Ca un făcut, poporul ăsta, german vreau să zic, nu prea râde. Rar vezi pe câte unul cu un rictus pe față, un ceva ce s-ar dori zâmbet. Seamănă dar nu răsare. Pare dar nu e.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Duminică am vazut un neamț râzând cu gura până la urechi. E vorba de Sebastian Vettel, pilotul de Formula 1. Mă gândeam deja să notez ziua asta în calendar ca fiind ziua în care s-a întâmplat o minune. Dar mi-a fugit gândul la un alt neamț care râdea la fel de sănătos. Michael Schumacher. Şi am început să fac paralele. Debut la echipă mică… victorie relativ timpurie… talent cu carul… seriozitate multă… muncă la fel de multă… formă fizică de invidiat… şi râs cu poftă… Păi, pentru un neamţ cred că e suficient ca să ajungă în topul ierarhiilor! Îi doresc să ajungă acolo unde a fost şi ilustrul său conaţional şi, de ce nu, să-l şi depăşească.
Acum mă gândesc la altceva: cum ar fi românii dacă ar fi serioși? Mai buni? Mai harnici? Mai cinstiți?