Îmi este dat să trăiesc în ultimele zile să aud fie aberaţii, fie declaraţii care într-un stat democratic, civilizat sau oricum, mai dezvoltat decât republica bananieră România, ar fi generat demisii, demiteri şi mişcări sociale demne a fi numite revoluţii.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!La capitolul aberaţii, aflu aseară (link) că formaţia AC/DC a trebuit să plătească şpagă pentru a putea ieşi din România. Aproximativ 1500-2000 de euro. Halucinant. Şefa jmecherilor care au luat taxa de fraier zice că „eu de unde să ştiu ce fac angajaţii de acolo?” (link)!!! În alte ştiri aflu că au scăpat ieftin (link) cu 1500-2000 de euro, pentru că au negociat şoferii la sânge. Că deh, şoferii sunt peste tot la fel… descurcăreţi.
La capitolul declaraţii aiuritoare, urmează onor ministrul de finanţe Vlădescu (ăla care a recunoscut public după numire că nu ştie nici cum se deschide un computer), cu o declaraţie (link) care poate lăsa siderată o naţie întreagă sau poate aduce sub nivelul mării ratingurile de ţară ale României. Declaraţia în sine e şocantă prin prezenţa adverbului „MAI” din propoziţia „am putea să mai minţim…”, care indică o acţiune continuată sau oricum desfăşurată până la momentul vorbirii. Adică până acum am minţit, dar nu mai putem, nu se mai pot umfla cifrele că ne-a luat FMI-ul pompa. După aşa o declaraţie, un nod înghiţit şi un atac de panică, citesc continuarea spectacolului grotesc oferit de guvernanţi, prin declaraţia altui pitecantrop politic (link), ministru al transporturilor (da, aţi ghicit, e vorba de injinerul de aeronave Berceanu, care, rămas fără industrie de profil, se desfăşoară pe scena politică), ce mă duce în pragul infarctului (parcă aşa se cheamă când rămâi fără aer şi vezi un oblon opac negru în faţa ochilor, nu?). Astea sunt genul de declaraţii pentru care în Ungaria (care fizic e vecina României, dar ca civilizaţie e la 100 de ani distanţă) s-a declanşat aproape spontan o mişcare de stradă de proporţii care a dus la căderea guvernului. Şi nu orice fel de mişcare spontană, ci una extrem de violentă, ce s-a întins pe parcursul a câteva săptămâni.
După ceea ce citesc şi văd că fac politicienii noştri şi directorii politici numiţi de aceştia, mă mir că românii nu se revoltă. Sau m ai bine zis nu mă mai mir de nimic. Am ajuns cu toţii o imensă masă amorfă, carne de tun şi poligon de încercare pentru toţi neaveniţii cu pretenţii de „lideri” sau de „menegeri”. Iar noi înghiţim ca idioţii fără să crâcnim! Eu zic că ne merităm soarta! Bine zicea cineva că „mămăliga nu explodează”! Suntem o mare mămăligă…