Cred că se poate observa că de multă vreme susţin mişcarea „Cumpără produse româneşti”. O fac din convingere, fără să câştig nimic din asta, ba mai mult am reuşit să-mi atrag câteva antipatii.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!În ultima vreme, unii dintre conaţionali au început să caute produse tradiţionale româneşti. O demonstrează şi faptul că multe centre comerciale organizează diverse târguri ale producătorilor autohtoni de alimente ce respectă reţetele tradiţionale. Şi de multe ori, cu toate că sunt mai scumpe, aceste produse se vând mai bine decât cele mai ieftine dintre produsele industiale. De ce sunt mai scumpe? În primul rând e vorba despre productivitate, iar produsele făcute după reţete tradiţionale, au un proces de fabricaţie nestandardizat şi nu foarte mecanizat, ceea ce implică destul de multă forţă de muncă brută, proces de producţie îndelungat şi implicit volum mai mic de produs finit. În al doilea rând, producătorii folosesc exact ingredientele „ca la mama acasă”, ceea ce înseamnă materie primă de calitate, care se reflectă cu vârf şi îndesat în preţ. Metodele de conservare fără conservanţi artificiali, ridică şi ele preţurile. Pe lângă asta, producătorii sunt siliţi să îşi găsească singuri piaţa de desfacere, tocmai datorită volumelor mici. Ar fi ele multe, dar cred că m-am făcut înţeles.
Pomenesc toate astea, pentru că majoritatea românilor nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă că un consum ridicat al produselor româneşti determină o creştere economică reală a României. Cum? Simplu! Rămânând la sectorul alimentar, hai să ne închipuim procesul de producţie: materia primă se obţine din satele româneşti, astfel agricultorii obţin un câştig pe care îl investesc mai departe în creşterea productivităţii. Prelucrarea, presupune folosirea forţei de muncă româneşti, ceea ce se înseamnă salarii pentru angajaţi şi impozite încasate de stat, ceea ce se reflectă în celebrul PIB. Odată făcute, produsele pot fi preschimbate pe bani, care dacă ar fi cheltuiţi pe produse similare din import, ar duce la „scurgeri” de valută în afara ţării, pentru a fi plătiţi producătorii externi. Simplu, nu?
Această „reţetă” se poate aplica oricărui produs. De aceea susţin că ori de câte ori avem posibilitatea de a alege între două produse similare, unul din import şi altul autohton, e de preferat să alegem produsul românesc. În cazul produselor alimentare sau agricole, alegerea e cu atât mai necesară cu cât banii ajung destul de direct la cei ce se ocupă de obţinerea respectivelor produse. Marea hibă a produselor autohtone e lipsa aspectului comercial, deşi nu asta ar trebui să primeze atunci când facem alegerea, dar totuşi o facem. În faţa rafturilor ne comportăm exact ca nişte copii: suntem atraşi de culorile şi imaginile frumoase.
De ce nu face nimic statul pentru a încuraja consumul de produse româneşti? Pentru că nu poate! În momentul în care o autoritate centrală ar aminti ceva legat de acest lucru, ar fi pasibilă de sancţiuni din partea Uniunii Europene sub acuzaţia de „discriminare”. Tot ce se poate face, este ca autorităţile locale să organizeze târguri de produse alimentare tradiţionale. De asemenea retailerii, fie companii româneşti, fie companii multinaţionale, încep să înţeleagă că trebuie să facă ceva pentru încurajarea producţiei autohtone, pentru că altfel nu se creează bunăstare, iar ca efect scade numărul cumpărătorilor, deci şi volumul vânzărilor. Rămâne să mai înţeleagă şi cumpărătorul român că un produs românesc cumpărat îi poate salva chiar lui locul de muncă.
Gândind puţin mai departe, un producător ce îşi poate creşte producţia, ce poate face mai departe? Export? Eu sunt convins că da. Oare asta ce ar însemna pentru economie? Oare?…
Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.