aNDRIIpOPA's blog

Aseară am ascultat discursul Preşedintelui. Până la un punct am reuşit să-l urmăresc, deşi era compus în cea mai pură “limbă de lemn”. După acel punct mi-a fost din ce în ce mai greu: generalităţi fără prea mare legătură cu “şocul” anunţat de băselu’ cu o zi înainte, amalgam de idei înşiruite cum i-au venit în minte vorbitorului, lipsa unor soluţii concrete şi multe alte lipsuri ale unui discurs de “importanţă capitală”.

În schimb au fost câteva idei care nu îmi ies nici acum din cap şi care mă cam înfioară: Preşedintele nu înţelege nici acum că rolul lui este să asigure un echilibru democratic, că scopul său este acela de mediator între puterile statului şi de a garanta respectarea Constituţiei. Ce mi s-a părut cu adevărat halucinant este că nu reuşeşte să înţeleagă ce înseamnă politicianul şi funcţionarul public în general. A dat-o înainte cu “căpitanul ce-şi duce nava în port”, uitând că între funcţia de căpitan de navă şi cea de Preşedinte al unei ţări democratice există deosebiri esenţiale, ce le fac incompatibile:

1) Căpitanul are drept de viaţă şi de moarte asupra echipajului, Preşedintele nu;

2) Căpitanul este numit, Preşedintele este ales;

3) Ordinul căpitanului e lege pentru echipaj pe când dorinţa populară e lege pentru Preşedinte.

Doar faptul că-şi închipuie că cele două funcţii sunt identice, îl fac să fie (nu doar să pară) un dictator. Cel puţin asta e părerea mea.

După un astfel de discurs confuz şi plin de inepţii, m-ar mira ca românii să nu continue protestele.

Dintre toate specializările facultăţilor din România este una care îmi ridică mereu semne de întrebare: politologia (sau ştiinţele politice).

Ce se învaţă? Doctrine politice? Alea le faci şi la istorie. Drept? Mă îndoiesc. Administraţie? Există facultăţi mult mai cuprinzătoare ale acestui aspect. Management? Ăsta îl înveţi mai degrabă cu ştiinţele economice şi cu niţică practică “în câmpul muncii”. Atunci ce? Politică? Adică ce mai exact? Dacă e să extrapolăm zicerea care spune că “politica e o curvă”, ajungem la concluzia că e o şcoală de ştoarfe…

Să mai spună cineva că e ilegală prostituţia în România!

Probabil că ştiţi deja: se plictisesc! Şi ca să se plictisească cu un folos, au tot felul de idei trăznite de legi. Astfel, avem o propunere de scădere a vârstei la care se obţine dreptul de vot: 16 ani în loc de 18. Absolut genial. Şi inutil. Probabil că voturile sunt scumpe, aşa că mai bine să le cumpărăm cu bombonele şi un flacon de Cola la 2,5 litri, că ieşim mai eftin. Promitem doar spaţii de joacă, piste de biciclete şi nişte locuri special amenajate pentru skateboarding şi ne-am scos.

Altă mega-idee de lege este cea în care se doreşte pedepsirea cametei. Aş fi curios cum. Că dacă gigelu’, care nu poate lua credit cu buletinu’, ia bani de la băeţi, ăia nu sunt atât de imbecili să treacă în contract “suma de 100 de lei cu dobândă de 250%”, ci vor trece “suma de 350 de lei garantată cu casa” chiar dacă în mână i-au dat 100. Şi nu prea înţeleg de ce ar trebui legiferată în mod special camăta, atâta timp cât era interzisă cu desăvârşire de Codul Civil (mă rog, de vechiul Cod Civil).

În rest, timpul trece, leafa merge (de şpăgi nu mai vorbim!), noi cu drag muncim.

Pe dracu’, mă las purtat de val şi mai ales de vise. Visele alea care seamănă foarte mult cu melodia băieţilor de la Cassa Locco:

Dar de fapt totul merge anapoda în ţara asta, iar viitorul are nuanţe maronii cu uşoare dunguliţe portocalii. Nu că celelalte culori (galben, roşu şi ce alte culori mai au partidele politice de pe la noi) nu ar fi prezente.

Am citit în dimineaţa asta o scrisoare deschisă a unui dascăl român. Îmi pare a fi de o vârstă cu mine, iar ceea ce spune acolo despre învăţământul românesc este cât se poate de adevărat şi pot confirma prin prisma experienţei mele de fost dascăl. Mă simt de parcă mi-ar fi furat cuvintele când a compus acea scrisoare. Păcat este că spune şi că s-a hotărât să emigreze. Iar ca el sunt din ce în ce mai mulţi. Oarecum trăiesc aceeaşi situaţie: mulţi dintre prietenii, rudele şi foştii colegi sunt plecaţi de multă vreme. În fiecare săptămână mai aflu despre câte un prieten din copilărie că a emigrat. Încet dar sigur pleacă intelectualitatea şi rămânem pe mâna unor nulităţi ce au singurul merit de a fi membi ai unui partid politic sau de a avea sprijinul unui partid. Partidul e în tot şi în toate, indiferent despre care partid e vorba. Şi aici nu mă refer doar la partidul de la putere, ci şi la “puterile locale”. Credeţi că în Oradea lucrurile stau diferit? Vă spun eu că nu, iar cei care au ochi să vadă şi ceva creier să gândească ştiu despre ce vorbesc.

Scrisoarea lui Vasile Pop (nu ştiu dacă numele e real) mi-a readus în minte cretinismele care se petrec în învăţământul românesc şi care poartă denumirea mult prea pretenţioasă de “reforme”:

România 2007. Noi, dascălii, suntem obligaţi a urma un curs de Consiliere şi orientare fără de care nu mai puteam fi diriginţi. Deh, ne vom alinia standardelor europene. Ce am aflat la acest curs? Printre altele, ni s-a spus … profesorul nu are voie niciodată să contrazică elevul. Am scris cu caractere italice deoarece e citat, nu reproducere a ideii. Am cerut nişte lămuriri, deoarece nu mi se părea chiar în regulă. Ni s-a reprodus citatul de mai sus, cu unele amănunte: când un elev spune un lucru greşit, începi să-l iei prin metoda învăluirii, ceva de genul: hai să vedem cum ar fi dacă am lua în considerare şi alt aspect sau poate că ai dreptate, dar să vedem ce alternative ar mai exista, etc. Adică: ai o clasă de 25-30 de elevi. Unul iţi spune o prostie. Întrerupi cursul lecţiei, pentru ca 15-20 de minute să-l îndupleci pe elevul respectiv să ia decizia corectă sau să raspundă corect la întrebări. Şi dacă ar fi numai unul pe care ar trebui să-l îndrepţi! Dar sunt mulţi. Ba încă şi numărul de ore scade. De la două ore pe săptămână la una.

Ce îţi fac ei ţie, dulce Românie….

Trăiesc cu speranţa că revoluţia din decembrie 89 nu a fost decât începutul schimbărilor. A adevăratelor schimbări, pentru că ceea ce s-a petrecut în ultimii 22 de ani sunt doar bulversări.

Multă lume a început să facă scandal odată cu schimbarea Codului Muncii de la noi: că angajaţii nu vor avea protecţie în faţa angajatorilor, că se încalcă dreptul la un loc de muncă sigur, etc, etc, etc. Mulţi au fost cei care o tăiau scurt “măcar aşa vă veţi face treaba mai bine”. Pe urmă au început să apară “raportările pozitive” de la Ministerul muncii, cum că “s-au încheiat în ultimele luni (după adoptarea Codului) sute de mii de contracte de muncă”. Frumos! Dar nu spune nimeni ce fel de contracte! Vă spun eu: temporare! Abia pe la mijlocul toamnei se va vedea dezastrul de pe piaţa muncii, când respectivele contracte se vor termina.

Până atunci încep să apară abuzurile. Uite de exemplu ce a descoperit Piticu’. Şi ăsta e doar începutul. Oricum angajaţii nu vor mai avea prea mult curaj să caşte gura pentru drepturile lor, pentru că vor zbura în stradă în secunda doi, fără prea multe explicaţii, deoarece legea le permite patronilor. Pentru că sindicatele sunt cvasiinexistente sau se ocupă de alte chestii mai avantajoase (a se citi profitabile), cum ar fi încasarea cotizaţiilor şi participarea la şedinţele consiliilor de administraţie. Sindicaliştii să mai aştepte!

Românii din Spania simt deja pe pielea lor modificarea legii privind angajaţii străini şi nu le place, doar că ei ştiu că există cineva care să se ocupe de cazurile lor. Cu mai mult sau mai puţin succes, dar se ocupă.

În orice ţară în curs de dezvoltare, în care clasa de mijloc încă nu s-a aşezat temeinic, vor apărea abuzuri faţă de angajaţi atâta vreme cât legea va fi laxă. Nu spun că trebuie apărat orice angajat şi cu orice preţ, dar nici lăsat de izbelişte în faţa unora dintre angajatori care văd doar banul, iar pentru el calcă orice drept în picioare.

Aşadar ne pregătim de o nouă epocă a sclavagismului?

Abia acum încep măreţele realizări post-decembriste. După 21 de ani de încredere, Europa decide că ar fi cazul să devină mai raţională şi lasă sentimentalismele în seama guvernului de la Bucureşti. Care guvern a şi reacţionat printr-un şantaj la adresa aderării Croaţiei. Dar cum Europa e deja un părinte versat şi nu se impresionează la urletele copilului rău şi pedepsit la colţ pe boabe de porumb. Cică “ulciorul nu merge de multe ori la apă”.

Alo! Trăiţi bine?



Sursa informaţiei.

Sa vad daca stie cineva ce zi e azi. Sau mai bine zis, ce ar trebui sa sarbatorim.

Desi unii spun ca nu “istoria se repeta ci doar istoricii”, tin sa mai citez o maxima draga istoricilor si politicienilor Romei antice: “istoria o scriu invingatorii”. Si totusi. Odata cu trecerea timpului nu ne schimbam ci devenim din ce in ce mai mult noi insine. Dovada? Iata AICI.

… sau a recoardelor…

Caz probabil unic in lume, guvernul a ramas in functie doar pentru ca nu au fost suficienti sustinatori ai motiunii, nu pentru ca ar fi avut el insusi sustinatori. In fapt nu a avut niciunul! Un singur vot a fost anulat, ceea ce logic inseamna ca respectivul nu sustinea nici guvernul si nici motiunea. Dupa aceeasi logica, in Parlamentul Romaniei, guvernul nu are sprijin nici macar in proprii parlamentari! Suntem de rasul curcilor.

Vorba poetului: “tara trista, plina de umor”.

Acuma ca tot au depus pesedistii motiunea de cenzura, ma gandesc cu oroare ca ar putea sa cada guvernul. Cu oroare, pentru ca daca ii vine lu’ baselu’ sa puna un prim-ministru din partidul lui Ponta, ne-am ras de evolutie pozitiva pentru inca 20 de ani. Partea mai nasoala e ca nici crinii liberali nu au un program clar de masuri de guvernare incepand cu ziua de maine. Ambele partide din opozitie au doar pareri si platforme-program absolut fanteziste si idioate. Si ce e mai rau e ca nu au oameni.

Propunerea mea ar fi sa lansam cate o idee, pe care sa o analizam/dezvoltam/promovam ca niste adevarati opozanti ce suntem. Pentru ca doar noi suntem in opozitie, nu si parlamentarii partidelor romanesti.

Asa mi-a venit in minte o idee (de incalzire) cu care s-ar impusca doi iepuri dintr-un foc: golirea puscariilor si prezenta militara romaneasca pe teatrele de razboi. Mai exact, reducerea pedepselor unor detinuti (atent verificati in prealabil, ca doar le dai o pusca pe mana si cine stie incotro o indreapta) in schimbul satisfacerii unui stagiu militar sub contract ferm. Daca scapa, sunt reabilitati, daca nu… Ideea nu e noua, au pus-o in practica francezii cu a lor Legiune Straina si pare sa mearga bine.

Astept si alte “initiative legislative populare”, dar mai intai comentariile voastre si completari, daca le considerati necesare.

Cica “stimulentele” se vor acorda la functionarii de la finante pe baza de pertformanta! Ce e aia, cum se stabileste si de catre cine??? Cica un criteriu de pertformanta ar fi realizarea planului!?! Asta ce mai e??? Cumva functionarii publici lucreaza in fabrici, la norma??? In ce consta norma lor??? Amenzi? Pai atunci ne-am dus dracu’!!! Vor veni peste sectorul privat ca niste vulturi hamesiti si vor distruge ce a mai ramas in viata.

Cam asta se intampla in momentul asta cu guvernul mic-pitic-boc pastorit de tatutul poporului Baselu’. Problema e ca asa cum datile trecute nu l-a schimbat pe aschimodic, nici acum nu o va face, iar oameni de valoare PDL-ul nu are. Problema si mai mare e ca nici ceilalti nu au.

Din cauza reducerilor bugetare recente şi a creşterii preţului electricităţii, gazului şi uleiului, luminiţa de la capătul tunelului a fost stinsă.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate.






Semnat: biroul de presă al guvernului României

Îmi este dat să trăiesc în ultimele zile să aud fie aberaţii, fie declaraţii care într-un stat democratic, civilizat sau oricum, mai dezvoltat decât republica bananieră România, ar fi generat demisii, demiteri şi mişcări sociale demne a fi numite revoluţii.

La capitolul aberaţii, aflu aseară (link) că formaţia AC/DC a trebuit să plătească şpagă pentru a putea ieşi din România. Aproximativ 1500-2000 de euro. Halucinant. Şefa jmecherilor care au luat taxa de fraier zice că “eu de unde să ştiu ce fac angajaţii de acolo?” (link)!!! În alte ştiri aflu că au scăpat ieftin (link) cu 1500-2000 de euro, pentru că au negociat şoferii la sânge. Că deh, şoferii sunt peste tot la fel… descurcăreţi.

La capitolul declaraţii aiuritoare, urmează onor ministrul de finanţe Vlădescu (ăla care a recunoscut public după numire că nu ştie nici cum se deschide un computer), cu o declaraţie (link) care poate lăsa siderată o naţie întreagă sau poate aduce sub nivelul mării ratingurile de ţară ale României. Declaraţia în sine e şocantă prin prezenţa adverbului “MAI” din propoziţia “am putea să mai minţim…”, care indică o acţiune continuată sau oricum desfăşurată până la momentul vorbirii. Adică până acum am minţit, dar nu mai putem, nu se mai pot umfla cifrele că ne-a luat FMI-ul pompa. După aşa o declaraţie, un nod înghiţit şi un atac de panică, citesc continuarea spectacolului grotesc oferit de guvernanţi, prin declaraţia altui pitecantrop politic (link), ministru al transporturilor (da, aţi ghicit, e vorba de injinerul de aeronave Berceanu, care, rămas fără industrie de profil, se desfăşoară pe scena politică), ce mă duce în pragul infarctului (parcă aşa se cheamă când rămâi fără aer şi vezi un oblon opac negru în faţa ochilor, nu?). Astea sunt genul de declaraţii pentru care în Ungaria (care fizic e vecina României, dar ca civilizaţie e la 100 de ani distanţă) s-a declanşat aproape spontan o mişcare de stradă de proporţii care a dus la căderea guvernului. Şi nu orice fel de mişcare spontană, ci una extrem de violentă, ce s-a întins pe parcursul a câteva săptămâni.

După ceea ce citesc şi văd că fac politicienii noştri şi directorii politici numiţi de aceştia, mă mir că românii nu se revoltă. Sau m ai bine zis nu mă mai mir de nimic. Am ajuns cu toţii o imensă masă amorfă, carne de tun şi poligon de încercare pentru toţi neaveniţii cu pretenţii de “lideri” sau de “menegeri”. Iar noi înghiţim ca idioţii fără să crâcnim! Eu zic că ne merităm soarta! Bine zicea cineva că “mămăliga nu explodează”! Suntem o mare mămăligă…