Sâmbătă m-am dus prin parcul Bălcescu la Târgul de antichităţi în ideea că printre exponate mai prind şi eu gustul unei beri. Exponate au fost multe, unele dintre ele din acelea pentru care colecţionarii şi-ar fi dat o mână sau un picior, dar bere nu a fost decât la terasă. Micii de care vorbea Florin Moga nici nu i-am mirosit. Da’ nu-i bai, că am avut ce vedea. Vă redau alăturat câteva dintre imagini:
După cum se vede, exponatele sunt mai mult decât interesante, mult peste ceea ce găsim prin piaţa de vechituri. Bine-ar fi ca evenimentul să se repete mai des şi să fie mai bine mediatizat, cine ştie, poate vin şi colecţionari din ţară sau din străinătate… Ar fi şi asta o formă de turism.