Cand vorbesc de educatie, nu ma refer in mod specific la unitatile de invatamant ci cuprind aici mai ales educatia primita in „cei sapte ani de acasa”. Ei bine, aici avem o foarte mare problema, noi, romanii, ca popor, iar problema tinde sa se transmita si la celelalte nationalitati care vin in contact cu noi. Ni se duce buhul (sau asa ne place noua sa spunem) ca suntem primitori, dar de cate ori nu ati surprins in moteluri, hoteluri sau alte unitati de cazare pe unde ati umblat, priviri piezise sau chiar injuraturi printre dinti ale celor platiti sa va trateze ca pe niste oaspeti? Eu am vazut-o de prea multe ori, astfel incat sa mi se spulbere mitul bunavointei si ospitalitatii romanesti. Am vazut de multe ori scene care nu-si au locul nici macar sub propriul acoperis, ferite de privirile indiscrete ale strainilor de familie. Injuraturi ca la usa cortului sub ochii mirati ai celorlalti oaspeti de ocazie. Raspunsuri in dorul lelii (ca sa ma exprim frumos), un fel de „ce pana mea vrei sa mai comanzi si tu, nu vezi ca-s ocupat?” Eu gasesc in toate astea o lacuna a educatiei de acasa. Pentru ca orice copil face in public ceea ce vede acasa, iar mai tarziu, ca adult, se va comporta in acelasi mod, de aceasta data parandu-i-se normal ceea ce face. Iar ca ciclul sa fie complet, copiii lui vor deveni la fel de badarani, urmandu-i exemplul. Doar o foarte mare doza de bun-simt din parte lor va face sa nu apara o noua generatie de grobieni.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Un astfel de grobian am surprins ieri in Real, cand o plimbam pe fiica-mea printre rafturile hypermarketului in caruciorul de cumparaturi. Individul isi ducea si el odrasla, tot o fetita, dar mai mare, in jur de 7-8 ani, tot in caruciorul de cumparaturi. Momentul care mi-a atras atentia a fost o scurta disputa intre tata si fiica, in care el, masculul alfa, ridica pumnul si simuleaza ca o loveste in gura pe fiica-sa, in acelasi timp cu aplecarea corpului spre inaite. Adevarata drama am vazut-o in gestul fetei, care si-a ferit fata cu mainile cu o groaza intiparita pe chip, cum rar mi-a fost dat sa vad la un copil. Cum putea un copil sa se sperie in asa hal de un pumn, cand daca ii arat fiicei mele pumnul, incepe sa se catere pe mana mea razand, nicidecum sa il perceapa ca pe un pericol. Evident ca nu era prima data cand era amenintata in acest fel sau poate chiar batuta cu pumnul. Ce educatie poti oferi unui copil, fie el si de 8 ani, lovindu-l cu pumnul? Cat de traumatizat sa fie un copil sa se fereasca si sa se chirceasca in fata unui pumn al tatalui sau? Sigur a mai fost lovit astfel! Toate astea imi treceau prin minte in acele momente. Nu am putut sa nu vad si o reactie de spaima la fiica-mea, care parca a intuit teroarea care o bantuia pe nefericita copila, desi, repet, Andreea cand vede pumnul ridicat sau indreptandu-se spre ea, zice ca e avion si se catara sa-l prinda.
Ieri noapte, dupa incidentul cu pricina, ma gandeam la educatia primita de unii dintre fostii mei colegi de scoala si am ajuns la concluzia ca multi au fost astfel crescuti. Ma mai gandeam si la tiganii alaturi de care am copilarit in Cantemir si aceleasi concluzii le-am tras: violenta naste violenta. Iti cresti copilul cu bataie, se va bate mai departe si isi va creste copiii in bataie. Pentru ca asa stie ca se face. Eu, la viata mea, pot spune ca am luat de trei ori bataie de la tatal meu, desi de fiecare data a fost o palma, a fost suficient sa le consider batai. In rest, de cate ori faceam cate o nazbatie, eram pedepsit si mustruluit, incat de multe ori as fi preferat sa ma bata decat sa ma moralizeze atat. Drept consecinta nu am stiut sa ma bat cand eram mic si eram ciuca batailor pe scoala. De multe ori eram ciuca batailor si prin cartier, incat unii se simteau datori sa ma protejeze. Dar nu am raspuns la violenta cu violenta niciodata, pentru ca in viata mea nu l-am vazut pe tatal meu sau pe mama mea lovind pe cineva intr-o disputa. Nu am avut exemplul. Nu mi s-a parut niciodata normal. Abia mai tarziu, cand aceiasi tigani de care vorbeam au sesizat slabiciunea mea si au incercat sa profite de ea, am decis ca ar fi cazul sa ma inscriu la un curs de auto-aparare. Dar nici dupa aceea nu am devenit violent, asa cum vad de multe ori in aceste zile ca au devenit fosti sau actuali sportivi. Nu am putut niciodata sa lovesc pe altcineva decat daca a constituit un pericol imediat pentru mine.
Din toate aceste am dedus ca multi dintre noi au fost crescuti cu violenta in familie, ca un ceva natural. De aici si valul de violenta care bantuie acum Romania. De fiecare data unul mai puternic va incerca prin violenta sa se impuna asupra unuia mai slab, tocmai pentru a-si revarsa furia pe care a dobandit-o fiind batut de un altul mai puternic. Probabil ca viitoarea reforma a educatiei in Romania va fi eliminarea violentei de orice fel chiar si din vocabularul copiilor. Dar si din comportamentul adultilor. Pentru ca altfel nu avem cum intra in randul lumii civilizate. Pentru ca pumnul nu poate fi o alternativa la argumentele logice ci doar la cele contondente, iar progresul s-a nascut din dezbaterile de idei si nu din lupte.