Clădiri orădene (I)

Am de gând să duc mai departe o idee rămasă deschisă la blog-meet-ul din 2 mai: ce facem noi, bloggerii orădeni, pentru oraşul nostru, pentru comunitatea din care facem parte. Atunci s-au exprimat multe idei, dar una care a rămas a fost „hai să vedem despre ce am putea scrie împreună”. Eu propun o rubrică, mai bine zis o temă, prin care să facem cunoscut online-ului românesc (şi de ce nu şi internaţional) comorile arhitectonice ale oraşului. Poate reuşim să scriem despre asta… împreună…

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Într-o primă fază mă gândeam să public câteva fotografii ale unor faţade de clădiri, dar starea mutora dintre clădirile istorice ale oraşului lasă mult, enorm de mult de dorit. Asta pentru că mulţi proprietari sunt bătrâni sau cu venituri medii spre mici, care nu-şi permit cheltuieli de reabilitare, iar unii nici nu vor (a se vedea încercările primăriei de a obţine fonduri şi credite avantajoase pentru reabilitarea clădirilor – care au întâmpinat o opoziţie acerbă din partea multor proprietari). Mulţi nu înţeleg că o clădire istorică sau de patrimoniu trebuie şi întreţinută, nu doar folosită. Probabil că nişte prevederi legislative asemănătoare celor din Amsterdam ar fi binevenite, iar cei care refuză să facă reparaţiile necesare, să fie expropriaţi. Dacă nu-ţi permiţi, nu stai în centru.

Pe când îmi pregăteam articolul am mai citit şi un articol legat de faţadele premiate pentru aspect. Bună iniţiativă, însă are unele mici inconveniente: este iniţiată de Baumit România, deci va avea în vedere cu precădere faţadele reabilitate cu materiale produse de respectiva firmă. Oricum, e un început în toate şi sper ca pe viitor opinia publică să aibă un cuvânt de spus în alegerea câştigătorilor.

M-am gândit că o rubrică gen „foto-ghicitoare” ar merge mai bine, dar să funcţioneze ca o leapşă:

– cineva începe cu o clădire (obligatoriu istorică şi pe cât posibil reabilitată) căreia cititorii trebuie să-i găsească locaţia şi să o comunice în comentarii (uite cum am devenit eu acu’ cineva);

– un alt blogger (desemnat de primul) după ce s-a ghicit locaţia, să se documenteze asupra istoricului clădirii, eventual cu completări din partea cititorilor;

– un al treilea blogger (desemnat de cel de-al doilea) să încerce să obţină un interviu cu proprietarul clădirii.

După ce se termină leapşa cu respectiva clădire se reia (cu alţi bloggeri doritori), astfel încât în timp să propună fiecare câte o clădire sau să scrie despre respectiva clădire.

Gata? Iată propunerea mea:

image
image
image

Aşadar, unde se află clădirea? (stradă, număr).

Comments are closed.