aNDRIIpOPA's blog

Ca tot sunt eu impotriva noilor impozite sau a impozitelor marite, vin cu o idee geniala: introducerea in nomenclatorul de meserii a ocupatiei de … dama de companie (ca sa nu zic curva), drept pentru care curvele fetitele ar plati legal impozite. Macar ala de 16%.

Stiu ca o sa ma luati la suturi ca biserica ortodoxa e impotriva ideii, dar ea, biserica, poate fi impotriva oricarei idei de taxare (si a oricarei idei de progres in general) numai si numai dupa ce isi plateste toate impozitele pe terenuri, cladiri si afaceri, dupa ce ajuta toti batranii si nevoiasii, dupa ce ofera educatie gratuita si neconditionata tuturor copiilor orfani. Pana atunci se afla in situatia damelor de mai sus: presteaza si nu plateste.

Articolul de vineri legat de placutele bilingve si dorinta de AUTONOMIE dupa modelul Kosovo (adica INDEPENDENTA), a reusit sa nasca destule polemici pro si contra autonomiei pe criterii etnice, desi nu asta imi statea in intentie. Totusi iata ca la capitolul “asa da”, vreau sa arat ca se poate ca placutele bilingve sa respecte numele proprii, asa cum ar fi si normal:

Unele se sterg altele nu. Unele pot face victime, altele doar neplaceri. Unele dor, altele doar ne enerveaza.

Cea pe care am vazut-o eu de cateva zile (si de care primaria nu s-a ocupat, ca de! ei stau la birou nu circula) e lasata de vre-un chefliu (poate mai multi) care nu a incaput de oglinda de trafic de la intersectia strazii Mihai Viteazul cu Independentei, langa parcul 1 Decembrie. Partea proasta e ca nu ai cum sa vezi tramvaiele care vin din stanga (dinspre centru) decat daca iesi bine pe linii, caz in care risti sa fii si lovit de respectivele mijloace de transport.

Dupa ce s-a recunoscut de catre Curtea Internationala de Justitie legalitatea autonomiei Kosovo-ului, unii de pe la noi se intreaba de ce nu ar proceda intocmai. Ca urmare reactiile nu intarzie sa apara, dar raul e deja facut.

Oricum politicienii care mor de grija revizionismului au mai facut un pas mic la Oradea. Dupa schimbarea numelui strazii din “Craiovei” in “Jean Calvin”, a urmat si “personalizarea” pe intelesul alegatorilor lor, dupa cum se vede si in imaginea de mai jos.

Tin sa le atrag atentia ca dl. Jean Calvin e francez, iar numele lui este (destul de logic de altfel) frantuzesc. Deci il cheama Jean Calvin si nu Kalvin Janos! S-a inteles, da? Inteleg (pana la un punct) bilingvismul in inscriptiile publice, dar parca s-a mers prea departe.

Inca ma intreb daca am facut bine ca m-am lasat de fumat. Bine, faptul ca am lasat deoparte tigara e o chestie sanatoasa prin simplul fapt ca nu mai inhalez direct gudron, nicotina si alte substante nocive. Dar… de la momentul T0 = 15 martie, m-am ingrasat cu nici mai m ult nici mai putin de 6 kilograme. And still counting…

Asa ca intrebarea ramane: e bine sau nu ca m-am lasat de fumat?

După cum aţi putut observa de ceva vreme, în dreapta blogului apare un sondaj legat de pedepse aplicabile managerilor instituţiilor publice, care cheltuie bănuţii din impozitele noastre. În urma sesizărilor (vezi comentariul lui Teo) şi a reclamaţiilor primite pe mail şi messenger, declar deschis sezonul la stabilire de pedepse pentru aceşti manageri care cheltuie bujetul în mod defectuos. Las imaginaţia fiecăruia să zburde liber şi promit să nu şterg absolut nici un comentariu (poate aşa vor comenta şi cei deprinşi până acum să trimită mailuri).

P.S. Cu cele mai crâncene pedepse vom face împreună un top ce va fi publicat ulterior. Mă gândesc să şi fac rost de un sponsor care să ofere un premiu celui mai creativ “judecător”.

Mai în glumă, mai în serios, catalogăm România ca fiind o ţară bananieră. Departe de adevăr. România e o ţară pruniferă sau corcoduşieră. Mai bine spus ERA! Am ajuns de râsul curcilor! Ia uite aici, prune uscate import Argentina.

În curând vom importa şi pălinca, salamul de Sibiu, puii de Crevedia. Iar ca moţ, costumele populare maramureşene şi articolele de artizanat din Corund vor fi “made in China”.

Ideal ar fi să importăm o clasă politică. Din Germania.

Îmi cer mii de scuze celor ce îmi citesc blogul (da, ăia 2 sau 3 ) pentru că nu am mai scris. Motive am cu ghiotura, dar să încep cu începutul.

În primul rând mulţumesc celor ce m-au sunat să mă îndrume să fac rost de Flixotide (până la urmă am călcat-o pe Melinda de o vizită ca să o uşurez de cele două fiole pe care le avea). Tot ea a fost cea care a reuşit să dea de o urmă pentru medicamentul “minune” care lipseşte din farmaciile de pretutindeni (în disperare de cauză am fost şi în Ungaria, dar nici acolo nu este). Mulţumesc şi lui Teo (cel cu THEOriile), care a dat şfoară prin ţară, d’aici şi până în Italia. Nu mai vorbesc de colegii care stăteau călare pe telefoane să prindă un fir sau o fiolă de Flixotide. Le mulţumesc şi lor călduros prin mediul virtual, dacă prin viu grai nu am apucat de fiecare dată. Oricum am învăţat cu toţii ceva util: dacă te pui să cauţi pe paginile web ale lanţurilor de farmacii, ai şanse să găseşti unitatea la care se află medicamentul ce-ţi lipseşte şi să suni după el, fie să ţi-l trimită, fie să îl expedieze către cea mai apropiată de tine farmacie din lanţ.

Acuma urmează să-mi cer scuze faţe de cei care au citit articolul în care spuneam de întoarcerea la Evul Mediu: dintr-o eroare de judecată, aveam senzaţia că me îndreptăm spre evul mediu, dar din nefericire am ajuns şi chiar am depăşit de ceva vreme acea perioadă, îndreptându-ne cu paşi repezi spre Epoca Pietrei. Să mă explic: după alergia Andreei, cum sistemul ei imunitar e dat peste cap, a mai făcut şi o enterocolită (zice-se că ar fi virală…) ceea ce a însemnat joi încă o excursie-fulger la urgenţă, la spitalul de copii Read the rest of this entry »

Se ia o seară liniştită de vară. De week-end dacă se poate. Totul decurge liniştit, iar după lăsarea întunericului se încălzeşte şi apa pentru duş. Pe aragaz bineînţeles, că doar suntem în mileniul III şi vrem să fim eco, adică să ardem gaz acasă, nu păcură la CET. Vine ora de somn şi încep şi necazurile. Copilul începe să-ţi tuşească. Te gândeşti că a stat prea mult în fum cât ai făcut grătarele şi te iei în gând la înjurături. Dar nu, pentru că pe măsură ce trece timpul tuşeşte tot mai rău, iar într-un final vomită de la atâta tuse. Zici că nu-i nimic, schimbi aşternuturile şi Read the rest of this entry »

Si asta in plin mileniu 3. Intr-o tara ce se pretinde europeana, intr-un oras ce se pretinde putin mai burghez decat restu’ lumii. Probabil retraim momentele de glorie ale burgheziei evului mediu, cand spalatul mai des de odata pe an era o jignire si un motiv intemeiat de a lipsi din societate.
Dupa atata amar de vreme plus inca 20 de ani de la caderea regimului de trista si foarte economicoasa amintire, Oradea nu are, intr-unul din cartierele sale, elementara apa calda. E vorba despre Iosia. Si asta se intampla Read the rest of this entry »