• Nici Miliţia nu mai e ce a fost…

      0 comments

    Spun asta cu mâna pe inimă! Adică ia gândiţi-vă cum ar fi reacţionat înainte de ’89. Cu ce mânie proletară i-ar fi bumbăcit pe băieţii ăia, de recunoşteau şi că sunt mistreţi! Trafic le trebuie? Ia uitaţi-vă la ei:

    Dacă mai există puţin spirit civic în oraşu’ ăsta, ar trebui preluat clipul ăsta până la refuz şi băgat pe gât autorităţilor!

     

    Via Orădeanul.

  • URAAAAA!!! Economicul în casă nouă!

      2 comments

    Ca un veritabil alumn ce mă aflu, salut cu multă bucurie inaugurarea noului sediu al Grupului Şcolar Economic “Partenie Cosma” (Liceul Economic, pentru absolvenţii mai vechi decât mine)! Nu pot să nu fiu fericit că în cele din urmă s-a reuşit construirea unei noi case pentru această şcoală de prestigiu a învăţământului bihorean, mai ales după pribegia la care a fost supusă în ultimii ani în urma retrocedării clădirii de pe strada Orşovei (actualmente str. Partenie Cosma).

    Noul an şcolar în casă nouă – nici că se putea mai bine!

    Mulţi dintre voi se vor mira de ce atâta bucurie pe capul meu, dar haideţi să vedeţi: sora mai mare a mamei mele a absolvit acest liceu, fiind admisă în chiar primul an de la înfiinţare; mama mea l-a absolvit câţiva ani mai târziu, iar eu l-am absolvit în 1994. Aşadar se poate spune că avem tradiţie îndelungată la această şcoală. La fel cum rudele din partea tatălui meu au tradiţie în liceul “Emanuil Gojdu“. Şi când te gândeşti că celor două personalităţi li s-au întâlnit destinele…

    Nu pot decât să felicit autorităţile, care au făcut tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor noii clădiri. Şi vecinătatea ei onorează:  Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai“.

    Aici găsiţi şi pagina oficială a colegiului economic.

  • Vernisajul expozitiei „ orăşel-städtle” de Gabriel Miloia

      0 comments

    Miercuri, 14 septembrie de la ora 19:00 va avea loc la Galeria Visual Kontakt (str.Albacului nr.54 Oradea) vernisajul expozitiei „orăşel-städtle” de Gabriel Miloia. Iată cum este caracterizată aceasta:

    conform dex, regie este „concepţia interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocurilor actorilor şi a montării unui spectacol de teatru, decinema, de operă etc.” ne-am obişnuit cu regizorul care face repetiţii cu ansamblul său. orăşelul ar dori să ştie mai multe, să pună întrebări. de exemplu: se poate face regie în afara teatrului? în desen? şi dacă se poate? cu cine lucrează un regizor care nu are nevoie de actori? şi dacă ar fi mai mulţi regizori? şi dacă nu s-ar cunoaşte între ei?

    sunt întrebări care mă sâcâie, iar orăşelul e încercarea de a le găsi răspuns. cunoaştem multe despre arta actorului, dar când trebuie să ne închipuim arta regizorului, imaginile care ne vin în minte sunt mai puţin spectaculoase. când actorii se plictisesc, improvizează, fac prostii, se imită între ei, doar să se amuze. asta o pot face şi regizorii. şi astfel, regia ni se arată într-o lumină pe care nu am fi bănuit-o niciodată. astăzi în desen şi construcţii.

    există două ţări care mi-au marcat viaţa. prima e românia, unde m-am născut şi am crescut. a doua e germania, unde am studiat şi mi-am găsit direcţia. sunt două lumi complet diferite, cu oameni care au dorinţe, speranţe, spaime şi aptitudini diferite. iar între ele stăm eu şi orăşelul pe care l-au construit împreună. lucrarea mea e un dar făcut celor două, cu recunoştiinţă.

    Detalii pe situl galeriei: www.visualkontakt.ro

  • Singurică, singurică?…

      3 comments

    Mare e netu’ Doamne! Şi multe ţi-e dat să vezi hoinărindu-l! Dintre cele Ţ conturi de Facebook cu numele “Oradea Mare”, ieri unul a hotărât că e timpul să-şi declare statusul marital:

    Să vedem cine o curtează…

  • #OradeaNoastră – un proiect de succes

      10 comments

    Aflat la prima ediţie (sper), proiectul #OradeaNoastră a fost foarte bine primit de blogosfera orădeană. Mulţi au fost surprinşi să afle că de fapt nu ştiu mai nimic despre istoria oraşului (vorbesc la persoana a doua, pentru că din nefericire nu am putut participa personal, decât prin ochii şi descrierile celor ce au fost).

    Turul a cuprins câteva dintre clădirile istorice emblematice ale oraşului, pe lângă care deseori trecem nepăsători sau cel mult uşor miraţi că mai stau în picioare, fără să ştim absolut nimic despre trecutul lor şi despre istoria ce o cunosc zidurile tăcute. Pentru savoare, ghidul a fost unul amator dar foarte mare iubitor de istorie locală (deşi a fost o EA, termenul este tot “ghid”). Pe tot parcursul zilei, unii dintre participanţi trimiteau twitt-uri cu hastag-ul #OradeaNoastra. Orădeanul a pus şi o fotografie de grup cu participanţii.

    Hai să vedem cum şi-au redescoperit oraşul:

    Cristi Ursuţ

    Ioana Ştef

    Orădeanul Laurenţiu

    Lilişor

    Dani-Hellgaming

    Dan-Marius

    Ciprian TheFUA (ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, dar nu cel de pe urmă)

    (Later edit: au mai scris Bogdan Pater şi Designerul)

    De la acelaşi TheFUA vine şi filmul care urmează, ce prezintă succint cîteva dintre locaţiile vizitate:

    Este că Oradea e cel mai frumos oraş din România? Dacă nu sunteţi de acord, atunci haideţi să îl facem să fie!

    Dacă mai aveţi nevoie de câteva informaţii despre istoria oraşului le puteţi găsi pe OradeaMea.com. Enjoy!

    Sper doar că acest tur va deveni un obicei. Şi mai sper că la următoarele să pot participa…

  • Săptămâna filmelor la Oradea! 3 evenimente speciale!

      1 comment

    După cum spuneam, din 30 august (adică de azi) şi până pe 4 septembrie, începe seria “documentarelor pe Corso“, la terasa Lactobar Retro Bistro. Este vorba despre 10 filme documentare (câte două pe seară, începând cu ora 21:00) premiate la festivaluri europene de profil. Condiţia pentru a “gusta” respectivele documentare este consumaţie de minim 50 de lei la Lactobar.

    Dar… săptămâna mai are evenimente de acelaşi gen, este vorba despre BuSho International Short Film Festival Oradea aflat la cea de-a şaptea ediţie, dar şi de Caravana Filmelor TIFF la Oradea!

    Iată desfăşurarea evenimentelor şi filmele ce ne vor delecta toată săptămâna:

    1. Documentare pe Corso

    Bee Moldovan/ Albinele moldoveneşti
    Regie: Valeriu Şova, Sergiu Cumatrenco
    Moldova, 2010, 57 min.
    O familie de albine din Republica Moldova lucrează peste hotarele ţării, la fel ca personajele acestui film, care au pornit în căutarea nectarului la Paris…

    On the road / Pe drum
    Regie: Maciej Adamek
    Polonia, 2005, 30 min.
    Regizorul surprinde călătoria unui cumplu de vagabonzi, Josef şi Basia, în căutarea unui cămin. Totodată, filmul relevă lumea lor interioară, visele şi speranţele într-o viaţă mai bună.

    Going for Green: Britain’s 2012 Dream
    Documentar comisionat de Foreign and Commonwealth Office al Regatului Marii Britanii
    Marea Britanie, 2011, 52 min.
    Documentarul tratează subiectul construcţiei Parcului Olimpic din Londra pe baza principiilor de protejare a mediului şi de conservare a resurselor, combinând inovaţia şi creativitatea constructorilor britanici cu proiectul care vizează crearea unui parc de ultimă generaţie.

    Journey of a Red fridge / Calatoria unui frigider rosu
    Regie: Lucian Muntean, Nataša Stanković
    Serbia, 2007, 52 min.
    Călătoria unui frigider roşu spune extraordinara povestea unui baiat din Nepal care e nevoit să lucreze pentru a-şi plăti studiile. Hari Rai are 17 ani şi de 3 ani este hamal. El cară diverse lucruri de la o destinaţia la alta. Ultima sa muncă este de a căra un frigider roşu din vârful muntelui până în cel mai apropiat oraş. Regizorul îl însoţeşte pe Hari Rai în această călătorie descoperind viaţa acestuia, gândurile şi speranţele lui, precum şi peisajele fascinate ale munţilor Himalaya.

    Beats of Freedom
    Regie: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota
    Polonia, 2010, 75 min.
    Beats of Freedom este o incursiune în istoria muzicii rock din Polonia, din perioada comunistă. Când toate aspectele vieţii erau controlate de regim, muzica rock devine un simbol al libertăţii. Filmul include imagini de la festivalul de la Jarocin, unicul din întregul bloc comunist, istoriile diverşilor muzicieni polonezi din acea perioadă si, cel mai important, muzica lor.

    The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii
    Regie: Tereza Reichova
    Cehia, 2009, 62 min.
    17 noiembrie 2008, Litvinov, Republica Ceha. Demonstraţia Partidului Muncitorilor este urmată de o antidemonstraţie a populaţiei de etnie romă. În cele din urma, localnicii se alătură demonstranţilor de dreapta împotriva romilor. Regizoarea invită participanţii părţilor implicate să confrunte declaraţiile cu imaginile filmate, în speranţa clarificării adevărului.

    Über Wasser / Despre apă
    Regie: Udo Maurer
    Austria, 2007, 82 min.
    Fără ea nu există viață. Iar dacă e prea multă, produce catastrofe. Este vorba despre apă. Filmul regizorului austriac Udo Maurer explorează, într-o manieră artistică și captivantă, importanța existențială a apei, în secolul XXI, pentru locuitorii din Nairobi, Kazakhstan și Bangladeș. Filmul cucerește prin imagini deosebite, coloana sonoră singulară și mesaj.

    I am a Monument to Myself / Sunt monumentul meu
    Regie: Dmytro Tiazhlov
    Ucraina, 2009, 58 min.
    Personajul acestui film, Evgeny Hvatov, are o pasiune ciudată şi o misiune socială importantă. Din copilărie, Hvatov a fost fascinat de cimitire, iar ca adult a construit mai mult de 100 de monumente. Regizorul urmăreşte felul cum Hvatov ridică monumente soldaţilor germani ucişi în lupte, ca un semn al reconcilierii şi memorării istoriei.

    Inokinya / Călugăriţa
    Regie: Galina Adamovich
    Belarus, 2010, 56 min.
    Irina Denisova este una din personalităţile scenei muzicale din Minsk. După o serie de evenimente tragice, Irina îşi găseşte sensul vieţii în mănăstire, alături de Dumnezeu, devenind călugăriţă. Filmul surprinde noua viaţă a Irinei, trăirile ei, dar şi unica pasiune rămasă din viaţa precedentă – muzica.
    Marcela / Marcela
    Regie: Helena Trestikova
    Cehia, 2006, 82 min.
    Timp de 26 de ani, regizoarea Helena Trestikova a urmărit viaţa Marcelei, o femeie simplă din Cehia. Alături de Marcela, spectatorul trăieşte evenimentele tragice care îi marchează existenţa. După divorţ, moartea fiicei sale Ivanca şi o tentativă de suicid, Marcela îşi regăseşte puterea de a trăi pentru fiul său cu nevoi speciale.

    2. BuSho International Short Film Festival Oradea (ediţia a 7-a)

    De mâine, 31 august, începe şi BuSho, festival internaţional de film scurt, aflat la cea de-a şaptea ediţie, ce va avea loc la cinematograful “Libertatea” până în data de 2 septembrie. Fiind vorba de filme scurte, proiecţiile vor avea loc sub forma unor “blocuri” sau “pachete” de filme astfel:

    Miercuri 31.08

     De la ora 14:45, bloc de 1 oră2B(FI), The Bench(FR), BinDay(GB), The Cautionary Tale Of The Two Wheeled Machinery(HU) animatie, Cyclops(ES), The Idiot(BE), Duel Over A Lollipop(ES)
    De la ora 16:00, bloc de 1 oră: American Gun(GB), Fatum!(ES), An Interrupted Story(GB) animatie, In My Prison(IT), Coming Soon(HU) experimental, The Palace(NL), Brides Of Desire(GB)
    De la ora 17:15, bloc de 1 oră: A Well Gnome Fugitiver(US), Silent River(DE,RO), Chess !(HU) animatie, Charles,Your Hangover(US), When you run(ES), Where Is Your Head (BG)
    De la ora 18:30, bloc de 1 oră: 108.1 FM Radio(IT), Lucille(ES), Black & White Rule(IL), Lady Windermere(GB), Ariadne’s thread(HU, RO) animatie, Night Shift(ES)
    De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Grey Foxes(DE), Ámár(ES) animatie, Rice(SG), The Australian Dollar Washes Clean(AU), The Butcher’s Pocket Radio(HU) experimental, Picnic(ES)
    De la ora 21:00, bloc de 1 oră: Flock(ES), Birdboy(ES) animatie, Grounded(PT), Narration(US), track32(HU) experimental, The Drum(EE)

    Joi 01.09

    De la ora 14:45, bloc de 1 oră: Raju(DE), Shadows(PT), Dreaming a whole life(ES) animatie, The Kiss(GB), Touch(FI), Zenith(HU) experimental
    De la ora 16:00, bloc de 1 oră: 1000 Grams(DE), Video print(AT) experimental, Dolls Factory(ES), I Hate Musicals!-The Musical(IE), Change(HU) animatie, Regeneration(ES)
    De la ora 17:15, bloc de 1 oră: 5th Stage(GB) experimental, The screamers(ES), The Last Picture(HU), Esterhazy(PL) animatie, Gilles Corporation(FR), I want to spend the rest of my life with you(ES)
    De la ora 18:30, bloc de 1 oră: I Dream of Hope(IN), DIN 16951(DE) experimental, The Great Race(ES), My Fear(BR) animatie, The Little Theater(US), Forest(HU)
    De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Winners and Losers(TR) experimental, Tramp(HU), Hairpin(AU), Body Memory(EE) animatie, The Rope(ES), Along the wire(BG)
    De la ora 21:00, bloc de 1 oră: White(IL), Lost(ES), White Hair(GB) animatie, Praline(HU), We, time machines(ES), My Apologies(CA) experimental

    Vineri 02.09

    De la ora 12:00, bloc de 1 oră: A Short Film(US), Touch(HU) animatie, Garlic soup(HU), Deafness(UA), The Runaway(ES) experimental, The Twin Girls Of Sunset Street(ES) animatie, Vite Ma Non Troppo(ES)
    De la ora 13:15, bloc de 1 oră: Finale(HU), Missing the Target(IT) experimental, It’s Natural To Be Afraid(GB), The circular glance(ES), Paths of Hate(PL) animatie, The Philosopher(FR)
    De la ora 14:30, bloc de 1oră: Retep(NL) experimental, Steam is Steam(CA), Out of Erasers(SE, DK), Something Blue(HU), Written in pencil(IL) animatie, Zombiefication(AT).

     

    3. Caravana Filmelor TIFF la Oradea

    Caravana Filmelor TIFF continuă seria de proiecţii de excepţie și la Oradea în perioada 2-4 septembrie la acelaşi cinema Libertatea. Astfel, printre filmele ce vor rula se numără Drumul de întoarcere (2010, r. Peter Weir), care îl aduce pe actorul Dragoş Bucur în faţa publicului din România, într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa. El joacă alături de actori precum Ed Harris, Collin Farrell sau Saoirse Ronan în cea mai recentă peliculă semnată Peter Weir (regizorul unor filme precum The Truman Show, Dead Poets Society sau Master and Commander), Eu sunt dragostea (Italia, 2009, r. Luca Guadagnino), un film foarte apreciat de critica internaţională, nominalizat la Globurile de Aur şi Premiile BAFTA 2011 pentru Cel mai bun film străin, sau Ursul, în regia lui Dan Chişu, commedia anului 2011.
    Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de mare anvergură, Operation Kino/ Caravana Filmelor TIFF, împreună cu Festivalurile de film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul, proiect sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene.
    Caravana Filmelor TIFF este principalul proiect din campania naţională demarată de APFR încă din 2009, cu scopul de a re-atrage publicul român către cinema, de a oferi cinefililor evenimente speciale de 2-3 zile, în care se proiectează filme de succes din ţările UE şi non-UE, cele mai noi titluri de film românesc, filme de artă, dar şi filme de public, oferind celor prezenţi o atmosferă unică de festival.
    În decursul celor 2 ediţii de succes ale proiectului Caravana Filmelor TIFF, publicul s-a dovedit extrem de receptiv la iniţiativa APFR. În 2010, peste 15 000 de spectatori au ales să se bucure de filmele prezentate în Caravană.
    Programul și filmele ce vor rula:

    Vineri 02.09

    16:00 127 DE ORE / 127 HOURS
    Regia: Danny Boyle
    SUA, Marea Britanie, 2010
    Cu: James Franco, Lizzy Caplan, Kate Mara
    Durata: 97 min
    127 DE ORE este povestea adevărată a remarcabilei aventuri a alpinistului Aron Ralston (James Franco) pentru a se salva după ce un bolovan a căzut şi i-a zdrobit braţul şi îl blochează într-o fantă izolată dintr-un canion din Utah. Pe întreaga durată a călătoriei sale, Ralston îşi aminteşte prieteni, iubite (Clémence Poésy), familie şi pe cele două excursioniste (Amber Tamblyn şi Kate Mara) pe care le-a cunoscut înainte de accident. Pe durata următoarelor 5 zile, Ralston se luptă cu natura şi cu proprii demoni pentru a descoperi în cele din urmă că are curajul şi ceea ce este necesar pentru a se scoate indiferent de metodă, să coboare peretele de 20 de metri şi să meargă pe jos peste 13 kilometri înainte de a fi salvat în cele din urmă. Povestit cu o structură narativă dinamică, 127 DE ORE este o poveste viscerală şi palpitantă care va duce publicul într-o nouă călătorie şi va dovedi ce putem face când facem alegeri în viaţă.

    18:00 DRUMUL DE INTOARCERE / THE WAY BACK
    Regia: Peter Weir
    SUA, 2010
    Durata: 133 min
    Cu: Dragoş Bucur, Colin Farrell, Ed Harris, Alexandru Potocean, Saoirse Ronan, Jim Sturgess
    Când evadează dintr-un gulag siberian în 1940, şapte curajoşi prizonieri de naţionalităţi diferite descoperă adevăratul sens al prieteniei în timpul unei călătorii care-i poartă de-a lungul a mii de kilometri de teren ostil în drumul lor spre India şi libertate.
    Festivaluri: Telluride 2010, Dubai 2010, Palm Springs 2011

    21:00 DINCOLO / BEYOND
    Regia: Pernilla August
    Suedia, 2010
    Cu: Noomi Rapace, Ola Rapace, Ville Virtanen, Outi Mäenpää, Tehilla Blad, Alpha Blad
    Durata: 94 min
    Leena s-a luptat toată viaţa să scape de durerea pricinuită de sumbra ei copilărie. Într-o dimineaţă chiar înainte de Crăciun, femeia primeşte un telefon de la spitalul din oraşul de baştină: mama ei e pe moarte. Vestea o va face să pornească într-o călătorie pentru a-şi înfrunta mama pentru prima oară în viaţa ei adultă. Acum trebuie să-şi rezolve socotelile cu trecutul pentru a putea merge înainte.
    Festivaluri: Veneţia 2010, Valladolid 2010, Tallinn 2010, Sao Paulo 2010, Oslo 2010, Hamburg 2010

    Sambata 03.09

    16:00 ILUZIONISTUL / L’ILLUSIONISTE
    Regia: Sylvain Chomet
    Animație, Marea Britanie, Franţa, 2009
    Cu: Jean-Claude Donda, Eilidh Rankin and Duncan MacNeil
    Durata: 80 min
    Sinopsis: Iluzionistul este o specie de artist pe cale de disparitie. Toată gloria este polarizată de noile vedete rock astfel încât el este forţat să accepte spectacole din ce în ce mai obscure în teatre marginale, petreceri în aer liber, baruri şi cafenele. Totuşi în timpul unui spectacol pe care îl susţine într-un local de provincie situat pe o insulă lângă coasta de vest a Scoţiei, Iluzionistul o întâlneşte pe Alice, o tânără care îi va schimba viaţa.
    18:00 MUNTELE ROSU / TILVA ROS
    Regia: Nikola Ležaić
    Serbia, 2010
    Cu: Marko Todorović, Stefan Djordjević, Dunja Kovacević, Marko Milenković, Nenad Stanisavljević, Nenad Ivanovicć, Filip Maksimović, Milos Petrović
    Durata: 100 min
    Oraşul Bor din Serbia a fost pe vremuri cea mai mare mină de cupru din Europa. Acum e doar cea mai mare groapă. Toda şi Stefan, prieteni la cataramă, îşi petrec prima vară de după liceu în mina abandonată, filmând clipuri inspirate de emisiunea Jackass. Când Dunja, o prietenă care trăieşte în Franţa, se întoarce acasă pentru vacanţă, băieţii se luptă pentru atenţia ei, ceea ce le pune în pericol prietenia. Îi desparte şi mai mult faptul că Ştefan va merge la facultate la Belgrad, în timp ce Toda jură că nu s-ar apropia de vreo universitate nici dacă ar avea bani. Dar protestele sindicale se înteţesc în oraş, iar băieţii descoperă o altă cauză comună.
    Festivaluri: Sarajevo 2010, Varşovia 2010

    21:00 MISS KICKI
    Regia: Håkon Liu
    Suedia, 2009
    Cu: Pernilla August, Ludwig Palmell, Huang He River, Britta Andersson şi Eric Tsang
    Durata: 88 min
    După lungi discuţii pe internet cu omul de afaceri taiwanez Chang, Kicki decide să facă o călătorie la Taipei pentru a-i face o surpriză prietenului său virtual. Kicki nu vrea să călătorească singură şi îl invită pe fiul său Viktor, în vârstă de 16 ani, să i se alăture. Kicki îi spune fiului său că această călătorie ar trebui să reconstruiască legătura dintre ei, după ce fuseseră despărţiţi mai mulţi ani. Dar când Viktor descoperă adevăratul scop al călătoriei, Kicki trebuie să îi demonstreze, dar să se convingă şi pe ea, că poate deveni mama care nu a fost niciodată.

    Duminica 04.09

    16:00 URSUL
    Regia: Dan Chişu
    România, 2011
    Durata: 83 min
    Cu: Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cosmin Seleşi
    Muzica: Goran Bregovic
    Sinopsis: Ursul este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs – bătrân şi pe moarte – unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia.

    18:00 BELI BELI SVET / O LUME ALBA, ALBA
    Regia: Oleg Novkovic
    Serbia, Germania, Suedia, 2010
    Cu: Uliks Fehmiu, Hana Selimović, Nebojša Glogovac, Jasna Đuričić, Boris Isaković, Milica Mihajlović
    Durata: 121 min
    Sinopsis: King este un chipeş fost miner, acum patron al unui bar. Pe vremuri a avut o aventură cu frumoasa oraşului, Ruzica, soţia fostului său antrenor de box. Când soţul a aflat, a înnebunit, iar Ruzica a trebuit să-l omoare. După şapte ani petrecuţi în închisoare, femeia se întoarce pentru a-l găsi pe King într-o relaţie cu o puştoaică frumoasă: propria ei fiică, Rosa.
    Festivaluri: Locarno 2010, Pusan 2010, Mar del Plata 2010

    21:00 EU SUNT DRAGOSTEA / IO SONO L’AMORE
    Regia: Luca Guadagnino
    Italia, 2009
    Cu: Tilda Swinton, Flavio Parenti, Edoardo Gabbriellini, Alba Rohrwacher, Pippo Delbono
    Durata: 120 min
    Sinopsis: Eu Sunt Dragostea/ Io Sono l’Amore spune povestea înstăritei familii Recchi, aflate în pragul unor schimbări radicale. Eduardo Sr., patriarhul familiei, a decis să numească un succesor la conducerea companiei sale şi surprindă pe toată lumea când decide să împartă puterea între fiul Tancredi şi nepotul Edo. Cu toate acestea, Edo visează să îşi deschidă un restaurant alături de prietenul său Antonio, un bucătar talentat. Inima familiei lui Tancredi este soţia acestuia, Emma (Tilda Swinton), o imigrantă din Rusia, care a adoptat cultura din Milano. Mamă iubitoare şi atentă, existenţa lui Emma este zdruncinată profund atunci când se îndrăgosteşte de Antonio şi dă frâu liber unei aventuri amoroase pasionale care va schimba pentru totdeauna viaţa familiei sale.

     

     

     

     

    Biletul de acces la proiecţii este 5 lei.

    Aşadar o săptămână plină cu filme pentru toate gusturile, doar timp să avem suficient.

  • Apă pe … apa sâmbetei

      2 comments

    Dacă nu plouă, nu-i nimic. Are grijă Regia de apă! Unde? Păi pe Vaporului… logic, nu?
    Ar trebui rebotezata strada. Propun “Sâmbetei”. Apa e din partea casei.

    image
    image
    image
    image
    image
    image
    image

    Later edit: Apa vine de undeva din zona străzii Vlad Ţepeş. Şi e a naibii de multă.

  • Rod bogat (II)

      0 comments

    Desi nu e comestibil, tot castan este. Putin mai deosebit: are flori roz.

    image

SEO monitor Ping :)