,66%.

24. LICEUL TEORETIC “ADY ENDRE” ORADEA – 201 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 134. Rezultă un procentaj de reuşită de 66,66%.

25. LICEUL TEORETIC “AUREL LAZAR” ORADEA – 98 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 90. Rezultă un procentaj de reuşită de 91,83%.

26. LICEUL TEORETIC “LUCIAN BLAGA” ORADEA – 106 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 82. Rezultă un procentaj de reuşită de 77,35%.

27. LICEUL TEORETIC “ONISIFOR GHIBU” ORADEA – 119 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 105. Rezultă un procentaj de reuşită de 88,23%.

O primă concluzie ar fi că şcolile cu tradiţie şi-au respectat blazonul, iar acolo unde au fost cerinţe cât-de-cât, au fost şi rezultate. Se vede cu ochiul liber că repartiţia computerizată în licee este o soluţie cât se poate de idioată, iar lipsa unui examen de admitere în liceu nu face decât să înrăutăţească situaţia, neexistând astfel o sită a valorilor.

Singura diferenţă faţă de anii trecuţi a fost prezenţa camerelor de supraveghere. Rezultatul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Şcolile slabe au fost puse cu botul pe labe.

Restul concluziilor le puteţi trage singuri.

Centrele de examinare se pot consulta aici.