Îmi cer mii de scuze celor ce îmi citesc blogul (da, ăia 2 sau 3 😀 ) pentru că nu am mai scris. Motive am cu ghiotura, dar să încep cu începutul.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!În primul rând mulţumesc celor ce m-au sunat să mă îndrume să fac rost de Flixotide (până la urmă am călcat-o pe Melinda de o vizită ca să o uşurez de cele două fiole pe care le avea). Tot ea a fost cea care a reuşit să dea de o urmă pentru medicamentul „minune” care lipseşte din farmaciile de pretutindeni (în disperare de cauză am fost şi în Ungaria, dar nici acolo nu este). Mulţumesc şi lui Teo (cel cu THEOriile), care a dat şfoară prin ţară, d’aici şi până în Italia. Nu mai vorbesc de colegii care stăteau călare pe telefoane să prindă un fir sau o fiolă de Flixotide. Le mulţumesc şi lor călduros prin mediul virtual, dacă prin viu grai nu am apucat de fiecare dată. Oricum am învăţat cu toţii ceva util: dacă te pui să cauţi pe paginile web ale lanţurilor de farmacii, ai şanse să găseşti unitatea la care se află medicamentul ce-ţi lipseşte şi să suni după el, fie să ţi-l trimită, fie să îl expedieze către cea mai apropiată de tine farmacie din lanţ.
Acuma urmează să-mi cer scuze faţe de cei care au citit articolul în care spuneam de întoarcerea la Evul Mediu: dintr-o eroare de judecată, aveam senzaţia că me îndreptăm spre evul mediu, dar din nefericire am ajuns şi chiar am depăşit de ceva vreme acea perioadă, îndreptându-ne cu paşi repezi spre Epoca Pietrei. Să mă explic: după alergia Andreei, cum sistemul ei imunitar e dat peste cap, a mai făcut şi o enterocolită (zice-se că ar fi virală…) ceea ce a însemnat joi încă o excursie-fulger la urgenţă, la spitalul de copii. Cum de data asta a fost ceva serios a şi rămas internată. Pentru că se deshidrata rapid, i s-a pus o branulă în mânuţă, dar pentru că în România nimic nu e simplu, din cauza calităţii proaste a branulei (probabil că ministerul sănătăţii a cumpărat ce era mai ieftin pe piaţă, fără să mai conteze calitatea), a trebuit schimbată. Asta a dus la o traumatizare suplimentară a copilului, care dacă aude de branulă, plânge cu sughiţuri. După două zile a trebuit schimbată şi cea de-a doua pentru că Andreea a făcut alergie la leucoplast, pentru că onor ministeru’ lu’ peşte (că al sănătăţii nu e) nu cumpără pentru copii măcar leucoplast antialergic, pentru că e mai scump. Noroc că asistentele şi doctoriţele de pe secţie aveau cumpărate din banii lor şi i l-au schimbat, dar am cumpărat şi eu ca să le dau să mai aibă şi pentru alţii pe viitor. Nu mai vorbesc de banalele fiole de algocalmin, pe care de asemeni le-am cumpărat ca să i le injecteze în perfuzie. Bine măcar că aveau perfuzii de glucoză şi săruri, dar mă gândesc că poate găseşte şi pentru astea ministeru’ o soluţie şi le taie de pe lista de achiziţii. Personalul medical a fost impecabil cu Bulinuţa, poate doar o întârziere în comunicarea diagnosticului, în rest toată lumea a fost foarte atentă şi grijulie. Ca o remarcă: mi se pare extrem de cinică amplasarea parcului copiilor în imediata vecinătate a spitalului de copii; cred că toţi micuţii internaţi priveau cu jind la locurile de joacă de afară şi la copiii care le foloseau.
Acuma vin câteva dileme. Nu prea înţeleg unii părinţi care vin direct la urgenţe cu copiii şi puşi pe harţă. Am asistat la o discuţie ciudată, în care medicul de gardă de la urgenţă încerca să afle (cu întrebări cât se poate de calme şi de bun simţ) cam ce a mâncat/băut/făcut copilul respectiv, pentru a avea un punct de pornire în stabilirea diagnosticului, iar părintele făcea un circ monstru şi urla „mie să-mi faci bine copilul!!!”. Păi bine ghiolbane, da’ cum să-l facă bine, dacă nu are de unde să înceapă, iar tu nu îl ajuţi cu nimic? Bineînţeles că în faza următoare îl întreabă direct pe copil, dar pentru asta trebuie să îl separe de părintele turbulent, care devine şi mai gălagios şi începe să facă şi mai mult scandal şi să ameninţe cu televiziunile. Cretinoidule! dacă ştii mai bine decât doctorul, de ce nu i-ai dat tu propriului copil un diagnostic, un tratament şi alte cele? De ce ai mai venit cu el la urgenţă? Taci şi cooperează, că e în interesul copilului tău! Sau dacă nu poţi ajuta, măcar nu încurca. Deci şi din punctul ăsta de vedere suntem muuuuult rămaşi în urmă, adică undeva cam tot prin Epoca Pietrei. E oarecum normal să ai o îndoială în ce priveşte medicii, mai ales după cazurile prezentate aproape zilnic de televiziuni, dar acordă-i măcar o şansă medicului din faţa ta, nu i te opune din start, pentru că „ştii tu că medicii îs proşti şi slabi”. Poate că unii sunt, dar ai un bob răbdare.
O altă imbecilitate marca ministerului (zis al) sănătăţii este declaraţia pe proprie răspundere a celui care primeşte concediu de boală, în cazul de faţă, al mamei care stă internată cu copilul. Ai de parcurs următoarele etape: mergi la angajator, ca să iei o adeverinţă cu zilele de concediu medical din ultimele 12 luni (la ce bun, când asta s-ar putea face prin urmărirea CNP-ului în sistem?), după care fuga-fuguţa la medicul de familie (al copilului) cu un bilet în care scrie diagnosticul pentru care este internat copilul. Aici, dai o declaraţie pe proprie răspundere că vei fi de găsit la adresa X pe perioada concediului de boală (un fel de arest la domiciliul declarat), declaraţie al cărui formular îl plăteşti cu 10 lei. Primeşti concediul medical, cu care fugi la angajator ca să-ş înregistreze. Întrebările care se ridică: 1. ce faci cu copilul în timpul ăsta? 2. Cum faci rapid toate drumurile? Mai „scoţi” pe cineva „din producţie” (soţ, soţie, mamă, tată, etc)? Astea sunt doar două pe care mi le-am pus ieri conducând ca bezmeticul între punctele indicate anterior, dar lista rămâne deschisă.
Nu mă mai miră că tot mai mulţi români aleg exilul. Da, am spus bine, EXIL, pentru că e destul de clar că nu suntem doriţi în această ţară şi că suntem forţaţi să alegem alte meleaguri.
„Ţară tristă, plină de umor” – vorba lui Bacovia