Dupa cum vedeti, nu prea am avut multa vreme pentru scris in ultimele zile. Motivul principal fiind reamenajarile pe care trebuie sa le fac (fara voie si fara prea mare bucurie). In schimb m-am lovit de tot felul de probleme. In primul rand neseriozitatea mesterilor de pe la noi, drept pentru care mi-am amintit de un interviu de-al lui George Pruteanu si m-am apucat sa fac lucrurile cu mana mea, ca sa nu mai depind de un smecher cu (eventual) scoala profesionala. Nu ca as avea ceva impotriva scolilor profesionale. Asadar m-am apucat de lucruri simple, ca sa imi intru in mana. M-am apucat sa tai niste fiare (care formau o mandra copertina), cu ce altceva decat cu un polizor unghiular (a.k.a. flex), dar discurile de taiere pe care le aveam erau mostenite de pe la diversi, care le dadusera de uzate, nu de bune. Dupa cateva taieri mai serioase m-am trezit ca raman fara. Dupa ce le-am mai uzat, m-am hotarat sa cumpar altele noi din OBI, ca sa nu raman sa tai cu bomfaieru’. Da, dau nume pentru partea faina abia acum urmeaza. Primul dintre cele doua discuri (nou-noute) a cedat la prima taiere, iar cand zic cedat, zic RUPT. Imaginea e mai edificatoare decat vorbele. Nu mai pun ca rupandu-se in timpul utilizarii a trecut razant pe langa socru-meu. Am avut si noroc cu caru’ …
In dreapta e discul nou, dupa prima taiere, cu inelul de prindere foarte frumos desprins de pe disc (sau discul de pe inel… dar cred ca e mai putin important). Dupa cum se vede, discul din stanga e uzat, vai mama lui, dar a tinut, desi e facut de Carbochim (se mai vedea producatorul pe inel), acum multi ani. Am luat frumos de pe jos „discul zburator” ca sa vad cine l-a facut, injurand chinezii. Surpriza! E produs nemtesc! Dupa cum spunea Bula „nici viitorul nu mai e cum a fost”, am ajuns si eu la concluzia ca nici nemtii nu mai fac lucruri de calitatea pe care o stiam. Sau poate ca fac, dar nu pentru noi, cei din lumea a treia. De teama sa nu se rupa si celalalt disc nou, mi-am continuat si pana la urma terminat treaba cu discurile vechi si uzate, pe care le-am dus pana la dimensiunile unor pietre de manichiura, de nu mai puteam taia cu ele nici jeleu.
Acuma vin intrebarile: meseriasii de unde iau consumabilele? OBI? Praktiker? BricoStore? Si pe ei ii tin la fel de mult? De ce magazinele mentionate nu prea au consumabile romanesti?