Ei bine, da, am fost la Paris. Am făcut-o şi pe asta! Vorba românului: „să vezi Parisul şi apoi poţi să mori” (la francezi e „să vezi Roma şi apoi poţi să mori”). Da’ nu vreau io să mor! Cine vă mai povesteşte despre peripeţiile redacţiei noastre în patria lu’ Napoleon (ăla cu domu’ pentru invalizi)? Bogdan? NO WAY !!! Ca să fie adevărată o ştire trebuie să fie confirmată din trei surse, altfel ramane zvon! Şi nu merge nici varianta să deschizi de trei ori pagina lu’ Bogdan.
Şi uite aşa ajunsărăm noi la Luvru (nush ce au francezii de-i zic Louvre). Faină colibă avură regii Franţei!! Da’ mişto rău de tot!! Pe bune. Aşa de mare şi faină, că ăştia de azi o făcură muzeu. Nu ca Muzeul Ţarii Crişurilor de la noi. Şi ca să-i pună moţ, îi facură şi o piramidă de sticlă (de iagă, după cum spunea o colegă). Ce să-i faci? au şi ei egiptenii lor, dar mai noi.
Aşa se face că am intrat prin piramidă în Luvru, care, zi natională fiind, era cu intrare moca. Român imparţial, m-am bagat. Am văzut multe chestii. Da, chestii, pentru că eu român fiind am văzut la noi artă şi istorie, iar acolo ceva mult mai mult decât artă şi istorie. Lume multă, fu. Lume bună … aşa şi aşa. Ce m-a enervat de când mă ştiu, a fost să văd pe X sau pe Y să-şi facă poză cu exponatele: FRATILOR, EXISTA PHOTOSHOP PENTRU ASTA !!!! Lumea de pe lume îşi făcea poze în draci cu Venus din Milo şi cu alte celebrităţi necunoscute. În general, în cadrele surprinse de mine apar diverşi chinezi mici şi ai naibii de mulţi, da’ oricum nu contează, că toţi arată la fel.
Marea Înghesuială avea loc în faţa unei bucăţi mari de sticlă. Ulterior am aflat din săgeţile instalate la intrările în săli că pe acolo s-ar afla La Gioconde. Zic io ca prostu’: „aia o fi la ghişeul ăla la care stă toată lumea”. Şi dau să mă uit. Mă ridic în vârful celor 180 de cm plus mărimea 42 la pantof şi încerc din răsputeri să deslusesc cine era la ghişeu. Poate e Gioconda aia de o ştiu io din Velenţa, şi poate mă serveşte pe uşa din spate. EROARE !!!! Vai de mine, e Mona Lisa. Da’ ce s-a mai îngrăşat!!! Parcă în poze arăta mai bine. Şi nu serveşte la ghişeu ci e pictată! Mda… Şi atunci de ce stă marea de gură-cască hipnotizată? Poate de la miile de blitzuri care se reflectă din geamul de protecţie. Ia să fac şi io o poză! Am facut câteva zeci ca să pot alege două. Văzându-mă aşa de pornit şi de înalt, o doamnă drăguţă, franţuzoaică, mă roagă să fac şi cu aparatul ei câteva instantanee. Nu-i spun că sunt român, şi fac. Îmi mulţumeşte după ce-i dau aparatul înapoi (nici acuma nu-i spun că-s român) şi-mi zâmbeşte ca o mamă binevoitoare. Ce oameni faini francezii ăştia!
Concluzii:
1.Păcat că la ei se stă la coadă la muzee. Să vină la noi să vadă ce aerisit şi draguţ e să te plimbi printre exponate, nederanjat de blitzuri şi forfotă.
2.Nu prea am înţeles de unde atracţia pentru anumite opere de artă. Am văzut zeci de multe alte picturi, mai puţin celebre, dar infinit mai frumoase.
3.Întregul Luvru mi s-a părut, per-ansamblu, un fel de hypermarket cultural: găseşti de toate pentru toţi şi are o mulţime de clienţi.
