aNDRIIpOPA's blog

Mă înfior când revăd imaginile de ieri, de la meciul Petrolul – Steaua. Mă înfioară gândul că sportul e viciat de imbecili care se răfuiesc cu lumea doar pentru un minut de glorie. Încerc să îmi imaginez o scenă asemănătoare celei de aseară, undeva într-o arenă romană, unde un cretinoid din public al sări să hăcuiască gladiatorul…

Ca fost sportiv, mă dezgustă profund duşmănia pe care o poate dezvolta suporterul meu împotriva adversarului meu şi a suporterului său. Este adversarul meu, nu al tău măi imbecilule! Eu lupt cu el, nu tu! Tu doar plăteşti să vezi un spectacol, după care poţi să mă aclami sau să mă huidui. Ce bine îmi faci tu mie atacându-mi adversarul?  Da, adversar! Nu mi-e inamic, nu mi-e duşman, nu îl urăsc şi nu caut să-l omor! Atunci de ce ai face-o tu? Ţi-a omorât familia? Nu pot să cred că un gest de o asemenea violenţă îndreptată împotriva adversarului meu (care în particular ar putea să-mi fie chiar prieten) este făcut în numele “marii şi necondiţionatei iubiri” pe care mi-o porţi tu, suporterule! Este doar un semn al iubirii tale faţă de violenţă.

Se tot vehiculează prin presă cum că cei doi jucători stelişti ce au primit cartonaşe roşii nu vor fi suspendaţi, pentru că au reacţionat în legitimă apărare. Fals! Prima reacţie o fi fost cea de apărare, dar următoarele nu se justifică. Trebuia pus la pământ, iar apoi imobilizat. După ce a ajuns pe jos, idiotul nu mai era un pericol, deci loviturile “la coaste” au fost în plus.

Se mai găsesc şi deştepţi care să afirme că arbitrul a scăpat controlul şi că trebuia să suspende direct jocul. Fals din nou! A dat un răgaz de câteva minute organizatorului să rezolve problema ce se ivise şi abia apoi a decis oprirea definitivă a jocului. Perfect regulamentar şi în spiritul sportiv. În rest e gargară. Şi dacă tot am deschis subiectul arbitrilor, hai să mai fac o precizare: brigada de arbitri este asimilată completului de judecată. Aşa cum hotărârile instanţei le poţi contesta în instanţa ierarhic superioară, aşa şi deciziile brigăzii de arbitraj pot fi contestate într-o primă fază chiar în raportul jocului, la care se poate adăuga un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal sau la Federaţia Română de Fotbal (după caz, în funcţie de nivelul la care se desfăşoară competiţia). Atunci ce de ne apucăm de comentarii pe la tv? E mai importantă o greşeală a arbitrului decât faptul că jucătorul tău nu poate prelua o minge din zece? E mai important că nu primeşti un fault când îţi cade jucătorul ca o plăcintă, deşi abia a fost atins, sau că că acelaşi jucător trage zece din zece şuturi la kilometri de poartă? Nu mai bine ţi-ai folosi energia să antrenezi jucătorul să ştie cu mingea decât să-l mângâi pe creştet şi să-i găseşti scuze la orice greşeală?

Pe vremea când mai concuram, un coleg de club pierdea finala unei probe, “ajutat” de arbitraj, în faţa unui adversar vizibil mai slab. Am sărit repede să-l consolăm, dar reacţia lui a fost cea care ne-a readus urgent cu picioarele pe pământ: “înseamnă că nu am fost suficient de bun, din moment ce au putut să-l ajute”. Din momentul ăla am luptat toţi ca nişte lei ca să demonstrăm că nu putem fi furaţi.

Mă tot uit de ieri la o ştire pe ProTV, legat de o vită imbecilă care a fost lovită de tren, dar care a ajuns eroină că şi-a salvat fetiţa de 2 ani din ghearele morţii. N-ar fi nimic de comentat dacă respectiva nu ar fi ignorat cu bună ştiinţă semnalele acustice care anunţau că vine trenul, dar ea, ca orice vită, a considerat că poate trece. Ar fi putut fi acuzată de ucidere din culpă în cazul în care fiica sa ar fi fost lovită de tren, dar a încercat să repare greşeala şi a plătit cu viaţa pentru prostia sa. Punct. Nu cred absolut de loc că e cazul să fie ridicată în slăvi, nu mi se pare nici un fel de act de eroism, dimpotrivă!

Ca şi cum un şofer beat care derapează, în ultimul moment reuşeşte să-şi îndrepte maşina spre un copac ca să nu intre în mulţime. Moare. Rămâne totuşi vinovat de producerea accidentului.

Ştirea de aici

Din ciclul “ca să avem o ocupaţie, cumpărăm mai scump şi vindem mai ieftin” a apărut şi reclama următoare:

Un fel de “foaie verde băţ/n-ai de lucru fă-ţi” Adică Maria, din lipsă de clienţi şi de ocupaţie, s-a apucat de Forex (ştiţi voi, ăla pe care tranzacţionezi uşor “monede ale unor ţări de care nici nu ai auzit”, după cum spune o altă reclamă). Acum nu are decât să aducă 3500 de euroi de acasă. Logic, nu?

Spun asta cu mâna pe inimă! Adică ia gândiţi-vă cum ar fi reacţionat înainte de ’89. Cu ce mânie proletară i-ar fi bumbăcit pe băieţii ăia, de recunoşteau şi că sunt mistreţi! Trafic le trebuie? Ia uitaţi-vă la ei:

Dacă mai există puţin spirit civic în oraşu’ ăsta, ar trebui preluat clipul ăsta până la refuz şi băgat pe gât autorităţilor!

Via Orădeanul.

Mare e netu’ Doamne! Şi multe ţi-e dat să vezi hoinărindu-l! Dintre cele Ţ conturi de Facebook cu numele “Oradea Mare”, ieri unul a hotărât că e timpul să-şi declare statusul marital:

Să vedem cine o curtează…

Că tot vine sfârşitul de săptămână, scot de la naftalină un articol pe care îl scrisesem luni (la nervi), cu modificările şi cenzurile cuvenite după ce am numărat de câteva ori până la 1000 şi înapoi.

Sfârşitul de săptămână ar trebui să fie relaxant şi liniştit, ca o recompensă după o săptămână de alergături şi agitaţie. Week-end-ul trecut, până la un punct, a fost. Punctul acela s-a întâmplat să fie duminică diiiiis de dimineaţă. Mai exact pe la ora 5:30, când un taximetrist imbecil opreşte în faţa geamului de la dormitor, care din motive de căldură excesivă era laaaaarg deschis. Drept pentru care am auzit de câteva ori toată gama de cărnuri şi acţiuni erotice pe care le scotea individul pe post de interjecţii, împreună cu tovarăşul său de discuţie. Logic, totul se făcea la un nivel sonor demn de o conversaţie într-un mediu înalt poluat fonic, gen circuit de Formula1.

Rezist eu cît rezist, dar într-un final mă trezesc şi fac ce orice om normal ar face: scot capul pe geam şi ÎI ROG pe vorbăreţi să se mute o idee mai încolo, unde nu am geam şi implicit nu sunt deranjat de nivelul sonor al discuţiilor, mai ales că e ora 5. “E şase!” mi-a replicat imberbul vizitiu motorizat, aruncându-mi cuvintele ca un fel de ocară peste umăr, fără măcar să se uite înspre mine. “Poate vrei să dau la maxim staţia” a continuat în acelaşi stil. După ce rezistasem eroic aproape 45 de minute (abia atunci am văzut că într-adevăr trecuse ora 6), replica boului m-a făcut să-mi ies instant din fire şi să-i răspund şi eu obraznic: “Al cui eşti tu, că şmecher te-a făcut?”

Din acel moment, birjarul din el s-a dezlănţuit, fără să mi se adreseze direct, dar ridicând tonul discuţiei şi mai tare, ca să “îmi arate el” că nu am ce să-i fac. Printre altele auzeam cum sunt un nesimţit că nu las oamenii în pace să discute în voie, că e libertate şi face ce vrea şi multe alte chestii minunate augumentate din plin cu epitete şi organe lesne de ghicit, dovedind încă odată (dacă mai era cazul) că astea erau cuvintele de bază ale vocabularului său.

După încă 5 minute de parlamentări cu interlocutorul său, se urcă în maşină şi urlă să-l aud din partea cealaltă a oraşului: “Sunaţi la 112 şi spuneţi că City 138 cu numărul BH 49 BGM!” Toate astea se întâmplau în timp ce îşi “încălzea” motorul turându-l la maxim. Am ieşit pe balcon şi l-am anunţat că mi-am notat, iar ca bonus am reţinut şi bulina – 404 – aşa, ca fapt divers, ca să fiu sigur pe cine reclam, iar dacă se va trezi fără ea să nu se minuneze prea tare. A plecat în trombă, cu scârţâit de roţi şi motor turat (bietu’ motor cred că mai avea puţin şi scuipa pistoanele prin capotă), că deh! el are ultimul cuvânt.

De ce am scris despre incident? Păi… dacă veţi auzi la ştiri zilele astea că “în Oradea, pe strada Fagurelui, un taximetrist a fost nenorocit în bătaie de un dement” să ştiţi că eu am fost. Pe de altă parte, poate cineva de la Poliţie sau Primărie citeşte, poate îi face un pustiu de bine imbecilului şi îl lasă pieton şi fără bulina de taxi.

Deci atenţie la mine: City 138, cu bulina 404!

Dacă tot s-a deschis Kaufland în Oradea, mi-am zis că merită macar o vizită. Am pornit cu inima îndoită şi fără prea multe aşteptări (cel puţin după experienţa numită Billa). Ei bine, m-am înşelat amarnic. Am găsit organizare tipic germană, corectă, exact cum am văzut şi în magazinele similare din vest. Produse multe şi diverse, încât m-am cam Read the rest of this entry »

Inceput de saptamana:

Cred ca incep sa am o obsesie… E vorba de acelasi obiectiv turistic de mare interes al Oradiei. Cred ca in curand isi va face loc pe stema orasului.

Ar mai putea fi incadrat si la categoria “cheap tuning”: un Opel Kadett din 1900-toamna cu fata de …. cine stie ce Read the rest of this entry »

Nesimţirea e mare pe plaiurile mioritice. Şcoala de şoferi dă enorm de multe rebuturi…. Cel puţin direct proporţional cu nesimţirea românească. Aveţi alăturat un exemplu de Read the rest of this entry »

O ştire vine azi să îmi însenineze ziua: o echipă de programatori din Estonia a făcut o aplicaţie pentru Android numită foarte sugestiv BribeSpot, prin care se poate raporta unde, cum şi cât ai dat tu sau alţii mită. Totul se reflectă ulterior într-o hartă Google Map. Partea faină de tot e că poţi face raportările ca anonim, drept pentru care mă aştept ca românii, mari amatori de anonimat să înceapă să contribuie la modul foarte serios la respectiva hartă a mitei. Mă aştept chiar ca în scurt timp România să îşi adjudece titlul de “cea mai coruptă ţară din Univers“. Interesant ar fi de totalizat sumele, măcar să ne facem o idee despre ce sume se vehiculează raportat la PIB.

Partea mai puţin faină e că poate oricine raporta orice, chiar poate inventa nişte situaţii, de pe urma cărora unii funcţionari publici ar putea fi traşi la răspundere sau chiar concediaţi (că tot permite noul Cod al Muncii) pe nedrept. Nu că aş ţine partea funcţionarilor publici, dar sunt şi oameni corecţi printre ei.

Aşadar facem o reclamaţie, o semnăm şi o dăm anonimă… vorba lu’ conu Iancu.

Sursele: aici şi aici

… revin cu câteva imagini din “dulşele târg al Ieşilor”. Sărind peste faptul că-mi place la nebunie felul în care majoritatea ieşenilor trece de la vorbirea cu accent specific la vorbirea literară, fantezia locului mă înviorează de câte ori ajung în acest oraş. Imaginile vorbesc de la sine.

Cred că toată lumea ţine minte reportajul în care se relata despre femeia care a fost muşcată de o haită de câini vagabonzi în curtea fostului sediu ADP al sectorului 5. Ei bine, femeia a murit în urma rănilor multiple şi deosebit de grave, în ciuda eforturilor medicilor.
Problema pe care vreau să o ridic este alta. Şi eu ca şi mulţi alţii am fost tentat în primă fază să mă întreb “ce căuta acolo?”. În reportajul de la ProTV apare şi o primă supoziţie a redactorilor bazată pe o altă supoziţie a unei păreriste ce se afla în zonă: “se pare că femeia sărise gardul ca să fure fier vechi”. La această opinie, prima reacţie a fost ca a imensei majorităţi a românilor: “aşa-i trebuie dacă fură!” Mă întreb care era reacţia (repet, atât a mea cât şi a celorlalţi 99% dintre români) dacă aflam de la bun început că femeia era în timpul serviciului. După câteva momente de reflecţie (atunci, după difuzarea ştirii) mi-am dat seama că fac o greşeală imensă aplicând dubla măsură, pentru că nu am făcut decât să discriminez în mintea mea omul cinstit de hoţ. Posibilul hoţ. Chiar dacă ar fi fost un hoţ la furat de fier vechi (nu mai contează motivele care împing pe cineva să fure fier vechi) tot suntem în prezenţa unei drame umane. Pentru că ar fi vorba de un om care ar primi mai mult decât o pedeapsă pentru fapta sa. Să fii sfârtecat până la os de către o haită de câini nu e o pedeapsă, iar cine mă contrazice nu ştie ce înseamnă să fii muşcat de un câine. În acest caz, simpla aruncare a cuvântului “hoţ” sau a verbului “a fura” nu a făcut decât să legitimeze oarecum în mintea unora (recunosc pentru a mia-suta oară că am făcut aceeaşi greşeală) carnagiul ce a urmat şi suferinţa femeii. Dar adevărul care trebuia subliniat indiferent de circumstanţe este că avem oraşe invadate la propriu de către haitele de câini fără stăpân, care pe străzi fiind de câteva generaţii au ajuns să se sălbăticească.

Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce “fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.

Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.

Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.

P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?

Nu cred că există ceva pe lume mai detestat de către un bărbat decât mersul la MALL cu o femeie. După maxim 20 de minute vine ideea salvatoare: “draga mea, mergi tu prin magazine şi când termini mă găseşti la o cafea/bere la barul X”. Răspunsul vine prompt: “OK dragă! Dacă găsesc ceva drăguţ te sun să vii să vezi dacă-ţi place.”

După câteva minute de relaxare la cafea, sună telefonul: “Dragă, am găsit ceva drăguţ….”

A demonstrat-o înca odată (dacă mai era necesar) MTV România, parte a Media Pro. Astfel, ceea ce începuse ca o glumă din partea câtorva bloggeri a devenit o luptă între o parte dintre utilizatorii internetului din România şi maşinăria de marketing a Media Pro.

Să prezint faptele. Timp de o lună vizitatorii sitului MTV România puteau să voteze pentru a alege “cel mai tare hit al ultimilor 15 ani“. Melodie românească bineînţeles. Între piesele uploadate s-a strecurat (din greşeală sau la mişto) şi piesa “Dozatorul” compusă şi interpretată de DJ Boroş. Drept să recunosc, nu am auzit-o niciodată până la acest concurs, la fel cu nu am auzit niciodată de DJ Boroş. Dintre toate propunerile fiind cea mai proastă piesă, a aprins în cineva scânteia de revoltă faţă de muzica difuzată de franciza românească a reputatului post de televiziune occidental MTV. Şi a început “rivoluţia”. Scânteia aprinsă de UtopiaBalcanica s-a extins treptat şi la alţi bloggeri, care i-au dat amploarea unui incendiu. S-au aprins pe rând (nu neapărat în ordinea asta) Ovi Sirb, Denisuca, Ovidiu Eftimie, RezistentaUrbana, DailyCotcodac, Morom3t3, SkyLovers, Romanika.eu, FurtDeCurent, DumneZERO, Webcomics, ARHI, DeCeBlog şi mulţi, mulţi alţii pe care nu i-am urmărit. Votul părea să dea un câştigător clar în piesa “Dozatorul”, mai ales că pe la jumătatea concursului avea dublul numărului de voturi faţă de contracandidat (Voltaj – “20″). Până în ultima zi de concurs (30 noiembrie, ora 23:59 conform regulamentului postat de MTV România) “Dozatorul” conducea. Cum s-au schimbat liderii puteţi vedea pe Contrasens. Interesant este că dacă DJ Boroş creştea încet dar constant, Voltajul creştea în salturi (între 20 şi 50 de voturi deodată). Miezul nopţii a prins Voltajul pe primul loc cu fix 110 voturi avans, unde doar cu o oră înainte era condus cu mai mult de 100 de voturi. În ultimele ore de votare s-au încins Twitter-ul şi Facebook-ul. Dacă îndemnurile erau clare spre “Dozator”, nimeni nu a sesizat să existe o mobilizare similară pentru Voltaj. Nici una din piesele clasate de la locul 3 în jos nu au înregistrat creşteri semnificative care să indice vre-o implicare.

La câteva minute după încetarea oficială a votului apare pagina următoare:

Vă rog să remarcaţi numărul de voturi strânse de Voltaj. Nu, nu e codat. Pur şi simplu pagina a fost scrisă cu ceva vreme înainte, neştiindu-se cu ce număr de voturi va castiga Voltaj. Dar se ştia că va câştiga. Felicitări, aţi asistat la un exemplu clasic de furt a unui concurs, după principiul “concursul se ţine joi, dar postu-i ocupat de marţi”.

Eu propun şi numărarea voturilor contra. S-ar schimba automat câştigătorul.

Motivele.  Pentru cine nu ştia, 1 decembrie 1996 este ziua lansării primului album Voltaj, ce se numea “Pericol de moarte”. Aşa că era de-a dreptul imposibil ca după 14 ani, o formaţie sub contract cu Media Pro, să nu câştige “simbolic” un concurs de hituri româneşti ale ultimilor 15 ani (de ce nu 20?).

Morala. Întotdeauna ei vor putea fura mai mult decât putem noi vota!

P.S. ProFM a dovedit că sloganul i se potriveşte ca o manăuşă: “The Hit Factory”. Aşteptăm deci un nou album (aniversar) Voltaj, care să rupă topurile.