Continuând periplul prin Luvru (căruia francezii se încăpăţînează şi acum să-i spună Louvre), nu pot uita o altă întâlnire de gradul III. Este vorba de celebra sculptură a unui foarte celebru necunoscut şi anume Venus din Milo. De ce din Milo? Că acolo a fost găsită doamna/domnişoara fără braţe.
Frumoasă. Păcat că e infirmă. Contemplând sculptura şi mulţimea de chinezi care se fotografiau cu ea, m-am gândit dacă nu cumva este celebră tocmai datorită infirmităţii. Trebuie să recunoaştem că e o performanţă să supravieţuieşti atâta timp fără mâini, chiar dacă eşti statuie. Să nu uităm soarta celebrei ”Fraţii Petreuşi” din centrul civic al Oradiei, care nu a avut nimic şi a zburat de pe soclu. Am început să îmi pun neuronul la lucru şi mai mult. Dacă autorul este necunoscut, sigur celebritatea nu se datorează creatorului măreţ. M-am apropiat. Sculptura e foarte fin făcută, în mod sigur de către cineva care ştia foarte bine ce face. Şi totuşi nu m-a impresionat. Poate tristeţea că e aşezată temporar în altă sală decât în cea care îi era dedicată exclusiv în cadrul muzeului.
În apropierea doamnei/domnişoarei fără braţe, se aflau alte câteva sculpturi care m-au impresionat cu adevărat. Una dintre ele reprezenta un bărbat, desprins parcă din arenele olimpice (nu astea moderne unde şi caii se dopează). Nud, cu fiecare muşchiuleţ la vedere de parcă ar vrea să le facă în ciudă tuturor deţinătorilor titlului Mister Olimpia de până acum. Cum îi vezi fizicul impozant şi mai mult decât perfect te şi cuprinde admiraţia. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost că atletul nostru cu statură şi fizic de războinic feroce ţinea în braţe ….. un prunc! Am vazut în faţa statuii ăsteia multe mame înduioşate, şi nu cred că din pricina muşchiului atârnător. Pur şi simplu inspira duioşie. Probabil era un fel de luptă între violenţa războiului şi puritatea unui suflet nou-născut. Dacă nu erau ceilalţi vizitatori, cred că mi-ar fi dat lacrimile.
Zicala românescă e nemuritoare. ”La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!” Cine doreşte să vadă şi să rămână cu ceva, ar trebui să treacă prin Luvru cu ideea că nu ştie de existenţa operelor celebre şi să se oprească mai mult asupra celorlalte, care s-ar putea să surprindă şi să impresioneze mult mai mult.
