În cele ce urmează, voi face o selecţie cu preferinţele mele, pentru fiecare locaţie în parte:

1. PodZ

Mai multe puteţi vedea (şi vota) aici.

2. Lactobar Retro Bistro

Mai multe desene de la Lactobar găsiţi aici.

3. Lord’s

Celelalte desene ce pot fi votate le găsiţi aici.

4. Columbus Cafe

Puteţi alege şi din cele de aici.

5. Fabrica de Bere

Dar puteţi şi altceva, dintre cele de aici.

6. Lazy Corner

Mai multe aici.

7. Moszkva Cafe (de departe cel mai prolific şi cu cele mai bune desene!)

De aici aveţi în ce alege!

8. Queens

Mai multe desene din Queens aveţi aici.

9. Juice Cafe

Desene din Juice mai găsiţi aici.

10. Abyss Metal Pub

Din Abyss mai găsiţi aici.

11. Yellow Submarine

Mai multe de la Yellow Submarine aveţi aici, dar nu prea multe…

12. Chanson Cafe

Teoretic aici ar trebui să aveţi în ce alege. Dar nu prea aveţi. Puteţi totuşi să vă uitaţi.

Nu uitaţi că doar mâine mai contează voturile voastre!

Ce e şi mai incitant, e că poţi câştiga un premiu şi mai mare! Un job de designer la agenţia de publicitate Utopium (cool, huh?), deci şi mai mulţi bani (în timp, lojic)!

Aşadar, lasă liberi viermii ce te chinuie şi câştigă odată jobul!

Am ajuns la clipul următor citind un articol de-al lui Manafu, în care îşi explică dragostea faţă de advertising. Da, publicitatea pune într-un mod extrem de delicat multe probleme pe tapet. Probleme care sunt ale noastre şi care există zi de zi alături de noi, deşi ne prefacem că nu le vedem sau le atribuim altora. Vă rog doar să priviţi tot clipul.

După cum spuneam, aceste produse sunt destinate specialiştilor HORECA, dar asta nu înseamnă că de acum încolo mâncărurile vor avea acelaşi gust în toate restaurantele. Dealtfel nici până acum nu aveau. Aceste sosuri au doar rolul de a uşura munca bucătarilor (şi de a scurta aşteptarea noastră, a clienţilor), dar nu înlocuiesc în totalitate talentul culinar: fiecare bucătar va da mâncărurilor gătite de el o aromă ce îl caracterizează (sau caracteristică localului), lăsând loc şi de “variaţiuni”.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost degustarea de după demonstraţie: s-au pus în paralel sosuri identice, unul preparat din concentratele Knorr şi unul preparat tradiţional. Fiecare dintre cei prezenţi a fost liber să guste, iar apoi să indice care dintre cele două sosuri este “tradiţional” şi care “concentrat”, opiniile (sau criticile) fiind apoi notate într-o fişă a produsului, ce urma  a fi analizată ulterior de către specialiştii Knorr.

De multe ori stăteam de vorbă cu prietenii şi încercam să găsim modalităţi de a aduce turişti străini prin ţărişoara noastră. Pornind de la premisa că vesticii vin cu maşina (de cele mai multe ori închiriată) să-şi petreacă vacanţa pe cont propriu şi să descopere “things”, am ajuns la concluzia hilată că singurul turism rentabil şi de succes ar fi cel extrem. Şi aici începeam noi să râdem ca proştii şi să venim cu idei care de care mai trăznite: pescuitul la dinamită şi la curent electric; concurs de călcat găini pe uliţele satelor; cules de mure în apropierea bârlogurilor de urşi, etc, etc, etc. Dintre toate ieşea în evidenţă “a circula pe drumurile publice”. Trebuie să recunoaştem că e un sport extrem să circuli pe şoselele din România, aşa că sloganul turistic al ţării e cât se poate de potrivit: pe fundul craterelor din şosele poţi studia adevărate ecosisteme nederanjate de mâna omului!

Lăsând gluma la o parte, locuri de vizitat sunt foarte multe. Pornind de la Oradea, un turist ce intră în ţară pe la Borş, ar putea vira la dreapta înspre Beiuş pentru a ajunge în Pietroasa, la Peştera Urşilor. Ar fi indicat ca respectivul turist să închirieze o maşină, date fiind drumurile de pe la noi, să nu şi-o rupă pe cea personală. De la intrarea în ţară ar parcurge cam 100 de kilometri ca să ajungă la destinaţie, pe care îi face în aproximativ 2 ore. Ce ar avea de văzut? În primul rând peisajele (la viteza cu care circuli în siguranţă prin România ai timp să vezi toate detaliile), iar apoi ar fi peştera în sine, una dintre puţinele din lume în care se păstrează scheletul întreg al unui urs de peşteră (Ursus Spelaeus).

După un scurt popas prin localitatea Pietroasa, următorul punct de interes ar fi Padiş. Aici minunăţiile naturii sunt aproape la tot pasul, iar vizitarea lor ar cere mai mult de o zi, drept pentru care s-ar impune cazarea la o pensiune din zonă. Nu fac reclamă, dar recomand pensiunea Anett mai ales pentru bucătăria pe care o are. E fantastică! În fine, după ce laşi maşina în parcare şi bagajele în cameră faci o mică plimbare pe Valea Aleului, ca să te obişnuieşti cu aerul tare de munte. Seara, o masă copioasă la pensiune. Dimineaţa trebuie să fii pregătit pentru drumurile lungi care te aşteaptă: Cheile Galbenei, Cetăţile Ponorului, Gheţarul “Focul Viu”, Poiana Florilor, toate te aşteaptă cu privelişti minunate. Poţi alege oricare din traseele marcate. Pentru un turist cu puţin timp la dispoziţie, două zile sunt suficiente pentru a se îndrăgosti pe veci de zonă. Ultima oară am văzut grupuri de turişti cehi care spuneau că vin a doua oară şi mai vor să vină mulţi ani de aici încolo…

După două zile de hălăduit prin Padiş, turistul nostru poate urca în a sa maşină închiriată cu direcţia Izbuc. Aici ar fi de vizitat atât mănăstirea cât şi izvorul de al cărui nume se leagă numele localităţii. Aici găsim cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din România. Aşezarea este justificată de prezenţa izbucului cu o deosebită reputaţie, pe care şi-a câştigat-o datorită unui sistem interesant de ieşire a apei: 15 – 20 minute este sec, apoi cu un zgomot puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă micuţă; după 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 – 20 minute. “Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu (o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 – 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore), care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.”

Uite cum poţi face turism în România, fără să te depărtezi la mai mult de 150 de km de graniţă şi asta în doar 5 zile! Problema este lipsa infrastructurii care să pună în valoare toate aceste obiective şi lipsa de informaţii despre ele (sunt curios când va face Ministerul Turismului măcar un recensământ al pensiunilor, dacă nu a obiectivelor turistice). Pensiuni sunt, iar de maşină rezistentă poţi face rost uşor. Vacanţă plăcută!

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Un fel de “foaie verde băţ/n-ai de lucru fă-ţi” Adică Maria, din lipsă de clienţi şi de ocupaţie, s-a apucat de Forex (ştiţi voi, ăla pe care tranzacţionezi uşor “monede ale unor ţări de care nici nu ai auzit”, după cum spune o altă reclamă). Acum nu are decât să aducă 3500 de euroi de acasă. Logic, nu?

E mult, e puţin… vă las pe voi să decideţi, dar haidem să vedem la ce se referă acest procent: 73% din totalul apelurilor înregistrate la 112 în perioada ianuarie-august 2011 sunt apeluri făcute în joacă sau accidental de către cei care sună şi doar 27% sunt apeluri reale! Uluitor! Adică 3 din 4!!!

Acuma vă întreb: de câte ori aţi avut nevoie (voi sau cineva apropiat) de ajutor medical de urgenţă şi sunând la 112 aţi stat pe fir până v-a venit acru? Probabil aţi şi înjurat “bugetarii dreacu’ ” ce stau şi freacă ridichea şi nu-s în stare să ridice un telefon. Ei bine, iată de ce! 73%! Nici nu mă mir că nu răspund prompt la apelurile reale, când există atât de mulţi imbecili care se prostesc sunând absolut aiurea la 112. Dar vine şi reversul: ce naiba lucrează (sau ce nu lucrează) atât de multă lume, încât să se ajungă la un astfel de procent?

Până găsiţi nişte răspunsuri citiţi şi restul cifrelor:

Într-adevăr “O viata poate depinde de tine”:

Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, a demarat, în data de 01 octombrie 2010, proiectul cu titlul: „Practica studenţilor economişti. Parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri” (acronim: PRACTeam), Cod proiect (ID): 64150,cofinanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa Prioritară 2 – „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la scoală la viaţa activă”. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 36 de luni.

Surse de finanţare: Proiectul beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 98% din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).

Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, în calitate de solicitant în cadrul proiectului, responsabil pentru implementarea activităţilor de publicitate, informare şi diseminare în proiect, respectiv, pentru efectuarea achiziţiilor propuse în cadrul proiectului, conform bugetului aprobat în baza Contractului de finanţare cu nr. de identificare POSDRU/90/2.1/S/64150 din data de 14.07.2010, lansează procedura licitaţie deschisă pentru care a fost publicat la adresa www.e-licitatie.ro anunţul de participare nr. 128984/24.08.2011.

În vremea adolescenţei şi tinereţii mele computerul nu era atât de prezent în activităţile curente, deşi jocurile, ca şi acum, erau în principal făcute să ruleze pe PC-uri (asta pentru fericiţii care aveau aşa ceva) sau pe renumitele “calculatoare personale” Felix compuse din tastatură specială, un casetofon cât mai bun, care se conectau la un televizor (de preferinţă color şi în mod necesar cu circuite). Ehe! ce vremuri! Când jocurile Mario erau vârf de lance… cu Pac-man deschizător de drumuri…. cu Prince of Persia ca model de grafică…. Acum grafica face ravagii, iar acţiunea pare desprinsă de multe ori din viaţa reală.

Cică şi amintirile astea sunt un semn de îmbătrânire…. Noroc cu Bulina, care mă mai aduce în lumea jocurilor online, care seamănă cât-de-cât cu ce jucam odată.

Până una-alta, PC-ul meu a murit. Temporar, pentru că sunt în căutarea unui service de calculatoare (aţi remarcat probabil că în ultima vreme am scris tot mai puţin, nu?) iar acum depind de laptopul nevestei. Problema e că scăderea vânzărilor din ultimii doi ani a magazinelor de profil a făcut ca multe dintre ele să se închidă, majoritatea fiind dintre cele mici, “de cartier” cu mici meseriaşi care făceau şi configuraţii la cerere, recuperări de date sau depanari de calculatoare, unde ajunsesem să mă cunosc cu oamenii. A rămas varianta marilor magazine de electronice, care fac doar – aţi ghicit – vânzare. Pentru alte cele te trimit la câte un service autorizat, care nu prea are de niciunele (în afară de timp), dar care îţi încarcă factura sau îţi fac reparaţii ce nu erau necesare sub pretextul că “piesa arăta rău” sau “urma să cedeze”.

Aşadar, intenţionez să-mi resuscitez PC-ul, ca să pot urmări mai departe programele tv pe TV tunner-ul instalat, iar dacă nenea Goagăl face şi el televiziune, să pot urmări şi canalele lui. La o conexiune fiber-link, pentru că pe modemurile 3G nu m-a mulţumit niciodată viteza. Problema e să găsesc un service de calculatoare care să-mi inspire încredere, aici în Oradea, aşa cum există prin oraşele adevărate din România. Pam-pam!

P.S. Mi-am luat şi un smartphone, aşa că în curând (după ce mă obişnuiesc cu el) o să postez şi “mobil”. Da’ d’aia tot vreau PC-ul meeeeeeuuu!!!

Mulţumim Lulu, ai rămas acelaşi suflet mare alături de Oradea şi de orădeni! Bună să-ţi fie inima! Oriunde te-ai afla!

Asemenea reclame apăruseră după 90′ pe la noi şi făceau comparaţie între produsele Coca-Cola şi Pepsi. Sau invers. Diferenţa e că atunci comparaţia era explicită, iar acum doar se sugerează că “e altceva” mai bun, mai bla-bla. Şi mai ştiam că după acel război publicitar (ăla din 90′) a fost interzisă reclama comparativă (de atunci toate mărcile sunt “cele mai cele”).

Oare care o fi produsul “inferior” celui prezentat aici?

Modelul prezentat presei era unul de top, aşa că dotările puteau satisface toate gusturile şi pretenţiile clientelei. Iată câteva imagini:

Maşinuţa arată extrem de bine. Cred că va face furori prin marile oraşe. Mi-au plăcut în mod deosebit două lucruri: avertizorul (un beculeţ în oglinzile retrovizoare laterale) pentru unghiul mort şi plafonul din sticlă. Dacă avertizorul este dotare standard, plafonul este doar opţional, dar vă asigur că face toţi banii. Detalii puteţi găsi la dealer.

Oferte de web hosting am găsit destul de multe, dar nu prea îţi vine să pui banu’ jos la orice, mai ales că am găsit şi saituri “de profil” ne-actualizate sau lăsate de izbelişte prin 1900-toamna. Ca fapt divers, mă gândeam “ce ar fi să iau şi un domeniu .eu, ca să-mi subliniez apartenenţa la Europa asta care nu ne mai vrea?” (asta dacă tot am rezervat pe lângă domeniul .ro şi pe cel .com) .

Are cineva idei? Nu de alta, dar împreună ne putem preface mai bine că gândim…

Timpul a trecut si am auzit in epoca post revolutionara de alte averi pierdute. Dar de data asta la ruleta, barbut sau mai stiu eu ce jocuri de noroc. Tot atunci au inceput timid jocurile de carti sa iasa din ilegalitate. Primul a fost jocul de bridge, de care pana atunci nu auzisem. Incet dar sigur a iesit si pokerul, intrand sub incidenta jocurilor de noroc si putand fi jucat in locuri special amenajate, cu regim de cazino. In ultimii ani au inceput chiar si televizari ale unor partide internationale. Atunci am inceput sa aflu mai multe despre poker. Cum ca de fapt nu e un joc de noroc 100% ci depnde foarte mult de abilitatile jucatorilor. Ca este un joc de strategie ce necesita o foarte buna stapanire a psihologiei umane. Ca se pot castiga averi la turnee, dar se poat si pierde bani seriosi. Ca risti doar atat cat te duce capul, iar de pierdut “tot ce ai si inca ceva peste” poti doar daca esti nesabuit. Ca e un joc de memorie. In fine…

Si totusi in toti acesti ani nu am reusit sa invat sa joc poker. Poate ca de vina a fost si ce am invatat despre acest joc inca din copilarie, dar si ce am vazut prin filme (e drept ca mai mult in cele western sau cu mafioti): e un joc de noroc periculos. Ei bine, nu e asa. Poti juca si de placere, online, din confortul casei tale, iar daca te simti puternic si stapan pe tine, poti incerca si o varianta “pe bani”, in care joci cu alte persoane ca si tine. Miza o alegi singur, la fel cum alegi si daca vrei sa continui sau sa te retragi.  In fond, ce ma fascineaza la acest joc e faptul ca te determina sa inveti care-ti sunt limitele si cand e momentul sa faci pasul inapoi.

Let’s play poker! Responsible!

Pana aici toate bune. Dar daca tu cumperi produsul pentru calitatile lui si nu musai pentru marca? De aici se nasc cateva dileme: de ce platesc mai mult pe un produs de marca? Pentru ca se cheltuie mai mult in cercetare? Pentru ca se investeste mai mult in publicitate? Pentru prestigiul marcii? Faptul ca firma respectiva cheltuie mai mult in cercetare si dezvoltare se reflecta in calitatea produsului, ceea ce te si indeamna in final sa cumperi, deci e posibil sa fie asta cauza. Investitia in publicitate ar fi a doua, dar nu prea sta in picioare multa vreme. Asta pentru ca odata cumparat produsul, chiar tu ii faci reclama mai departe, deci… tu cumperi, tu faci reclama pe banii tai. Prestigiul marcii? Pai si aici esti la fel de “raspunzator” de popularizarea marcii ca si in cazul reclamei: porti brandul cu tine, la vedere si tot pe banii tai

Acuma vine si intrebarea: de ce sa nu fim platiti ca purtam siglele la vedere? In fond nu facem decat reclama. Da, pe banii nostri. De ce nu s-ar acorda un discount pentru reclama sau chiar sa fii platit? Sau pur si simplu sa se scoata marca pusa la vedere. Oricum, eticheta de pe produs iti spune cine e producatorul (asta daca il iei de nou), deci pentru sufletul tau cred ca ar fi suficient.