Mă gândesc de foarte multe ori ce aş face dacă nu aş avea maşină să mă mişc după bunul plac, adică să merg la sfârşitul unei săptămâni lungi şi obositoare, undeva la munte, la iarbă verde sau oricum, undeva unde există puţin aer curat. Cred că aş înnebuni. Sau aş închiria o maşină.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Incredibil cât de mult te poţi relaxa cu o ieşire fie şi de câteva ore în natură. Acum o lună, am fost până la Moneasa. Nu mai fusesem dinainte de revoluţie, iar acum am găsit locul totalmente schimbat. În bine. A devenit o staţiune frumoasă, întreţinută şi primitoare. Mai găseşti câteva crâmpeie de acum douăzeci şi ceva de ani, dar per ansamblu lucrurile s-au îmbunătăţit. Nu acelaşi lucru pot să spun despre Stâna de Vale. Padişul în schimb e minunat în sălbăticia lui. Şi toate astea le pot vizita oricând doresc, doar urcându-mă în maşină în urma unei hotărâri de moment. OK, încă e destul de greu de ajuns în multe locuri datorită drumurilor proaste, dar faptul că nu depinzi de alte mijloace de transport e nemaipomenit. La ce calvar ar fi fost drumul cu un autobus (că autocar cu greu poate fi numit) până la Peştera Urşilor, parcă nu mi-ar mai fi venit să merg. Ca să nu mai vorbesc de Moneasa.
Nu acelaşi lucru pot să-l spun despre deplasarea prin oraş. De multe ori mijloacele de transport în comun ajung mai repede la destinaţie decât automobilele. Cel puţin la orele de vârf. Dar şi aşa, simţi un iz de libertate, mai ales că ai posibilitatea de a-ţi alege singur traseul. Mai greu e cu găsirea unui loc de parcare (din fericire primăria începe să rezolve şi problema asta). Dar măcar nu mai miroşi toate năduşelile celor certaţi cu apa şi săpunul.
Automobilul îmi dă senzaţia că sunt autonom (mă rog, atât cât permite benzina din rezervor) chiar dacă în fapt sunt un supus al traficului. Ciudat cum ne simţim liberi în cea mai cruntă sclavie…
Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.